Antreprenorii din Iași pot obține granturi IMM cuprinse între 200.000 și 3 milioane de euro/proiect pentru roboți și proiecte de AI, în cadrul unui program derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Sesiunea de depunere a proiectelor este deschisă până la 30 septembrie 2026, iar proiectele se depun pe platforma dedicată, pe site-ul MIPE, în cadrul Acțiunii 2.1 – Dezvoltarea de noi servicii/aplicații/produse prin inovare și adoptarea de tehnologii avansate, din Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021-2027.
Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din Iași pot obține granturi IMM cuprinse între 200.000 și 3 milioane de euro pentru roboți sau proiecte de inteligență artificială. Cei interesați pot consulta site-ul MIPE.
Antreprenorii din Iași pot accesa granturi IMM pentru a achiziționa roboți sau pentru dezvoltarea unor proiecte cu inteligența artificială
Un nou program destinat investițiilor în tehnologii avansate a fost deschis de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Este vorba de Acțiunea 2.1 – Dezvoltarea de noi servicii/aplicații/produse prin inovare și adoptarea de tehnologii avansate, din Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021-2027. Alocarea financiară pentru această sesiune de depunere a proiectelor este de 48.813.278 de euro, respectiv 248.854.972,57 lei. Valoarea minimă nerambursabilă aferentă unui proiect este de 200.000 de euro, iar valoarea maximă a unui proiect este de 3.000.000 de euro, inclusiv ajutorul de minimis, respectiv 15.294.300 de lei, pentru proiectele care au ca rezultat un produs hardware inovativ, sau 1.500.000 de euro, inclusiv ajutorul de minimis, respectiv 7.647.150 de lei, pentru proiectele care au ca rezultat o soluţie software (serviciu/aplicație) inovativă. Pentru proiectele care au ca rezultat un produs hardware inovativ, producția acestuia trebuie să se realizeze de către întreprinderea beneficiară (lider sau partener), iar valoarea ajutorului financiar nerambursabil, care va depăși 1.500.000 de euro, va fi justificată prin finanțarea liniei de producție.
„Doar proiectele foarte bune vor avea șanse să obțină granturile”, susțin specialiștii în consultanță fonduri europene.
Noi programe vor fi lansate pentru dezvoltarea sectorului agricol.
Antreprenorii din Iași ar putea să obțină granturi în programul Start-Up Nation
O nouă sesiune de depunere a proiectelor ar putea fi deschisă în programul Start-Up Nation în această toamnă. Antreprenorii pot obține granturi în valoare de 50.000 de euro. În program s-au înscris deja 5.500 de firme din toată țara, iar 16.000 de persoane au absolvit cursurile de antreprenoriat. Programul este derulat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Înscrierile în program au început în octombrie 2025, iar prima sesiune de depunere s-a încheiat în luna mai. Autoritățile au anunțat că vor mai deschide o nouă sesiune de înscriere a proiectelor, pentru ca toți absolvenții de cursuri să poată să se înscrie în program. În primă etapă, cei care vor să obțină granturile trebuie să finalizeze cursuri de antreprenoriat, să înființeze o firmă nouă și apoi să se înscrie în aplicația disponibilă. Programul are un buget total de aproape 450 de milioane de euro, cofinanțat din fonduri europene, prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, susținut prin Politica de Coeziune a Uniunii Europene. Acest program, aflat la a patra ediție, a suferit mai multe modificări la procedura de implementare din 2024, când au existat primele discuții despre lansarea lui.
Pe de altă parte, antreprenorii din Iași pot obține granturi IMM cuprinse între 200.000 și 3 milioane de euro pentru roboți și proiecte de AI, în cadrul unui program derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).