Prima pagină » National » Alertă! ANPC a retras de pe piață un oțet care, de fapt, este acid acetic
Alertă! ANPC a retras de pe piață un oțet care, de fapt, este acid acetic

Alertă! ANPC a retras de pe piață un oțet care, de fapt, este acid acetic

05 oct. 2022, 20:03, 1 ,
în National

Autoritatea Naţională pentru Protecia Consumatorului anunţă, miercuri seară, că analiza de laborator confirmă că unul dintre oţeturile comercializate pe piaţă, ”Oţet din Vin SEINEANA” este acid acetic. ANPC a oprit de la comercializare produsul de la Lidl, anunță news.ro.

„În urma unor verificări desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), cu aproximativ 3 luni în urmă, în lanţul de magazine Lidl, acţiuni de control care vizau modul în care este respectată legislaţia în domeniu, în respectivele unităţi, au fost prelevate probe din produsul ”Oţet din Vin SEINEANA”, LOT 1/ 17.05.2022, în vederea determinării de către un laborator acreditat a prezenţei acidului acetic în produs”, a transmis, miercuri seară, ANPC, într-un comunicat de presă.

„Falşii producători şi cei ce se dovedeşte a avea intenţii rele trebuie eliminaţi de pe piaţă”

Sursa citată a precizat că lotul prelevat a fost oprit temporar de la comercializare până la finalizarea documentului de control, ca urmare a elaborării rapoartelor de încercare.

„Iată o dovadă în plus că trebuie să strângem rândurile şi să verificăm umăr la umăr toate produsele aflate pe raft. Falşii producători şi cei ce se dovedeşte a avea intenţii rele trebuie eliminaţi de pe piaţă, împreună cu produsele sau serviciile lor. Toţi furnizorii trebuie auditati şi suntem la dispoziţia celor ce ne solicită sprijinul în acest sens”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

„Măsura opririi temporare de la comercializare a fost transformată în cea de oprire definitivă”

Instituţia precizează că, în urma analizării probelor depuse la laborator, s-a constatat că produsul prezentat şi vândut consumatorilor ca provenind din vin, nu are nicio legătură cu acesta, fiind de fapt o soluţie obţinută din acid acetic şi apă.

„Ca atare, măsura opririi temporare de la comercializare a fost transformată în cea de oprire definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produsului ” Oţet din Vin SEINEANA”, LOT 1/ 17.05.2022, valabilă pentru toate magazinele lanţului Lidl, de pe teritoriul ţării”, a mai transmis ANPC.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Cum naiba ajung la raft toate mizeriile?? Fiecare vinde ce vrea, unde vrea, fara sa fie verificat de nimeni?? Totusi, magazinele, mai ales astea mari gen Lidl, Kaufland etc. nu sunt tarabele din piata unde isi vinde fiecare marfa!! Voi, pandacii, iesiti la rampa dupa ce omul de rand si-a cheltuit bruma sa bani pe marfa contrafacuta??? Pai ce siguranta mai avem sa luam din magazine?? Sa le facem salariile putorilor de vanzatori doar?? MARFA TREBUIE VERIFICATA INAINTE DE A FI PUSA PE PIATA!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 decembrie 2025
20 decembrie 2025
Articole similare
S-a folosit de scandalul din Iași ca să ajungă ministru
02:01
S-a folosit de scandalul din Iași ca să ajungă ministru
Scandal într-o comună din Iași, din cauza tradițiilor de sărbători, unde este implicat și un fost consilier local. A intervenit poliția. „Vă dați seama ce e în sufletul câinelui meu?”
02:00
FOTOVIDEO Scandal într-o comună din Iași, din cauza tradițiilor de sărbători, unde este implicat și un fost consilier local. A intervenit poliția. „Vă dați seama ce e în sufletul câinelui meu?”
Românii sărbătoresc astăzi Ignatul. Ce tradiții și obiceiuri s-au păstrat, de-a lungul anilor, pentru ziua de Ignat
02:00
Românii sărbătoresc astăzi Ignatul. Ce tradiții și obiceiuri s-au păstrat, de-a lungul anilor, pentru ziua de Ignat
ApaVital plătește 200.000 de euro pentru a repara străzile din zona metropolitană! Vor fi refăcuți 2.600 de metri pătrați de drum
02:00
ApaVital plătește 200.000 de euro pentru a repara străzile din zona metropolitană! Vor fi refăcuți 2.600 de metri pătrați de drum
Prietenii lui Moș Crăciun au ajuns la fosta educatoare care supraviețuiește în frig și întuneric. Gabriela Nistor: „N-am crezut vreodată că o să îmi facă cineva atâtea cadouri”
02:00
FOTO Prietenii lui Moș Crăciun au ajuns la fosta educatoare care supraviețuiește în frig și întuneric. Gabriela Nistor: „N-am crezut vreodată că o să îmi facă cineva atâtea cadouri”
El este șoferul care a vrut să-și facă dreptate în rondul de la Podul de Piatră! Tânărul a mai avut permisul suspendat pentru viteză
02:00
FOTOVIDEO El este șoferul care a vrut să-și facă dreptate în rondul de la Podul de Piatră! Tânărul a mai avut permisul suspendat pentru viteză
O nouă investiție este anunțată în comuna Miroslava! Primăria pregătește un proiect de peste 4,7 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii rutiere
02:00
O nouă investiție este anunțată în comuna Miroslava! Primăria pregătește un proiect de peste 4,7 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii rutiere
Este oficial! Angajatorii primesc amenzi de 40.000 de lei pentru fiecare muncitor care lucrează la negru. La Iași, ITM a aplicat amenzi de 3.125.000 de lei pentru munca nedeclarată
02:00
Este oficial! Angajatorii primesc amenzi de 40.000 de lei pentru fiecare muncitor care lucrează la negru. La Iași, ITM a aplicat amenzi de 3.125.000 de lei pentru munca nedeclarată
Valetu lu dom primar a ațipit iar lângă ușă
02:00
Valetu lu dom primar a ațipit iar lângă ușă
Doi frați din Iași, care au lucrat pe plajele din California, au renunțat la visul american pentru a reveni acasă! De la șofer la o firmă de catering, la manager
02:00
FOTO Doi frați din Iași, care au lucrat pe plajele din California, au renunțat la visul american pentru a reveni acasă! De la șofer la o firmă de catering, la manager