Amnistia fiscală

Guvernul Ciolacu, ca de altfel și celelalte guverne ale României, suferă de orbul găinii. La propriu. Nu vede banii acolo unde sunt. Și se dă de ceasul morții, nemaiștiind ce datorii să rostogolească, cum să le rostogolească, la ce dobândă și ce taxe mai mult sau mai puțin mascate să mai crească pentru a supraviețui. Iar alături stă neatinsă o avere colosală.
Soluția este amnistia fiscală. O soluție la care nu cred că se poate opune Uniunea Europeană, de vreme ce ea a fost adoptată cu bune rezultate în mai multe state membre. Amnistia fiscală este o iertare totală sau parțială a păcatelor săvârșite de persoane fizice și juridice împotriva statului român, păcate care constau în sifonarea unor fonduri financiare colosale care, prin diverse metode, sunt depuse în bănci offshore din diferite paradisuri fiscale ale lumii. Cum funcționează amnistia fiscală?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să vedem în prealabil la ce bani ne referim. În niciun caz nu vorbim despre bani rezultați din crima organizată. Din mega-acte de corupție, mai mult sau mai puțin celebre. Și care, în România, s-au lăsat sau se pot lăsa cu condamnări la ani grei de închisoare. Vorbim despre altfel de bani. Bani pe care, prin diverse metode, nici ele prea ortodoxe, denumite inginerii fiscale, persoane fizice sau persoane juridice au reușit să-i sustragă de la impozitare și să-i plaseze în bănci din zone offshore. În nume propriu sau, cel mai adesea, invocând origini fictive. Statistica oficială furnizată de autorități ale statului român de la nivelul Ministerului Finanțelor ne-a informat, nu cu multă vreme în urmă, că anual, prin evaziune fiscală, zeci de miliarde de euro, circa 30, ocolesc Trezoreria și pleacă înspre paradisuri fiscale. Aceasta este doar o parte a evaziunii care are loc în România. O altă parte, încă și mai consistentă, este rezultatul unor inginerii mai mult sau mai puțin sofisticate, prin care societățile comerciale, în general vorbim despre multinaționale, își diminuează în mod dramatic profitul, făcând fel de fel de achiziții la prețuri umflate, pe care statul român este incapabil să le controleze și plasând astfel sistematic sume foarte mari de bani tot în offshoruri. Și fără să mai insist, consemnez doar că există și alte canale de fugă în străinătate a banilor cuveniți Trezoreriei statului sau care, dacă ar fi puși să lucreze în România, ar face economia să duduie. Dacă mă încumet să fac o estimare, eu cred că în această situație se află câteva sute de miliarde de euro, cei mai mulți nefiind practic cheltuiți pentru fel de fel de extravaganțe, ci pur și simplu ținuți la păstrare în bănci de afară.

RomaniaTV

Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!

Observatornews.ro

"Nu mai pot dormi noaptea". Românii afectaţi de taxele lui Trump se tem că joburile lor vor dispărea

Amnistia fiscală înseamnă o metodă prin care statul acționează nepunitiv, pentru a aduce acești bani înapoi acasă. Din practica altor state ale Uniunii Europene rezultă că, în principiu, guvernul emite un act normativ, prin care aduce la cunoștința opiniei publice, dar în primul rând a deținătorilor de depozite bancare în străinătate, că, în eventualitatea în care într-un anumit interval de timp, în general scurt de o lună două, își transferă depozitele în țară, nu vor suferi niciun fel de consecințe de natură penală, nu vor fi luați la întrebări în legătură cu modul în care au fost generați și scoși afară acești bani și nu vor plăti niciun fel de impozit. Există un al doilea termen, de câteva luni, care permite aducerea banilor în țară, dar cu condiția achitării unui impozit modic, de circa 5%. Urmează apoi un alt interval, tot de câteva luni, în care cei întârziați pot de asemenea să-și aducă banii acasă fără a suferi niciun fel de consecințe, dar în acest caz impozitul va fi cel practicat în statul respectiv, în cazul nostru, în România.

Printr-o amnistie fiscală, făcută cu mult curaj și eventual beneficiind de o consultanță străină, Guvernul Ciolacu poate reechilibra în acest an bugetul României, fără a fi nevoit să taie în carne vie, să dea din colț în colț, să se împrumute la dobânzi din ce în ce mai mari pentru a rostogoli datoria și fără ca în 2025 noul Executiv rezultat din alegeri să fie silit să ia măsuri dramatice împotriva cetățenilor și societăților comerciale.