Actualitate

Andrei Caramitru susține că prietenii lui #rezist nu vor mai vota cu USR: Nu sunt serioși, sunt pierduți total, toţi zic că nu mai votează cu Nicusor

Publicat: 22 apr. 2022
_____ Vizualizări 3 Comentarii
Andrei Caramitru susține că prietenii lui rezist nu vor mai vota cu USR Nu sunt serioși sunt pierduți total toţi zic că nu mai votează cu Nicusor
Andrei Caramitru face previziuni negre asupra viitorului USR

Andrei Caramitru Jr., puternic susţinător al USR și unul dintre membrii marcanţi din #rezist a făcut o serie de declarații năucitoare. Acesta susține că prietenii lui i-au spus că nu vor mai vota cu USR pentru că sunt de părere că partidul nu are viziune, membrii sunt pierduţi în totalitate.

Fostul consilier al lui Dan Bârna declară că situația este extrem de gravă mai ales în contextul în care cei care au votat cu USR nu au o părere bună nici despre edilii partidului. Vorbim despre Dominic Fritz din Timișoara, Clotilde Armând de la Sectorul 1, dar și de Nicușor Dan ( candidat independent la Primăria București, dar susținut de PNL și USR, Nicușor Dan este asimilat mai degrabă înspre USR decât între PNL. A pus bazele partidului.).

Andrei Caramitru Jr. a mai afirmat faptul că prietenii lui, cei din #rezist care au luat parte şi la protestele împotriva PSD consideră că actuala Guvernare este relativ bună și că în pofida faptului că Ciucă vorbește prost, pare serios. Aceștia au mai transmis că și Marcel Ciolacu pare un lider bun:

”(…) toţi zic – surprinzător (!!!) – ca Ciolacu e ok, ca Ciuca vorbește prost dar pare serios şi probabil e ok (argumentele lor sunt că e super susținut de SUA şi că a condus în lupta trupe, omul e general etc). Ceva interesant : tema cu plagiatul nu interesează pe nimeni – nimeni nu critica măsurile economice ale guvernului. Par destul de mulţumiţi, zic că măsurile par logice şi au fost discutate cu mediul de afaceri deci în mare e ok. Unde nu sunt mulţumiţi e la viteza de implementare şi la lipsa de comunicare (…)” a transmis Andrei Caramitru Jr.

#Reziștii nu vor mai vota cu USR pentru că este un partid lipsit de viziune, este pierdut total

Acuzațiile făcute de Andrei Caramitru sunt extraordinar de grave în contextul în care nucleul USR este tocmai #rezistul. Partidul condus în acest moment de Cătălin Drulă a fost votat masiv de către protestatarii împotriva PSD. Aceștia, susține Caramistru Jr. par să îşi fi schimbat viziunea și consideră USR a fi un partid debusolat total, lipsit de viziune:

”toţi zic că nu mai votează cu Nicușor (aici oamenii sunt super revoltați – e deja aproape ură) sau chiar cu USR.

Motivul dat pentru USR : nu sunt serioși, în perioada asta nașpa nu ne putem juca, e clar că nu știu ce au de făcut, sunt pierduți total, vin doar cu aiureli acum, nu au soluții pe temele cheie, nu au oameni buni (vedem tot timpul pe acceiasi imberbi care vorbesc aiurea) etc. Despre Cioloș – să nu audă, zic toţi că e super-slab că nu poate gestiona nimic. În Bucureşti – toţi zic că Ciucu de la S6 e super ok dar sunt negativi cu Clotilde. Cei din Timișoara nu sunt mulţumiţi de Fritz. Feedback-ul general e super negativ.

Acuma eu nu zic că e bine sau rău, sunt de acord cu unele concluzii şi mai puțin cu altele. Însă situaţia e fff rea pentru USR. Şi pentru primarii lor şi pentru Nicușor. Nu îi văd bine deloc în 2024, din păcate. Nu văd cum vreunul din primarii lor își poate menține mandatul şi nu văd cum pot avea mai mult de 10% din voturi.” a conchis Andrei Caramitru Jr. potrivit bugetul.ro.

Comentarii
Adauga un comentariu