Prima pagină » Economic Local » Amenzi de peste un milion de lei date de ITM Iași. Angajații nu aveau echipamente de protecție – FOTO

Amenzi de peste un milion de lei date de ITM Iași. Angajații nu aveau echipamente de protecție – FOTO

07 mart. 2020, 04:00,
Raluca Costin în Economic Local

Specialiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial Iași au efectuat anul trecut 1.743 de controale la angajatori, fiind verificate peste 3.000 de persoane. În urma verificărilor au fost depistate 74 de persoane la muncă nedeclarată, la 47 de angajatori. În urma verificărilor au fost amendați cu 1,3 milioane de lei pentru neregulile găsite. De asemenea, 63 de persoane au fost găsite fără contract de muncă, patru persoane în afara programului cu timp parțial și două persoane având contractul individual de muncă suspendat.

Lipsește echipamentul de protecție

Principalele deficiențe depistate care au stat la baza sancțiunilor aplicate anul trecut de ITM Iași au fost lipsa organizării activității privind securitatea și sănătatea în muncă, lipsa unei instruiri adecvate și suficiente, dar și lipsa semnalizărilor de securitate (inexistența panourilor de avertizare, a benzilor reflectorizante, nesemnalizarea zonelor periculoase). Alte nereguli găsite de inspectorii ITM Iași sunt nepurtarea de către lucrători a echipamentului individual de protecție din dotare (cască de protecție, încălțăminte de protecție, îmbrăcăminte de protecție, centuri de siguranță).

Nu se efectuează controlul medical

Alte reguli încălcate de angajatori fac referire la lipsa îngrădirii, delimitării și semnalizării locurilor de muncă unde exista pericol de cădere în gol și de la înălțime. La unii patroni, inspectorii au observat că nu a fost efectuat examenul medical la angajare a tuturor lucrătorilor sau nu s-a respectat termenul de efectuare a controlului medical periodic. De asemenea, cablurile electrice folosite pentru alimentarea cu energie electrică a echipamentelor de muncă electrice erau amplasate pe căile de circulație. Printre obiectivele de anul acesta pe care și le propun inspectorii din cadrul instituției sunt și cele care se referă la măsurile preventive.

Prevenția, obiectivul pentru acest an

Astfel, vor fi demarate campanii de informare a angajatorilor.

„Obiectivele noastre sunt creșterea numărului de angajatori și angajați care cunosc și respectă prevederile legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă prin activități de informare și conștientizare. Ne dorim să dezvoltăm activitatea de control și de cercetare a evenimentelor din județ prin informarea, dezvoltarea profesională, medierea conflictelor”, a declarat Costel Grojdea, inspector-șef în cadrul ITM Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Seria de incidente care îngrijorează România și Bulgaria! Ce s-a întâmplat cu navele comerciale
Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că, după ce România a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru atacurile cu drone din Marea Neagră, au fost raportate noi incidente care au vizat nave aflate în zona economică exclusivă românească. Declarațiile au fost făcute la cea de-a șaptea ediție a Forumului Economic de la Sofia, potrivit agenției bulgare BGNES. […]
Seria de incidente care îngrijorează România și Bulgaria! Ce s-a întâmplat cu navele comerciale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
27 octombrie 2026
27 octombrie 2026