Angajatorul nu e dușmanul tău: un adevăr incomod despre munca cu sens

Anul trecut, pe scena TEDx, am ales să transmit un mesaj subtil despre un subiect sensibil: importanța muncii asumate. Astăzi, privind la realitatea pieței muncii și la tensiunile crescânde dintre angajatori și angajați, consider că e momentul să vorbim deschis, fără menajamente. Știu că voi primi mult „hate” din partea unor angajați, dar mesajul acesta nu este despre a căuta aplauze, ci despre a spune adevărul.

Angajatorul – „dușman” sau partener?

Tot mai des aud discursul conform căruia angajatorul este perceput drept dușmanul angajatului. Nimic mai fals. În spatele acestui statut stau tot oameni – oameni care au curajul să își asume riscuri, să creeze locuri de muncă, să plătească salarii, să investească în dezvoltare și să contribuie la bunăstarea generală.

Adevărul este că piața muncii se confruntă cu un dezechilibru periculos: crește numărul vocilor care ridică ziduri de protecție pentru angajați, fără a înțelege sau a dori să înțeleagă provocările reale prin care trec angajatorii.

Vedem tot mai multe „scuturi de protecție” care apără unilateral angajații, dar rareori își iau timp să se documenteze, să privească în profunzime ce se întâmplă în organizații, ce înseamnă costurile, responsabilități, decizii dificile, mai ales într-un context atât de schimbǎtor și impredictibil și asumarea riscului de a ține o companie pe linia de plutire (și dincolo de asta).

Contract de muncă, nu contract de prezență

Nu degeaba actul semnat se numește „contract individual de muncă”. A munci nu înseamnă doar a fi prezent la program, ci a-ți îndeplini atribuțiile, a contribui la obiective, a aduce valoare.

Dacǎ considerați cǎ nu se pot negocia clauzele Contractului individual de muncǎ, vǎ las câteva întrebări incomode, dar necesare, pentru a vǎ edifica cine este dușmanul cui:

• Oare angajații își duc la bun sfârșit 100% responsabilitățile?
• Cât de mult timp se pierde zilnic prin lipsă de implicare sau prin activități care nu au legătură cu munca?
• Câți dintre cei nemulțumiți aleg să rămână într-un loc de muncă doar pentru siguranța imediată, fără să își asume responsabilitatea propriei alegeri?

Echilibrul dintre a oferi și a primi

Fiecare este liber să aleagă unde și ce să muncească. Însă trebuie să fim și onești: ceea ce primim este, de cele mai multe ori, direct proporțional cu ceea ce oferim – experiență, studii, implicare, energie, seriozitate.

Înainte de a arăta cu degetul către angajator, e sănătos să ne oprim câteva minute și să ne analizăm obiectiv:

• Care este nivelul nostru de pregătire / experiență?
• Ce valoare aducem în mod concret în organizație?
• Cum se aliniază așteptările noastre cu realitatea pieței și a domeniului în care activăm?
• Ce am eu de câștigat prin faptul cǎ, deși nu-mi place un loc de muncǎ, totuși aleg sǎ nu plec?

Un apel către oamenii de resurse umane

Acest mesaj este și pentru dumneavoastră oameni din breasla mea:

De câte ori prezentați și drepturile angajatorului atunci când recrutați?

De câte ori explicați semnificația contractului individual de muncă și responsabilitatea realǎ pe care o implică acesta?

Rolul nostru este de parteneri de business. Suntem cei care pot menține echilibrul, pot aduce în față atât vocea angajaților, cât și realitatea angajatorilor.

Fără această maturitate, riscăm să adâncim conflictul și să pierdem ceea ce contează cu adevărat: parteneriatul sănătos dintre oameni și organizații.

Apel la maturitate

Articolul acesta nu este pentru toată lumea. Este pentru cei care au ochi să asculte și urechi să vadă (exprimarea este asumatǎ). Pentru cei care înțeleg că relația angajat–angajator este un parteneriat, nu un câmp de luptă.

Avem nevoie de o cultură a muncii asumate, în care angajatul nu se mulțumește să bifeze prezența, iar angajatorul nu este demonizat pentru faptul că cere performanță și implicare.

Până la urmă, resursele umane nu sunt doar „responsabilitatea HR-ului”, ci despre capabilitǎțile fiecăruia dintre noi, puse în slujba unui sens mai mare.