Anunț important al Ambasadei SUA pentru românii care au lucrat peste Ocean

Exemplul concret: ai muncit câțiva ani în America și te-ai întors în România

Principala schimbare îi interesează pe românii care și-au împărțit viața profesională între cele două țări.

În Statele Unite, pentru pensia obișnuită pentru limită de vârstă sunt necesare, în mod normal, 40 de credite de asigurare, ceea ce corespunde în general unei perioade de aproximativ zece ani de muncă. Cine a lucrat, de exemplu, doar șase sau șapte ani în SUA putea rămâne fără dreptul la o pensie americană bazată exclusiv pe acea perioadă.

Noul acord permite folosirea perioadelor de asigurare din România pentru îndeplinirea condiției de eligibilitate. Există însă o limită importantă: pentru ca SUA să ia în calcul perioadele românești, persoana trebuie să fi acumulat cel puțin șase credite în sistemul american, adică, în general, aproximativ un an și jumătate de muncă în SUA.

Mecanismul funcționează și invers. Dacă o persoană nu îndeplinește numai din anii lucrați în România stagiul minim necesar pentru pensia românească, pot fi luate în calcul și perioadele de asigurare din Statele Unite, cu condiția existenței a cel puțin unui an de asigurare în România. Sistemul românesc cere în prezent un stagiu minim contributiv de 15 ani pentru pensia pentru limită de vârstă.

Nu înseamnă că România va plăti pensie pentru anii lucrați în SUA

Anii de muncă nu se mută dintr-o țară în alta, iar contribuțiile plătite în SUA nu sunt transferate în bugetul de pensii din România.

Perioadele sunt cumulate numai pentru a verifica dacă persoana îndeplinește condițiile pentru deschiderea dreptului la pensie. După aceea, fiecare stat calculează și plătește propria parte, potrivit perioadei de asigurare și veniturilor realizate în sistemul său. Social Security Administration precizează expres că perioadele de asigurare rămân în evidența statului în care au fost dobândite.

Astfel, un român care a lucrat atât în România, cât și în America poate ajunge să primească separat o prestație din România și una din SUA.

Pentru partea americană, plata este făcută de Trezoreria SUA, iar pentru drepturile românești plata este făcută prin sistemul public de pensii din România.

Cererea poate fi depusă din România

Pentru românii care s-au întors acasă există și un avantaj administrativ important. O persoană care locuiește în România și dorește să beneficieze de acord se poate adresa Casei Naționale de Pensii Publice. Cele două instituții de securitate socială își transmit reciproc informațiile privind perioadele de asigurare, ceea ce înseamnă că solicitantul nu trebuie să „mute” singur contribuțiile dintr-un sistem în altul.

Regulile generale ale SSA permit inclusiv depunerea cererii într-o țară și solicitarea ca aceasta să fie tratată și ca cerere pentru prestațiile din cealaltă țară. Fiecare instituție decide apoi separat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legislația sa.

A doua categorie importantă de beneficiari este formată din românii trimiși temporar de companiile lor să lucreze în Statele Unite și, în sens invers, din americanii detașați în România.

În cazul unei detașări de cel mult cinci ani, salariatul poate rămâne asigurat numai în sistemul statului din care a fost trimis. În acest fel sunt evitate contribuțiile obligatorii simultane în ambele sisteme.

Pentru dovedirea situației este utilizat un certificat de acoperire/asigurare, care atestă că salariatul și angajatorul sunt scutiți de contribuțiile la sistemul celuilalt stat. Pentru persoanele acoperite de sistemul românesc, documentele sunt gestionate prin CNPP.

Regula poate însemna economii importante atât pentru salariat, cât și pentru compania care îl trimite temporar peste Atlantic.

În cazul persoanelor care desfășoară activități independente, regula generală prevăzută pentru România este legată de reședință: cei care locuiesc în România sunt, în principiu, supuși sistemului românesc, iar cei care locuiesc în SUA celui american.

„Fără dublă taxare” nu înseamnă că dispar toate taxele

Formularea din comunicatul Ambasadei privind eliminarea „dublei taxări” trebuie înțeleasă strict în materia contribuțiilor de securitate socială.

Acordul nu înseamnă că o persoană care lucrează în SUA nu mai datorează impozite și nici nu reprezintă un acord general de evitare a dublei impuneri fiscale. El stabilește în principal în ce sistem de asigurări sociale se plătesc contribuțiile pentru aceeași activitate, astfel încât acestea să nu fie achitate simultan în ambele țări.

Există și alte limite importante. În România, acordul privește în principal sistemul public de pensii, nu pensiile private din Pilonul II sau Pilonul III. În SUA este vizat sistemul federal Old-Age, Survivors and Disability Insurance – OASDI, adică prestațiile pentru pensionare, invaliditate și urmași.

Acordurile de totalizare nu permit utilizarea anilor lucrați în România pentru dobândirea dreptului la asigurarea medicală americană Medicare și nici nu acoperă programul american Supplemental Security Income – SSI.

Prin urmare, acordul nu trebuie confundat cu un acord privind asigurările de sănătate.

România, al 31-lea stat cu un asemenea acord cu SUA

Intrarea în vigoare plasează România într-un grup relativ restrâns de state cu care Washingtonul coordonează sistemele de securitate socială.

Social Security Administration enumeră acum 31 de țări cu acorduri bilaterale de acest tip. România este cea mai recentă adăugată listei, acordul său devenind aplicabil la 1 septembrie 2026. Printre statele europene care aveau deja asemenea înțelegeri se află Germania, Italia, Franța, Spania, Polonia, Cehia, Ungaria și Slovenia.