Cancan ultimă oră

Alexandru Arșinel, îngropat cu pălăria, costumul și butonii favoriți! Imagini dureroase de la înmormântarea marelui actor

Publicat: 02 oct. 2022
Alexandru Arșinel îngropat cu pălăria costumul și butonii favoriți Imagini dureroase de la înmormântarea marelui actor
Marele actor Alexandru Arșinel a fost condus astăzi pe ultimul drum de către familie și apropiați

Alexandru Arșinel a fost condus pe ultimul drum astăzi, 02 octombrie 2022. Marele actor a fost înmormântat în cimitirul Bellu, având alături întreaga sa familie și apropiații. Toți cei care l-au îndrăgit în toți acești zeci de ani i-au adus un ultim omagiu în fața Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.

Regretatul actor a fost însoțit pe ultimul drum de circa 300 de persoane, printre care s-au regăsit și alte vedetele de la noi din țară, cum ar fi Mirela Vaida, Vasile Muraru, Gheorghe Turda, dar și reprezentanții farmaciei pentru care Alexandru Arșinel și Stela Popescu au fost imagine o lungă perioadă. Înainte de toate, familia maestrului a ținut să-i îndeplinească o dorință de suflet lui Alexandru Arșinel.

Care a fost cea mai mare dorință a lui Alexandru Arșinel

Alexandru Arșinel s-a pregătit pentru trecerea la cele sfinte încă de când se afla în viață. Și-a cumpărat de unul singur loc de veci în anul 2014 și le-a transmis apropiaților detalii despre cum își dorește să fie înmormântat.

„Sunt un om gospodar și mi-am făcut mormânt la  Bellu. Să nu aibă grijă copiii când n-o să mai fiu.

Eu sunt un om gospodar și pregătesc toate în așa fel încât să nu las multe probleme după mine. Eram la Noaptea Muzeelor și Bellu e considerat muzeu. Și am primit de la Primărie un telefon să merg cu câțiva colegi, după spectacol, să aprindem câteva lumânări la mormintele marilor actori, că ne așteptau cei de la Bellu”, povestea Alexandru Arșinel, în 2015.

Una dintre marile dorințe ale maestrului a fost să fie înmormântat într-o ținută specială, care să includă pălăria și butonii favoriți, lucru pe care familia sa l-a respectat cu sfințenie.

Soția marelui actor, în scaun cu rotile la înmormântare

Soția marelui actor este dărâmată de durere. Femeia a fost adusă de unul din fiii săi la înmormântare, putându-se deplasa doar cu ajutorul scaunului cu rotile. Fără să scoată vreun cuvânt, Marilena Arșinel a fost prezentă la ceremonia de înmormântare a soțului său, fiind vizibil copleșită de durere sufletească. Pierderea marelui actor a fost o lovitură foarte grea pentru ea, cea alături de care Alexandru Arșinel a trăit jumătate de secol.




Comentarii
Adauga un comentariu