Prima pagină » Titlurile zilei » Ana Stoica este pictorița din Iași care a reprezentat cele 12 semne ale zodiacului într-un mod cu totul autentic: „Am studiat în Veneția și Verona”

Ana Stoica este pictorița din Iași care a reprezentat cele 12 semne ale zodiacului într-un mod cu totul autentic: „Am studiat în Veneția și Verona”

12 mart. 2025, 02:00, 17 ,
Paula IANUȘ în Titlurile zilei

Ana Stoica este o pictoriță din Iași, în vârstă de 27 de ani, care își dorește să devină, în viitor, profesoară de desen. Ea a terminat studiile de licență și masterat la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași și a studiat, prin intermediul a două burse de studiu Erasmus, în Veneția și Verona. Una dintre cele mai impresionante colecții ale ei este cea în care sunt reprezentate, în mod autentic, cele 12 zodii.

Pictorița din Iași, Ana Stoica, a dezvoltat pasiunea pentru desen încă de mic copil

Ana Stoica este o ieșeancă în vârstă de 27 de ani care este pasionată de pictură și își dorește pe viitor să devină profesoară de desen și să își expună din ce în ce mai mult tablourile pe care le realizează. Această pasiune s-a instalat când ieșeanca era la grădiniță, dar a evoluat și s-a intensificat în perioada liceului, aceasta terminând Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași.

„Pasiunea aceasta a pornit de la grădiniță, când am vrut și eu să fiu văzută și apreciată pentru ceea ce fac. Era o activitate atunci, în care educatoarea ne-a dat să reproducem o rață. Ne-a dat o poză de referință, iar eu am făcut ce am știut, dar, la sfârșitul activității, a lăudat una dintre colege. Noi, ca și copii, vedeam lucrarea colegei că era foarte bine reprodusă și mi-am dorit și eu să învăț să reproduc. De atunci, am început și eu să fiu remarcată. Și în școală, și în liceu, toți profesorii știau că desenez foarte bine. Nu îmi plăcea să pictez deloc până în liceu, când au început fetele să vină să mă roage să le fac tema la desen, care era pictură, în schimbul unor ciocolate sau bani, ca și cum am avut o afacere în liceu. Am început să practic foarte mult pictura prin faptul că aveam cerințe de la colegi. Așa am început să am o pasiune pentru pictură, se simțea diferit, simțeam că mă conectez altfel cu materialele, mă murdăream cu acrilicele”, a povestit Ana Stoica.

După ce a finalizat liceul, aceasta a luat o pauză de un an, în care s-a gândit mai bine la ceea ce își dorește să facă. Este membră stagiară a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR) – Filiala Iași, din anul 2023.

„Am învățat la Colegiul Pedagogic «Vasile Lupu» din Iași și, după liceu, am luat un an pauză. Asta pentru că mi-am dorit să am o carieră artistică, să merg la Facultatea de Arte, dar nu am fost deloc încurajată și am încercat să fac altceva, să dau la Informatică, dar nu aveam atât de multe tangențe și normal că nu am intrat. Am ales să fac ceea ce îmi doream, să ignor vocile care îmi spuneau că nu o să fac bani din asta și o să fie un timp pierdut, așa că am aplicat la Facultatea de Arte. M-am dezvoltat așa cum nu am crezut că o să pot să mă dezvolt vreodată; nu doar artistic, ci și personal”, a adăugat aceasta.

Una dintre cele mai impresionante colecții: „Cele 12 arhetipuri zodiacale prin perspectiva vărsătorului”

Una dintre cele mai impresionante colecții realizate de ieșeanca Ana Stoica a fost chiar lucrarea acesteia de disertație, care s-a intitulat „Cele 12 arhetipuri zodiacale prin perspectiva vărsătorului”. Pe lângă pictură, Ana este pasionată și de astrologie, iar astfel s-a gândit să reprezinte într-un mod autentic cele 12 zodii.

„Lucrarea mea de disertație s-a numit «Cele 12 arhetipuri zodiacale prin perspectiva vărsătorului». Zodia mea este Vărsător și am căutat să explorez zodiile. Mi-am găsit și pasiunea pentru astrologie la un moment dat, așa că mi-am dorit să îmbin pasiunea cu arta. Am vrut să explorez cum ar arăta zodiile transpuse în lucrare prin anumite tehnici care să reprezinte acele zodii. Spre exemplu, la Vărsător am făcut un performance; am întins foaie pe podea, am călcat cu piciorul în acrilic și am dansat pe hârtie în mai multe culori. Vărsătorul este o zodie umanitară, care adună oameni care caută să fie unici, să fie individuali, așa că tehnica pe care am folosit-o a reprezentat personalități diferite, oameni diferiți, care și-au dansat propriul dans, și am realizat o lucrare. La celelalte zodii, am ales să le văd prin filtrul de Vărsător, care este prezentat, în mod normal, prin albastru și, astfel, în fiecare dintre celelalte tablouri cu zodii am integrat culoarea albastru ca să se vadă că este urma Vărsătorului în acea lucrare”, a mai povestit pictorița ieșeană.

Pictorița din Iași a studiat Arta Vizuală în Veneția și Verona

Ana Stoica a terminat studiile de licență și masterat la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. În anii 2021 și 2023, prin intermediul a două burse de studiu Erasmus, aceasta a explorat pictura în Veneția în timpul licenței și, în Verona, în timpul masterului. Ieșeanca a explicat cum ambele experiențe i-au influențat viziunea artistică. La finalul experienței de la Veneția, aceasta și-a expus lucrările la Institutul Cultural Român din Veneția.

„Am studiat și în Veneția, și în Verona cu burse Erasmus. La licență am fost în Veneția și am studiat la Academia di Belle Arti; am fost pentru un semestru. Experiența am încheiat-o și cu o expoziție la Institutul Cultural Român din Veneția. Am prins Veneția în timpul pandemiei, deci nu era așa aglomerat cum este în ziua de astăzi. Experiența pe care am trăit-o a avut o influență destul de mare în arta mea. Multe dintre cursuri au ajuns să fie online, dar am fost și fizic. Este diferit față de ceea ce se face la noi. În Veneția se punea mai mult accent pe pictură figurativă, pe realism. La noi se pune mai mult accent pe artă conceptuală, pe artă abstractă. Orașul, în sine, pare că te conectează altfel cu arta. Acolo am simțit că pot să creez niște lucrări fără să am neapărat cunoștințe despre cum să redau anumite texturi sau sentimente prin culori”, a spus Ana Stoica.

La Verona, față de Veneția, studiul Artei Vizuale s-a axat mai mult pe conceptul de a învăța să predai altor persoane. Ana a avut ocazia să observe mai mulți artiști vizuali din Italia, care au povestit, în cadrul cursurilor, despre evoluția propriilor cariere.

„În Verona, am fost la sfârșitul studiilor de master, am fost în ultimul semestru. Verona este foarte diferită de Veneția, cel puțin la master. La master, față de licență, au pus accentul pe a deveni profesor, a găsi cum să explici copiilor, spre exemplu, cum să faci artă. Acolo, față de la noi, au pus foarte mult accentul pe ideea de a explora o diversitate de artiști. L-am avut și pe Adrian Ghenie, pe care l-am studiat. Aduceau foarte mulți artiști din Italia, care își spuneau experiența lor și puteam să auzim ce cred ei despre artă și cum și-au făcut o carieră. Puteai să explorezi arta prin stilul propriu, nu trebuia să te axezi pe realism sau altceva, cum era în Veneția. La master am fost pe specializarea Pictură. În Veneția am fost în 2021, iar în Verona, în 2023, din martie până în iulie”, a mai spus ieșeanca.

Un viitor în cariera didactică pentru pictorița ieșeană

Ana Stoica a studiat la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași și nu s-a gândit încă din perioada liceului să devină profesoară de desen. Acest gând a venit câțiva ani mai târziu, când Ana a realizat ce presupune cu adevărat meseria de cadru didactic și, dacă până acum considera că este o meserie pe care oricine o poate face, acum nu mai gândește la fel.

„Pentru că am fost la Liceul Pedagogic, am avut experiența de a fi învățătoare și educatoare, pentru că am făcut practică. Am avut această experiență de a-i învăța pe ceilalți și a fost un lucru atât de comun pentru mine, încât ideea de a fi profesor era ceva comun; cumva, oricine putea să fie profesor. Crescând, am aflat, bineînțeles, că nu oricine poate fi profesor. Ai nevoie de anumite calități, să cunoști foarte bine toate bazele. Nu am luat în considerare, în timpul facultății, să fiu profesor, tocmai din această credință a mea că este așa normal, și mie îmi place să merg mai sus, să urc diferite nivele. Acum am realizat că, să fii profesor, nu este ceva chiar atât de normal și acum chiar îmi doresc să devin profesor și mă pregătesc pentru titularizare. Trebuie să mă pregătesc și în domeniul artistic, cât și pedagogic. Pe lângă să devin profesor, vreau să evoluez și în cariera artistică, să expun mai mult. O să am, în decembrie, o expoziție personală la Iași”, a mai povestit Ana Stoica, în vârstă de 27 de ani.

Iulian Haragă este un alt pictor din Iași, care a realizat interiorul multor biserici din județul Iași.

Ana Stoica este pictorița ieșeană în vârstă de 27 de ani care a reprezentat cele 12 semne zodiacale într-un mod autentic, această serie reprezentând și lucrarea ei de disertație.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 martie 2026
12 martie 2026