National

Alina Laufer a născut prematur. Care este stare ei de sănătate

Publicat: 16 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Alina Laufer a născut prematur. Care este stare ei de sănătate
Alina Laufer a devenit mama de gemeni la 39 de ani

Alina Laufer, soţia lui Ilan Laufer, a născut prematur luni dimineaţă o fetiţă şi un băieţel. Copiii se afla în prezent în incubator, iar mama este perfect sănătoasă. Ajunsă la 39 de ani, Alina a devenit mama de gemeni.

Vedeta era deja internată în spital, dat fiind faptul că i s-a rupt membrana și pierdea lichid amniotic.

Alina Laufer a născut prematur

Alina Laufer a devenit mama de gemeni la 39 de ani. iar Ilan Laufer a lăsat pe rețelele de socializare un mesaj, pentru ca cei care o apreciază pe soția lui, să știe prin ce trece blondina.

„Am devenit dublu tătic! Alina a născut în această dimineață iar acum cei mici se află la incubator și Alina la terapie intensivă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest miracol și mă rog în continuare să îi aibă în pază”, spune Ilan Laufer.

Cu toate că Alina a fost internată de urgenţă, soțul ei a ținut să precizeze motivul pentru care vedetă a trebuit să recurgă la această procedură.

„Alina luptă în fiecare moment să ducă sarcina mai departe. Scumpa mea soție Alina, a fost internată ieri de urgență la spital, din cauză că una dintre membrane s-a rupt și a început să piardă lichid amniotic.

Totul s-a petrecut foarte repede, am ajuns la camera de gardă, Alina a fost preluată de personalul medical și, după 15 minute, am aflat că va rămâne internată în spital pentru cel puțin două săptămâni. Cu toate că nu pot fi alături de ea din cauza regulilor foarte stricte din spital, Alina luptă în fiecare moment să ducă sarcina mai departe.

Mă rog la Dumnezeu să îi aducă acasă sănătoși pe toți trei. Îi puteți lăsa un mesaj de încurajare Alinei chiar aici! Mulțumesc familiei pentru tot sprijinul și suportul acordat”, a scris Ilan Laufer pe Facebook.

Alina a ţinut şi ea să posteze un mesaj pe rețelele de socializare

„Sunt internată la Giulești și deocamdată suntem bine, atât eu cât și copiii. Recomandarea medicului este să stau cât pot la pat pentru că mi s-a rupt membrana și pierd lichid. Nu nasc încă! Eu sper să reușesc să duc gemenii la un kilogram jumate. Aș fi chiar fericită! La sarcina prin inseminare se poate naște înainte de termen sau prematur.

Ei acum au cam 1 kilogram 200 unul și 1 kilogram 100 celălalt. Eu îmi doresc și sper să pot duce sarcina până la 32 de săptămâni. Cred că aș bate recordul! Deocamdată nu am contracții. M-au testat în spital de Covid și stafilococ auriu… La mine copiii sunt în săculețe separate, îi pot naște și pe rând. E sarcină gemelară, sunt multe de luat în calcul, plus că mai e și vârsta…Aveam impresia că mi-e bine și am tot făcut efort, am fost și la sală, de fapt am făcut sport acasă, m-am antrenat, dar fără greutăți’, spunea Alina Laufer.

Alina Laufer a recunoscut că a apelat la chirurgia estetică

După despărţirea de fostul ei soţ Jorge, Alina a recunoscut că a apelat la chirurgia estetică.

„Sunt adepta chirurgiei estetice. La faţă nu am avut nici o operaţie până acum, dar la sâni da.”, spunea aceasta în cadrul unei emisiuni.

Alina Laufer, soţia lui Ilan Laufer, a născut prematur luni dimineaţă o fetiţă şi un băieţel, iar starea ei de sanatate este una buna.

Adauga un comentariu