Prima pagină » Coronavirus » Alertă de COVID-19 la o fabrică de pâine. Mai mulți angajați infectaţi
Alertă de COVID-19 la o fabrică de pâine. Mai mulți angajați infectaţi

Alertă de COVID-19 la o fabrică de pâine. Mai mulți angajați infectaţi

25 mai 2020, 12:45,
în Coronavirus

Cea mai mare firmă de panificaţie din Harghita a anunţat luni, pe o reţea de socializare, că mai mulţi angajaţi au fost testaţi pozitiv cu coronavirus, conducerea unităţii dând asigurări că au fost luate toate măsurile care se impun în acest caz, iar produsele comercializate sunt sigure.

„Noi, cei de la Harmopan, avem convingerea că angajaţii noştri nu pot fi consideraţi doar date statistice. În primul rând, ei sunt oameni, colegi de-ai noştri, cu care lucrăm în echipă zi de zi pentru a ne asigura că produsele noastre ajung la timp la consumatori, în siguranţă şi la un nivel calitativ superior. Dacă se ivesc probleme, noi reacţionăm prompt, întrucât considerăm importantă comunicarea sinceră şi deschisă.

În ultimele zile, din păcate, unii dintre angajaţii noştri au fost testaţi pozitiv cu COVID-19. În colaborare cu instituţiile abilitate, am luat imediat toate măsurile necesare, asigurând testarea persoanelor care au intrat în contact cu angajaţii testaţi pozitiv, iar spaţiile de lucru au fost dezinfectate. Ne uşurează îngrijorarea faptul că virusul nu se transmite prin alimente.

Vă asigurăm că produsele noastre sunt sigure şi că nu trebuie să vă temeţi să le cumpăraţi, aşa cum faceţi de atâta timp!”, se arată în postarea firmei.

Potrivit sursei citate, societatea în cauză, cu peste 360 de angajaţi, acordă atenţie sporită măsurilor de protecţie.

„Am fost printre primii care au implementat în magazine măsurile de siguranţă a consumatorilor în contextul epidemiei actuale, stabilind regulile aferente”, mai arată postarea respectivă.

Informarea de duminică a Instituţiei Prefectului arată că, în judeţul Harghita, numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a ajuns la 115, în doar 24 de ore fiind confirmate zece noi persoane bolnave de COVID-19.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”
George Simion a reacționat după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurorii DIICOT, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. George Simion a transmis luni dimineață un mesaj pe rețelele sociale după ce Călin Georgescu a fost oprit în trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde […]
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
22 septembrie 2026
22 septembrie 2026