ApaVital urmează să cheltuie 3 milioane de lei pentru achiziționarea de pompe noi, care vor fi instalate la stația de pompare a apei din Iași. Stația de pompare este situată în cadrul Stației de Epurare Iași, din Dancu, Holboca. În prezent, aceasta funcționează la capacitate redusă, deoarece 2, din cele 4 pompe disponibile, sunt defecte.
În total, vor fi achiziționate 6 pompe noi, care au tehnologie avansată. Acestea ar trebui să reducă costurile operaționale ale companiei.
ApaVital cheltuie 3 milioane de lei pentru înlocuirea pompelor
Conform documentelor de la licitație, în acest moment, stația de pompare a apei uzate funcționează cu o capacitate redusă, deoarece doar 2 pompe, din 4, sunt active. Chiar și cele care sunt în folosință au deja o vechime de 28 de ani de când funcționează. Astfel, compania va achiziționa un set de 6 pompe noi, cu un sistem nou, care vor fi instalate la stația de pompare. Termenul pentru depunerea ofertelor este până la data de 17 martie 2026, iar contractul va fi semnat pentru o perioadă de 18 luni. Recent, localnicii din cartierul Alexandru cel Bun au reclamat faptul că apa pentru consum ar putea fi contaminată.
„ApaVital S.A. a inițiat o procedură de achiziție pentru un grup de 6 pompe, care urmează a fi montate în Stația de Pompare Ape Uzate nr. 2 din cadrul Stației de Epurare Iași. Echipamentele vor fi livrate împreună cu toate accesoriile necesare (ghidaje, cabluri și alte componente aferente), astfel încât instalarea și punerea în funcțiune să se realizeze în condiții de siguranță, eficiență și compatibilitate cu sistemul existent. Grupul de pompe ce urmează a fi achiziționat va înlocui pompele existente, aflate în exploatare încă din anul 1998, și va mări capacitatea de pompare a stației. Pompele ce urmează a fi înlocuite sunt uzate fizic și moral, iar pentru acestea nu se mai pot asigura piese de schimb, situație care afectează continuitatea și siguranța operării stației. Înlocuirea lor este necesară pentru prevenirea avariilor și a întreruperilor în funcționare”, a transmis Răzvan Manolache, șeful Serviciului Marketing și Relații cu Publicul.
Sistemul va fi îmbunătățit
Compania se așteaptă ca, în urma investiției, costurile operaționale și consumul de energie necesar să scadă. Sistemul ar trebui să fie mai sigur, iar fluxul de apă să fie menținut fără probleme. Ieșenii plătesc unul dintre cele mai mari tarife la apă din România, fiind de 23,50 lei per metru cub.
„Pompele sunt componente esențiale ale sistemului de colectare și transport al apei uzate. Acestea asigură transferul apei uzate către stațiile de epurare, previn blocajele și refluxul în rețea, se adaptează la variațiile de debit, contribuie la funcționarea continuă și sigură a întregului sistem. Menținerea unui flux controlat al apei uzate permite realizarea unei epurări eficiente și respectarea constantă a normelor de protecție a mediului. Noile pompe vor contribui la: optimizarea consumului de energie; reducerea costurilor operaționale; creșterea siguranței în exploatare; îmbunătățirea performanței generale a sistemului”, a mai transmis Răzvan Manolache.
ApaVital investește 3 milioane de lei în 6 pompe noi, care vor fi instalate la stația de pompare de la Dancu.