Prima pagină » International » Scene incredibile în Scoția! Un miel, găsit într-o mașină plină cu cocaină și heroină. Explicația șoferilor i-a lăsat mască pe polițiști
Scene incredibile în Scoția! Un miel, găsit într-o mașină plină cu cocaină și heroină. Explicația șoferilor i-a lăsat mască pe polițiști

Scene incredibile în Scoția! Un miel, găsit într-o mașină plină cu cocaină și heroină. Explicația șoferilor i-a lăsat mască pe polițiști

05 nov. 2026, 14:40, 1 ,
Andreea Ciobanu în International

Descoperire neobișnuită făcută de polițiștii din Scoția, în timpul unui control rutier. Oamenii legii au oprit un Volkswagen Golf în Glasgow, iar pe bancheta din spate au găsit un miel care ronțăia liniștit dintr-o pungă de chipsuri. Animalul, botezat ulterior Pablo, nu era însă singura surpriză din mașină. Sub scaunul pasagerului au fost descoperite două pungi cu droguri, respectiv cocaină și heroină, în valoare totală de peste 14.000 de lire sterline, relatează BBC.

Incidentul s-a petrecut pe 22 aprilie 2023. La volanul autoturismului se afla Lindsey Sangster, în vârstă de 56 de ani, alături de partenerul său, John McNeil, și un alt pasager. În timpul verificărilor, polițiștii au observat mielul aflat pe bancheta din spate, care părea mai preocupat de gustarea sa decât de prezența oamenilor legii.

Pentru a verifica dacă în autoturism se aflau substanțe interzise, polițiștii au apelat la Billy, un câine special antrenat pentru detectarea drogurilor. Patrupedul a indicat zona de sub scaunul pasagerului, unde au fost găsite două pungi cu substanțe ilegale.

Potrivit anchetatorilor, cocaina descoperită era evaluată la 4.640 de lire sterline, iar heroina la aproximativ 10.050 de lire sterline. Testele au arătat că substanța identificată drept cocaină avea o puritate de cel puțin 76%.

Explicația incredibilă oferită polițiștilor despre mielul din mașină

Pe lângă drogurile descoperite, anchetatorii au fost nevoiți să lămurească și prezența animalului în autoturism. În timpul procesului, un sergent de poliție a povestit ce explicație a primit din partea celor doi suspecți.

„Am întrebat-o pe Sangster de unde provenea (mielul, n.r.), iar McNeil mi-a spus că ea era cioban în formare”, a declarat polițistul.

Întrebat de procuroarea Julianna Keenan dacă existau dovezi care să confirme această explicație, sergentul a precizat că nu găsise nimic care să susțină povestea.

„Nu. La momentul respectiv, mielul mânca dintr-o pungă de chipsuri lăsată pe bancheta din spate. Nu erau niciun fel de biberoane”, a explicat acesta.

Sangster și McNeil au susținut că au luat mielul de pe carosabil, unde s-ar fi aflat într-o situație periculoasă. Cei doi au povestit că se întorceau acasă, în Ayrshire, după o deplasare la Edinburgh, unde celălalt pasager mersese să cumpere o mașină.

McNeil a declarat în fața instanței că avea experiență în îngrijirea animalelor, deoarece lucrase în trecut alături de tatăl său, fost contractor în domeniul agricol.

Potrivit bărbatului, mielul era deshidratat și părea că nu mai fusese hrănit de câteva ore. Acesta a susținut că intenția lor era să găsească proprietarul animalului, identificarea fiind posibilă cu ajutorul semnelor de pe urechi.

Ulterior, s-a stabilit că mielul aparținea fermei North Lanrigg din Motherwell. Proprietara, Kirsty Mair, nu își dăduse însă acordul ca animalul să fie luat de acolo.

Pablo a fost transportat la o fermă din Ayrshire, unde a rămas între 48 și 72 de ore, înainte să fie returnat proprietarei. În timpul procesului, procurorii au renunțat la acuzația de tăinuire a mielului, motivând că, la momentul respectiv, dispariția animalului nu fusese raportată ca furt.

Ce pedepse au primit cei doi pentru drogurile găsite în mașină

În luna septembrie, Lindsey Sangster și John McNeil au fost găsiți vinovați de deținerea de cocaină și diamorfină, cunoscută sub denumirea de heroină, în vederea distribuirii. Ambii au negat că ar fi știut despre existența substanțelor interzise ascunse în autoturism.

Sangster a recunoscut însă că a condus sub influența drogurilor. Pentru această faptă, femeia a primit o interdicție de a conduce timp de 18 luni și a fost obligată să efectueze 100 de ore de muncă în folosul comunității.

În cazul lui McNeil, avocata Bronwyn Moore a solicitat instanței să țină cont de dependența de droguri cu care acesta se confrunta în perioada arestării. Apărătoarea a precizat că bărbatul se afla atunci în cea mai dificilă etapă a dependenței sale, dar că între timp și-a reluat activitatea profesională, lucrând ca șef de echipă la o companie de construcții.

Judecătorul Tony Kelly a decis ca McNeil să efectueze 300 de ore de muncă în folosul comunității și să fie monitorizat electronic timp de șase luni. În această perioadă, bărbatul trebuie să respecte un program de supraveghere la domiciliu, fiind obligat să rămână în locuință între orele 20:00 și 05:00.

Magistratul a precizat că informațiile prezentate în fața instanței indicau un risc redus ca bărbatul să comită noi infracțiuni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
06 noiembrie 2026
06 noiembrie 2026