Prima pagină » Sanatate » Alimente pentru refacerea rinichilor. Iată cum cureți de toxine „filtrele” organismului ca să le menții în formă!

Alimente pentru refacerea rinichilor. Iată cum cureți de toxine „filtrele” organismului ca să le menții în formă!

23 ian. 2025, 12:18,
Redacția BZI în Sanatate

Alimentele pentru refacerea rinichilor sunt cele mai bune pentru a ajuta „filtrele” organismului, să se mențină sănătoase. O dietă echilibrată trebuie să fie bogată în fructe, legume și alimente sănătoase, evitând alimentele procesate, bogat în zahăr și aditivi, astfel organismul nu va avea de suferit.

Refacerea rinchilor se referă la restabilirea funcției optime a acestora după o boală, leziune sau alt tip de deteriorare. Acest proces este esențial pentru menținerea stării de sănătate, deoarece rinichii contribuie la eliminarea toxinelor și menținerea echilibrului fluidelor.

Alimente pentru refacerea rinichilor

Apa este ingredientul cel mai important atunci când vine vorba despre sănătatea rinichilor. Consumul recomandat de apă este de 8 pahare pe zi în cazul femeilor și 13 pahare pe zi pentru bărbați.

Ideal ar fi să ceri sfatul medicului de familie cu privire la cantitatea de apă pe care e indicat să o consumi în funcție de dimensiunile corpului tău și de munca pe care o faci zilnic, dar și în funcție de starea ta de sănătate, de eventualele afecțiuni de care suferi și de tratamentele pe care le iei.

Există o serie de alimente care au o mulțime de beneficii pentru rinchi, precum este varza care este bogată în fitochimicale, antioxidanții din această legumă populară reducând riscul de cancer, de afecțiuni cardiovasculare, precum și de disfuncții renale, numărându-se și printre acele alimente care ajută la refacerea rinichilor bolnavi.

Și ardeiul gras roșu se numără printre alimentele care ajută la refacerea rinichilor. Ardeiul gras roșu conține vitamine precum A, B6, B9, C, precum și fibre. Conținutul de licopen din ardeiul gras roșu oferă protecție împotriva cancerului. Este cel mai indicat ca ardeiul gras să fie consumat crud, pentru a beneficia de toate calitățile sale.

Sparanghelul este sărac în calorii, însă bogat în vitaminele A, K și C. Unele teste făcute pe șoareci care sufereau de hipertensiune au dovedit faptul că sparanghelul susține funcțiile renale.

Totuși, nu este recomandat consumul zilnic de sparanghel pentru sănătatea rinichilor, întrucât conține cantități generoase de minerale precum potasiul, calciul sau fosforul.

Semințele de dovleac, bogate în grăsimi sănătoase

Semințele de dovleac ar trebui să fie consumate în mod regulat de către persoanele care caută să amelioreze sănătatea renală și asta pentru că au un conținut mare de antioxidanți. Acestea sunt excelente pentru întregul organism, fiind bogate în proteine și în elemente nutritive.

Bogate în grăsimi sănătoase, antioxidanți și fibre, semințele de dovleac pot oferi beneficii pentru inimă și sănătatea ficatului. Un adevărat remediu naturist, semințele ajută la eliminarea viermilor intestinali, pot vindeca prostate, dar sunt recomandate și copiilor, pentru că nu afectează organismele în creștere și nu sunt toxice.

Conținutul de magneziu din semințe ajută la formarea corectă a oaselor și dinților, relaxarea vaselor de sânge și o funcție intestinală bună. Magneziul scade tensiunea arterială și este de mare ajutor în prevenirea infarctului miocardic, accidentelor vasculare cerebrale.

Pentru pacienții cu insuficiență avansată, alimentele nu sunt de ajuns, dializa fiind o opțiune de tratament. Dializa implică eliminarea toxinelor și a excesului de lichide din sânge cu ajutorul unui aparat.

Acest proces este vital pentru menținerea echilibrului chimic al corpului. Prin urmare, aceste alimente pentru refacerea rinichilor nu sunt de ajutor pentru toți pacienții, alții ajungând chiar la transplant renal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`