Prima pagină » Cancan » Anamaria Ferentz a revenit în țară, la familie, după 10 ani: „E mai frumos decât mă așteptam”

Anamaria Ferentz a revenit în țară, la familie, după 10 ani: „E mai frumos decât mă așteptam”

16 apr. 2024, 13:44,
în Cancan

Blondina Anamaria Ferentz a revenit la sfârșitul săptămânii trecute în țară, la familie, după o absență de 10 ani. Artista, care poza în Playboy în urmă cu mai bine de 20 de ani, s-a stabilit în America în urmă cu ceva timp. Anamaria Ferentz trăiește, de mai bine de trei ani, o frumoasă poveste cu un bărbat mai în vârstă decât ea.

Anamaria Ferentz și Douglas, iubitul american, în vârstă de 60 de ani, trăiesc de aproape trei ani o frumoasă poveste de dragoste. Vedeta și Doug locuiesc la fermă bărbatului, în Oregon, alături de cei șapte copii ai acestuia. Cântăreața, stabilită din 2010 în SUA, și-a întâlnit partenerul cu ajutorul prietenilor ei, ce au jucat rolul lui Cupidon între cei doi îndrăgostiți.

Anamaria Ferentz a revenit în țară, la familie, după 10 ani

Cântăreața Anamaria Ferentz a ajuns în țară la sfârșitul săptămânii trecute, iar după ce și-a făcut siesta după zborul peste Ocean, a început deja să facă mișcare. Blondina a coborât la sala de sport a hotelului, unde s-a cazat pe toată perioada șederii sale în România, și s-a antrenat. Nu de alta, dar o așteaptă o săptămână plină de emisiuni și interviuri.

Dar pe pe lângă acest lucru, artista a fost foarte bucuroasă să își revadă fratele, în curând și mama, dar și prietenii din București. Așa că, duminică, a reușit să se întâlnească cu o bună prietenă de-a ei, Cristina Spătar, pe care nu a mai văzut-o de mai bine de zece ani. Ambele cântărețe au fost fericite să se revadă și au depănat amintiri.

„Sunt o împătimită a sportului și dacă am sala aproape în fiecare zi și oriunde aș merge, dacă am posibilitatea, fac sport, așa cum se întâmplă și acum, la București! Merg la sală aici și fac exerciții în funcție de timpul pe care îl am, în general o oră jumătate minim, în funcție de program, între 30 de minute și două ore”, a povestit artista.

Cât despre planurile ei pe meleagurile natale, Anamaria Ferentz va face sărbătorile de Paște în țară, urmând să plece cu mama ei în Maramureș.

Revedere cu Cristina Spătar, după 10 ani

După cum aminteam, blondina s-a întâlnit cu Cristina Spătar, cele două bucurându-se de revedere. Amândouă provin din același județ – Bacău, Ferentz din municipiul reședință, în timp ce Cristina Spătar este de la Onești.

„M-a așteptat Cristina cu vin, cântare și mâncare, aici, pe lac. E mai frumos în România decât mă așteptam. Îmi place Bucureștiul, oamenii sunt neschimbați, frumoși. Mi-a fost dor de oameni, de familie și apoi de gogoși, mici, eugenii. Nu mai mănânc pește din multe motive. Dacă nu îi știu proveniența este foarte periculos.

Eu sunt foarte plăcut surprinsă, pentru că în București, nu numai la capitolul clădiri,  oameni, îmbrăcăminte și la capitolul restaurante, ținând cont de oamenii ca mine care nu vor să consume carne, totul s-a schimbat. Sunt restaurante și terase super faine și Bucureștiul arată acum ca orice altă capitală europeană”, a mai precizat Anamaria Ferentz.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Medicii legiști au finalizat necropsia în cazul tânărului de 25 de ani care a murit în Secția de Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Buzău
Medicii legiști au finalizat necropsia în cazul tânărului de 25 de ani care a murit în Secția de Ortopedie a Spitalul Județean de Urgență Buzău, în timp ce se afla internat și aștepta o intervenție chirurgicală pentru o fractură de femur. Potrivit concluziilor medico-legale, decesul a fost cauzat de un tromboembolism pulmonar, o complicație gravă ce […]
Medicii legiști au finalizat necropsia în cazul tânărului de 25 de ani care a murit în Secția de Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Buzău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 ianuarie 2026
09 ianuarie 2026
Articole similare
Dacă îl vedeți în trafic, fereala! E jale
02:00
Dacă îl vedeți în trafic, fereala! E jale
Dumitru Moga a avut un șoc atunci când a aflat ce impozit trebuie să plătească! De câte ori s-au mărit dările bărbatului față de anul trecut
02:00
FOTOVIDEO Dumitru Moga a avut un șoc atunci când a aflat ce impozit trebuie să plătească! De câte ori s-au mărit dările bărbatului față de anul trecut
Concursul Internațional de Creații Vizuale „Eminesciana” va avea vernisajul de Ziua Națională a Culturii. Vor fi expuse lucrările a aproape 200 de artiști din România, Republica Moldova, Franța, Turcia sau Ucraina

Marea țeapă fiscală cu taxe și de 15 ori mai mari! Cum i-a păcălit Bruxelles și Guvernul României pe oamenii cu mașini hibrid și electrice
02:00
FOTO Marea țeapă fiscală cu taxe și de 15 ori mai mari! Cum i-a păcălit Bruxelles și Guvernul României pe oamenii cu mașini hibrid și electrice
Antreprenorii din Iași au depus, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, proiecte de peste 3 milioane de euro pentru modernizarea afacerilor din mediul rural
02:00
Antreprenorii din Iași au depus, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, proiecte de peste 3 milioane de euro pentru modernizarea afacerilor din mediul rural
Aproximativ 50 de cazuri de traumatisme pe zi la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Condițiile meteo i-au făcut pe ieșeni să „alunece” direct în UPU
02:00
Aproximativ 50 de cazuri de traumatisme pe zi la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Condițiile meteo i-au făcut pe ieșeni să „alunece” direct în UPU
Dan Chiroșcă este unul dintre cei mai vechi pescari din Iași! Bărbatul petrece ore în șir pe Bahlui pentru a prinde cele mai rare exemplare de pești
02:00
FOTO Dan Chiroșcă este unul dintre cei mai vechi pescari din Iași! Bărbatul petrece ore în șir pe Bahlui pentru a prinde cele mai rare exemplare de pești
Avalanșă de ordine de protecție la Judecătoria Iași, la începutul anului 2026! Zeci de femei cer ajutorul instanțelor de teama partenerilor
02:00
Avalanșă de ordine de protecție la Judecătoria Iași, la începutul anului 2026! Zeci de femei cer ajutorul instanțelor de teama partenerilor
Opera Națională Română Iași și Palatul Culturii rămân conduse de manageri interimari. András István Demeter, ministrul Culturii: „Nu scrie nicăieri că orice concurs trebuie să aibă, la final, desemnat un câștigător”

Supărat că a rămas fără 8.000 de lei din salariu, domn director iar ciordește
02:00
Supărat că a rămas fără 8.000 de lei din salariu, domn director iar ciordește