Andrada Perneș a transmis un mesaj emoționant pe Facebook după ce fratele ei, fostul concurent din sezonul 5 „Mireasa”, a murit într-un tragic accident de mașină. Tânăra a mărturisit că el a fost sprijinul său de nădejde, oferindu-i mereu ajutor și susținere necondiționată.
Fostul concurent al emisiunii matrimoniale „Mireasa” de la Antena 1 a murit într-un grav accident de mașină. Tragedia s-a petrecut miercuri dimineață, pe 19 februarie, în localitatea Bunești, județul Cluj.
Andrada Perneș a răbufnit și a spus adevărul
Îndurerată, Andrada Perneș și-a exprimat suferința printr-un mesaj emoționant pe Facebook, unde a împărtășit durerea pierderii fratelui său.
„Nu mi-am imaginat niciodată ca o să fiu nevoită să îmi imaginez viața fără tine, încă nu concep și o să îmi fie greu vreodată să accept asta”, și-a început ea confesiunea.
În mesajul său emoționant, Andrada Perneș a vorbit despre sprijinul necondiționat pe care Andrei i l-a oferit mereu. La final, și-a exprimat dorința ca totul să fie doar un coșmar din care să se poată trezi.
„Sufletul meu bun și frumos, ai fost un stâlp de susținere în tot ce am făcut, m-ai sfătuit de atâtea ori și m-ai ajutat, iar eu sunt acum neputincioasă să îți întorc tot binele pe care tu, înger minunat, ai reușit să îl faci de-a lungul timpului.
Mi-ai fost sprijin în toate etapele vieții, inclusiv în despărțiți, tristeți, bucurii și realizări ai fost umărul pe care am plâns de atâtea ori și omul care mă făcea să zâmbesc când eram atât de tristă, mi-aș dori să o faci și acum și să fie totul un vis urât să mă trezesc și să nu fie adevărat.
Mai mult decât frate, mi-ai fost prietenul pe care mă bazam mereu. Mă rog lui Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău măcar jumătate din cât ai avut tu grijă de mine. Te iubesc infinit 🕊️”, a încheiat ea.
„Nu mai dați în Sabrina, nu are nicio vină. Cu ce e de vină dacă nu au mai putut să meargă pe același drum la un moment dat? Cu ce? Sunt atâția oameni care se despart, asta a fost, hai să fim oameni. (…)”, a spus sora lui Andrei Perneș.
Cum a apărut Sabrina la înmormântarea lui Andrei Perneș!
Printre cei prezenți la ceremonia funerară s-a aflat și fosta soție a lui Andrei, Sabrina, copleșită de durere. De la începutul slujbei, aceasta a rămas lângă sicriu, cu lacrimi necontenite și o expresie de tristețe profundă, greu de redat în cuvinte.
Deși viața i-a dus pe drumuri separate, moartea lui Andrei Perneș a lăsat un gol imens în sufletul Sabrinei. Suferința ei este evidentă, iar pentru a-și ascunde expresia îndurerată, aceasta a purtat o șapcă pentru a-și masca suferința.
Anunțul divorțului a surprins pe mulți, însă Andrei Perneș a clarificat motivele într-un live pe rețelele de socializare. Fostul concurent de la Mireasa le-a explicat susținătorilor că separarea a fost amiabilă, deoarece el și Sabrina și-au dat seama că își doresc lucruri diferite în viață.
“Pur și simplu asta a fost decizia. Am ajuns într-un punct în care ne-am dat seama că fiecare își dorește cu totul altceva și e mult mai bine așa. Sper că acum sunteți lămuriți”, spunea Andrei Perneș, într-un live.
Relația dintre Sabrina și Andrei Perneș a fost urmărită de mulți susținători, cei doi părând de nedespărțit. Tocmai de aceea, vestea divorțului a fost una neașteptată pentru fani, care nu au crezut o astfel de decizie.
După tragicul eveniment, Andrada Perneș a transmis un mesaj emoționant pe Facebook.