Prima pagină » Eveniment-Social » Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii

Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii

03 apr. 2026, 13:32, 2 ,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Sâmbătă, 4 aprilie 2026 (Sâmbăta lui Lazăr), în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii, atât la Iaşi, cât şi în alte protopopiate de pe cuprinsul eparhiei (judeţele Iaşi, Neamţ şi Botoşani).

În municipiul Iaşi, Pelerinajul de Florii va fi organizat de cele trei protopopiate ieşene şi va începe de la ora 15.45, odată cu săvârşirea slujbei Vecerniei la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Bărboi de către Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Momentele principale ale procesiunii sunt:

– 16.45 – Rugăciunea de binecuvântare a sălciilor la Mănăstirea Bărboi și organizarea pentru procesiune;

– 17.00 – Plecare către Biserica „Sfântul Sava” (Str. Bărboi – Str. Costache Negri), spre Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”;

– 17.15 – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – plecare către Catedrala Mitropolitană, pe Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt;

– 17.30 – Sosirea la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde alaiul pelerinilor va fi întâmpinat de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

La acest pelerinaj vor participa 40 de preoţi din cele trei protopopiate ieşene, credincioşii din parohii, elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” – Iași, precum şi studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” şi elevi de la alte şcoli ieşene care vor pregăti un repertoriu de cântări specifice perioadei liturgice în care ne aflăm.

Pelerinajul de Florii este o retrăire a momentului intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos. Floriile reprezintă sărbătoarea celor curaţi la suflet, a celor care se bucură să-L primească pe Hristos în comunitatea lor, în oraşul lor, în viaţa şi în sufletul lor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, modificările aduse Legii asistenței sociale nr. 292/2011. Noile prevederi includ accesul la locuințe sociale și la alte imobile aflate în proprietatea administrației publice printre măsurile de prevenire și combatere a sărăciei și a excluziunii sociale. Modificarea extinde definiția grupului vulnerabil și introduce explicit condițiile de […]
Locuințe sociale pentru românii vulnerabili. Ce categorii sunt vizate de legea promulgată de Nicușor Dan
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
14 noiembrie 2026
14 noiembrie 2026