Prima pagină » Eveniment-Social » Andrei Apreotesei, noul consilier onorific al ministrului Culturii. Ce proiecte sunt anunțate la Iași
Andrei Apreotesei, noul consilier onorific al ministrului Culturii. Ce proiecte sunt anunțate la Iași

Andrei Apreotesei, noul consilier onorific al ministrului Culturii. Ce proiecte sunt anunțate la Iași

24 sept. 2026, 13:11, 1 ,
Andreea Ciobanu în Eveniment-Social

Andrei Apreotesei a fost numit consilier onorific al ministrului Culturii, András István Demeter, cu atribuții de consultanță în domeniul managementului cultural. Activitatea va fi neremunerată.

Andrei Apreotesei, noul consilier onorific al ministrului Culturii.

Numirea a fost făcută prin ordin al ministrului Culturii, în temeiul prevederilor legale. Andrei Apreotesei spune că noua funcție vine într-o perioadă în care la Iași sunt anunțate mai multe investiții importante în domeniul cultural și al patrimoniului.

„Mulțumesc domnului ministru András István Demeter pentru această propunere care desigur că mă onorează!

Urmează o perioadă în care vor începe la Iași mai multe investiții ce privesc instituții subordonate Ministerului Culturii:

  • O nouă sală de spectacole pentru Operă
  • Restaurarea Muzeului de Sit Arheologic de la Cucuteni
  • Restaurarea parcului din jurul Teatrului Național din Iași
  • Monumentul Domnitorului Ghyka

Nu trebuie să uităm nici de proiectul Muzeului de Arheologie Industrială de la fosta Fabrică de Țigarete

Îmi doresc ca prin această numire să avem și o dezvolare a relației instituționare între toți factorii decizionali pentru rezolvări coerente a situațiilor prezente și viitoare, în beneficiul comunității”, a precizat Andrei Apreotesei.

Patru instituții ale Ministerului Culturii la Iași

Ministerul Culturii are în subordine, în județul Iași, patru instituții: Opera Națională Română din Iași, Teatrul Național din Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” și Direcția Județeană pentru Cultură Iași.

În calitate de consilier onorific, Andrei Apreotesei va oferi consultanță în domeniul managementului cultural, fără a fi remunerat pentru această activitate.

Apreotesei este manager cultural și solist de operă. A fost format ca tenor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și a activat ca solist al Operei Naționale Române Iași. A interpretat roluri din repertoriul liric clasic și a participat la turnee în mai multe țări din Europa și din afara continentului.

În ultimii ani, a continuat activitatea artistică în cadrul proiectului „3 Tenori ieșeni”, alături de Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă. Cei trei au susținut peste 120 de concerte în România, dar și la Roma, Viena, Paris, Oslo și Tel Aviv.

Parcursul profesional al lui Andrei Apreotesei include și mai mulți ani de activitate managerială. Între 2016 și 2024 a condus Ateneul Național din Iași, iar din 2024 a preluat conducerea Palatului Culturii din Iași – Complexul Muzeal Național „Moldova”.

Potrivit datelor prezentate în descrierea activității sale, în perioada în care a condus Ateneul, instituția și-a extins activitatea și a ocupat primul loc la venituri proprii în regiunea de Nord-Est.

La Palatul Culturii, bilanțul menționat include 12 albume de artă, 167 de expoziții, peste 300 de evenimente culturale și peste un milion de vizitatori. Instituția a depășit, de asemenea, pragul de un milion de euro încasați într-un singur an, fiind prezentată drept prima instituție muzeală din regiunea de Nord-Est care a atins acest nivel.

Andrei Apreotesei este și curator a peste 100 de expoziții și a fost implicat în restaurarea a peste 50 de monumente istorice sau de arhitectură.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
30 septembrie 2026
30 septembrie 2026