Prima pagină » National » Marcel Ciolacu revine în forță pe scena politică. Caută finanțare pentru fostului penitenciar de la Râmnicu Sărat

Marcel Ciolacu revine în forță pe scena politică. Caută finanțare pentru fostului penitenciar de la Râmnicu Sărat

30 sept. 2026, 22:40,
Andreea Ciobanu în National

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Marcel Ciolacu, susţine implicarea administraţiei judeţene în implementarea proiectului dedicat fostului penitenciar de la Râmnicu Sărat.

Ciolacu a declarat miercuri că a început discuţii privind finanţarea investiţiei şi consideră că gestionarea acesteia de către CJ ar putea fi o soluţie potrivită, scrie News.ro.

Ciolacu a explicat că realizarea proiectului împreună cu o autoritate locală ar permite o cofinanţare mai redusă decât în cazul implementării printr-o instituţie centrală. El a atras însă atenţia că, pe lângă cofinanţare, trebuie luate în calcul şi cheltuielile neeligibile.

„El nu va putea fi făcut decât împreună cu autoritatea locală. Pentru că, dacă se face printr-o agenţie a unei autorităţi centrale, unde este acum, cofinanţarea este foarte mare. Printr-o autoritate locală contribuţia este în jur de 2%, la care se adaugă, repet iarăşi, cheltuielile neeligibile”, a declarat Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, au existat discuţii şi cu primarul municipiului Râmnicu Sărat, însă formula de administrare a proiectului nu a fost stabilită.

Administrarea proiectului rămâne incertă

„Vom vedea cum vom decide, împreună cu Guvernul, cu agenţia, cine va gestiona acest proiect. Eu cred că cel mai bine ar fi să fie gestionat de Consiliul Judeţean”, a spus Ciolacu.

Preşedintele CJ a apreciat concepţia proiectului, pe care a descris-o drept mai dinamică şi mai interactivă, şi a subliniat importanţa sa pentru păstrarea memoriei istorice.

„Proiectul este mult mai bun, mult mai dinamic şi mult mai interactiv. Este un punct important din istoria noastră. Ar fi o onoare pentru mine şi pentru Consiliul Judeţean şi pentru colegii mei să gestionăm implementarea unui astfel de proiect, care este până la urmă un proiect de ţară”, a afirmat acesta.

Ciolacu a mai spus că discută posibilitatea identificării unor resurse suplimentare la nivel european, astfel ca din economiile realizate în urma licitaţiilor pe proiecte europene să obţină direct de la Comisia Europeană finanţare pentru reabilitarea penitenciarului.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
01 octombrie 2026
01 octombrie 2026
Articole similare
„Cocota politică”, Alexandru Muraru, blochează investițiile imobiliare din Iași! Mihai Chirica: „PUZ-urile sunt scoase sub presiunea fricii”
02:00
FOTO „Cocota politică”, Alexandru Muraru, blochează investițiile imobiliare din Iași! Mihai Chirica: „PUZ-urile sunt scoase sub presiunea fricii”
Start-Up Nation 2026: Începe o nouă sesiune de cursuri gratuite de antreprenoriat pentru tinerii sub 30 de ani. Înscrierile se fac începând cu 6 octombrie
02:00
Start-Up Nation 2026: Începe o nouă sesiune de cursuri gratuite de antreprenoriat pentru tinerii sub 30 de ani. Înscrierile se fac începând cu 6 octombrie
Medicii dau țepe pe bandă rulantă, dar tot nu au bani
02:00
Medicii dau țepe pe bandă rulantă, dar tot nu au bani
Un caz grav dintr-o școală din Iași a dus la apariția unui nou program pentru adolescenți. Casa Corpului Didactic lansează „Echilibru”
02:00
FOTO Un caz grav dintr-o școală din Iași a dus la apariția unui nou program pentru adolescenți. Casa Corpului Didactic lansează „Echilibru”
Alexandru Chituță și-a adus colaboratorii de la Sibiu la Palatul Culturii! Cum a ales managerul firma care să facă parfumurile de 550 de lei
02:00
FOTO Alexandru Chituță și-a adus colaboratorii de la Sibiu la Palatul Culturii! Cum a ales managerul firma care să facă parfumurile de 550 de lei
Acoperământul Maicii Domnului – sărbătoare pe 1 octombrie! Povestea vedeniei din Biserica Vlaherne și rugăciunea Maicii Domnului pentru oameni
02:00
Acoperământul Maicii Domnului – sărbătoare pe 1 octombrie! Povestea vedeniei din Biserica Vlaherne și rugăciunea Maicii Domnului pentru oameni
Contractul de execuție a lucrărilor pentru reconfigurarea traficului din zona Palatului Culturii a fost semnat! Proiectul depășește 100 de milioane de lei
02:00
Contractul de execuție a lucrărilor pentru reconfigurarea traficului din zona Palatului Culturii a fost semnat! Proiectul depășește 100 de milioane de lei
Acesta este cel mai vechi bloc din cartierul Alexandru cel Bun din Iași! A fost construit în doar câteva luni, iar locatarii s-au mutat imediat: „Se foloseau materiale de bună calitate”
02:00
FOTO Acesta este cel mai vechi bloc din cartierul Alexandru cel Bun din Iași! A fost construit în doar câteva luni, iar locatarii s-au mutat imediat: „Se foloseau materiale de bună calitate”
Leonard Constantin Stafie, specialist în domeniul avicol, despre antreprenorii care închid fermele. „Urmează insolvențe și apoi falimente”
02:00
VIDEO Leonard Constantin Stafie, specialist în domeniul avicol, despre antreprenorii care închid fermele. „Urmează insolvențe și apoi falimente”
Noi valuri de furturi în cartierul Alexandru cel Bun din Iași! Un magazin de haine a fost prădat de hoți, însă camerele au surprins totul
02:00
FOTOVIDEO Noi valuri de furturi în cartierul Alexandru cel Bun din Iași! Un magazin de haine a fost prădat de hoți, însă camerele au surprins totul