Prima pagină » Eveniment-Social » Ajunul Nașterii Domnului. Zi plină de tradiții pentru creștinătate
Ajunul Nașterii Domnului. Zi plină de tradiții pentru creștinătate

Ajunul Nașterii Domnului. Zi plină de tradiții pentru creștinătate

24 dec. 2019, 04:00,
Vlad Rotaru în Eveniment-Social

În aceste zile, creștinii sărbătoresc Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Astăzi este Ajunul Nașterii Domnului, zi în care ușile gospodarilor se deschid pentru cei care aduc în casele lor cea mai importantă veste pentru creștinătate

Creștinii de pretutindeni sărbătoresc în cursul zilei de astăzi, 24 decembrie, ajunul uneia dintre cele mai importante sărbători de peste an, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Datinile și obiceiurile din această perioadă a anului s-au perpetuat pretutindeni, fiecare zonă a țării fiind plină de tradiții. Acestea sunt respectate cu sfințenie de fiecare gospodar pentru a avea belșug în anul ce bate la ușă. De exemplu, în Ajunul Crăciunului se pun pe masă un colac, un pahar de apă, și asta deoarece se crede că sufletele celor răposați vin în această noapte pe la casele lor. Totodată, în Ajunul Crăciunului, cei ce cresc albine nu dau nimic din casă ca acestora să le meargă bine și să nu părăsească stupul în perioada roitului. De asemenea, nu e bine ca oamenii să se ia la bătaie, iar acolo unde este datina de a tăia porcul în ziua de Crăciun, gospodinele pregătesc o mâncare din carne macră de porc cu ceapă și slănină, din care sunt ospătați cei dintâi dintre străinii ce le calcă pragul casei.

Tradiții de sărbători

Tradițiile mai spun și că nu este bine ca în Ajunul Crăciunului să fie pus pe masă mai întâi rachiul, pentru că nu el are întâietate, ci bucatele. Tot acum se leagă pomii cu paie, pentru ca acești pomi să lege rod bogat, iar tot în această zi se ung pâinile pe deasupra cu muruială de făină de grâu, ca ele să nu crape, iar cu muruiala care a rămas se ung pomii din grădină, ca ei să fie în vară încărcați de roade. În Ajunul Crăciunului se dă copiilor să mănânce bostan, pentru ca aceștia să fie grași peste an. În anumite sate din Transilvania se pun în Ajun, pe un scaun, în tinda casei, fân și pe el un colac pentru ca anul să fie mai bun. Prin unele părți, băieții, dar mai cu seamă cântăreții bisericești, umblă cu icoana în ziua de Ajunul Crăciunului, o icoană pe care este zugrăvită nașterea lui Iisus Hristos în mijlocul staulului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator
Două seisme extrem de puternice, produse la interval de doar câteva zeci de secunde, au zguduit violent nordul Venezuelei, provocând prăbușirea mai multor clădiri, blocarea infrastructurii critice și un val de panică generalizată. Până în acest moment, autoritățile au confirmat oficial decesul a cel puțin 32 de persoane și rănirea altor 700, însă operațiunile de […]
Bilanțul provizoriu al cutremurului din Venezuela indică zeci de morți și sute de răniți, dar SUA avertizează că numărul victimelor ar putea fi devastator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iunie 2026
25 iunie 2026