Prima pagină » Actualitate » Alex Bodi, soţul Biancăi Drăgușanu este vizat în cele mai mari percheziţii făcute de DIICOT – FOTO, VIDEO

Alex Bodi, soţul Biancăi Drăgușanu este vizat în cele mai mari percheziţii făcute de DIICOT – FOTO, VIDEO

11 nov. 2020, 09:17,
George Cristian în Actualitate

Alex Bodi, soţul Biancăi Dragușanu este vizat de percheziţiile făcute în această dimineaţă de procurorii DIICOT. În această dimineaţă, DIICOT efectuează 368 de percheziţii domiciliare care au ca scop destructurarea unor reţele interlope.

Concret, este cea mai mare acţiune de acest fel făcută de procurorii DIICOT care vizează traficanţii de carne vie, traficanţii de droguri, acţiuni de şantaj și cămătărie etc.

Alex Bodi este luat în vizorul procurorilor DIICOT

Conform unor surse din interior, Alex Bodi este luat în vizorul procurorilor DIICOT. Printre cei vizaţi de anchetă este şi interlopul Adrian Tâmplaru dar şi soţul Biancăi Drăgușanu. Momentan informaţia nu este una oficială şi este pe surse. În altă ordine de idei, Adrian Tâmplaru este locotenentul lui Clămparu și este specializat în infracţiuni precum trafic de carne vie. Fetele racolate de interlopi erau puse să se prostitueze în cluburi de noapte, unele dintre ele fiind violate, iar altele, vândute.

„Din datele existente s-a stabilit, în esenţă că, la scurt timp după destructurarea unei grupări conduse de membru marcant al lumii interlope (grupare specializată în traficul de persoane şi proxenetism), suspectul în cauză (unul dintre locotenenţii lui persoanei mai sus menţionate), în timp ce se afla deţinut într-un penitenciar, în perioada 2008 – 2011, împreună cu alţi trei deţinuţi au folosit reţelele sociale în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituţia şi, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate (situaţie materială precară, naivitate, lipsa de educaţie – factori determinanţi pentru respectivele tinere în alegerea practicării prostituţiei), le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor”, arata DIICOT.

„După ce au ieşit din penitenciar, în scurt timp, la gruparea infracţională au aderat alţi 12 suspecţi, împreună cu care au recrutat şi alte victime, le-au transportat şi adăpostit în state occidentale (Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveţia), şi le-au constrâns să practice prostituţia în favoarea lor, în diverse cluburi de profil. Victimele care, după ce erau transportate în străinătate, refuzau să practice prostituţia erau sechestrate şi supuse unor violenţe extreme (chiar şi unor violuri), pentru a fi determinate să nu mai opună rezistenţă”, mai arata DIICOT.

Victimele traficanţilor de carne vie erau ţinu în imobile închiriate

Conform comunicatului celor de la DIICOT, se pare că tinere erau ţinute în imobile închiriate fiind transportate în locurile în care erau obligate să practice prostituţia. Acestea îşi desfăşurau activitatea ilegală în ţări precum Germani, Italia, Marea Britanie, Elveţia, Spania:

În cele mai multe cazuri, victimele au fost ținute în imobile închiriate de către liderul grupării, au fost transportate zilnic la locurile unde erau obligate să practice prostituția, erau permanent controlate/supravegheate, iar sumele de bani erau luate în totalitate de membrii grupării.

În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că tinerele au fost exploatate cu precădere în cluburi de noapte sau locații închiriate pe teritoriul Germaniei, pe raza orașelor Berlin, Bonn, Stuttgart și Frankfurt (Germania), dar și pe teritoriul altor state europene (Italia, Spania, Marea Britanie, Cehia, Elveția, Austria).Unele dintre victime au fost vândute altor traficanți în scopul exploatării, persoanele care le-au preluat primind și informații în legătură cu victima, comportamentul acesteia pe perioada cât a fost exploatată, informații despre familie, toate acestea în scopul de a fi șantajată pentru a fi exploatată și controlată cu mai multă ușurință.Au fost și situații în care făptuitorii nu au mai reușit să dețină controlul asupra victimelor, chiar și după aplicarea unor corecții fizice, caz în care pentru a le determina să nu fugă sau să revină la domiciliile lor din țară, le-au solicitat diferite sume de bani pe care victimele nu au avut posibilitatea să le achite, fiind, astfel, obligate să continue activitatea de prostituție.

Banii obţinuţi din activităţile ilicite erau investiţi în imobiliare din ţara sau străinătate

În continuarea comunicatului, procurorii DIICOT susţin ca banii care erau obţinuţi din activităţi ilicite erau folosiţi pentru investiţii în imobiliare, în ţară şi străinătate. Liderul grupării percepea victimelor aşa spusa taxa de protecţie, acestea fiind colectate la petrecerile organizate de interlopi:

O mare parte din sumele de bani obținute astfel de către membrii grupării ajungeau la liderul acesteia care, ulterior, le-a investit în diverse imobile din țară și din străinătate. Liderul grupării obișnuia să perceapă victimelor taxe de protecție pentru desfășurarea unor activități licite/ilicite, „locotenenții săi” recurgând, deseori, la șantaj pentru colectarea acestora. Taxele erau colectate cu ocazia unor petreceri organizate de către acesta.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 18 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și al luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
La percheziţii participă polițiști de la combaterea criminalității organizate din Brașov, Olt, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Giurgiu, polițiști de la acțiuni speciale din cadrul I.P.J. Dolj, I.P.J. Olt, I.P.J Giurgiu, precum şi jandarmi.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziții domiciliare, printre care și într-o vilă

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2025
13 decembrie 2025
Articole similare
Noi controale ale polițiștilor rutieri în traficul din Iași. Iată cine au fost cei vizați
02:00
Noi controale ale polițiștilor rutieri în traficul din Iași. Iată cine au fost cei vizați
Un medic din Iași vorbește despre cazurile de lepră confirmate în România. Dr. Florin Roșu: „Situația actuală nu este una cu risc pentru populație”
02:00
Un medic din Iași vorbește despre cazurile de lepră confirmate în România. Dr. Florin Roșu: „Situația actuală nu este una cu risc pentru populație”
DSVSA Iași a dat primele amenzi înainte de sărbători. Inspectorii și-au pus mâinile în cap când au văzut produsele pe jos și că lipsesc documente
02:00
DSVSA Iași a dat primele amenzi înainte de sărbători. Inspectorii și-au pus mâinile în cap când au văzut produsele pe jos și că lipsesc documente
Pe această stradă din Iași, regulile de circulație sunt ignorate zilnic! Polițiștii au ridicat zeci de mașini, însă problema persistă: „Majoritatea aparțin studenților”
02:00
FOTO Pe această stradă din Iași, regulile de circulație sunt ignorate zilnic! Polițiștii au ridicat zeci de mașini, însă problema persistă: „Majoritatea aparțin studenților”
Apicultorii din Iași s-au săturat de măsurile luate împotriva lor: „Noi vrem să fim lăsați în pace. Politicienii au o problemă cu noi”
02:00
Apicultorii din Iași s-au săturat de măsurile luate împotriva lor: „Noi vrem să fim lăsați în pace. Politicienii au o problemă cu noi”
Investitorii din Iași încep să câștige procesele împotriva primăriei! Denisa Ionașcu, secretarul general, vinovată de haosul din urbanism
02:00
FOTO Investitorii din Iași încep să câștige procesele împotriva primăriei! Denisa Ionașcu, secretarul general, vinovată de haosul din urbanism
Gaborul încalcă ordinul de protecție?
02:00
Gaborul încalcă ordinul de protecție?
După ani de așteptări, primăria intervine pe strada Văleni! Drumul va fi închis până la finalul anului. Mihai Chirica: „Rețeaua de canalizare este funcțională, dar sunt convins că nu pentru multă vreme”
02:00
FOTOVIDEO După ani de așteptări, primăria intervine pe strada Văleni! Drumul va fi închis până la finalul anului. Mihai Chirica: „Rețeaua de canalizare este funcțională, dar sunt convins că nu pentru multă vreme”
Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
02:00
FOTO Locatarii unui bloc din centrul Iașului sunt terifiați după ce un afacerist a cumpărat un teren în apropiere. Ce construcție plănuiește noul proprietar
Dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iași, prima reacție cu privire la situația de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași
01:06
FOTO Dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iași, prima reacție cu privire la situația de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași