Arta uitată a sigiliilor de ceară. Ce semnificație aveau culorile folosite

Sigiliile de ceară datează încă din perioada Romei antice, înainte de inventarea hârtiei. În Evul Mediu, oamenii obișnuiau să folosească sigilii de ceară în locul semnăturii obișnuite pentru a semna contracte, acorduri și scrisori.

Scopul inițial al sigiliului de ceară

La început, ștampilarea cu ceară era asociată cu clasa superioară și puterea. Regii, nobilii, monarhii și episcopii aveau toți câte un sigiliu oficial. Mulți își purtau sigiliul de ceară într-un inel cu pecete. După decesul oficialului, inelul fie era transmis moștenitorului, fie distrus pentru a preveni furtul de identitate.

Mai jos se află Sanctissimo În Christo, o scrisoare adresată Papei Clement al VII-lea în 1530. Această scrisoare cerea Bisericii Catolice anularea primei căsătorii a lui Henric al VIII-lea cu Caterina de Aragon.

Scrisoarea a fost semnată de 81 de nobili care și-au folosit sigiliile de ceară pentru a-și arăta sprijinul pentru anulare și a avut consecințe în ruperea Angliei de catolicism în timpul domniei lui Henric al VIII-lea.

În timp, sigiliile de ceară au devenit tot mai frecvent utilizate în corespondența scrisă. Acestea permiteau expeditorilor să-și sigileze scrisorile înainte de inventarea plicurilor și, ulterior, să sigileze plicurile. Ceara făcea dificilă deschiderea documentului fără a sparge ștampila. Această formă de securitate confirma că nimeni nu a deschis documentul sau scrisoarea. Ștampila de ceară ajuta, de asemenea, la verificarea identității expeditorului, majoritatea familiilor punându-și inițialele în ștampilă.

Pe parcursul istoriei, ștampilele de ceară au purtat diferite semnificații și reguli de etichetă. Conținutul unei scrisori sau poziția expeditorului adesea denotau tipul și culoarea ștampilei de ceară. De exemplu, era nepotrivit să folosești o ștampilă mare. Cu cât ștampila era mai mică și mai lucioasă, cu atât era mai bună.
Calitatea cerii juca, de asemenea, un rol în eticheta trimiterii unei scrisori și reflecta poziția socială a expeditorului. O ceară roșie ieftină adesea avea o nuanță purpurie sau maronie după topire. Această culoare se datora aditivilor precum rășina, bolul sau vermilul. În secolul al XVIII-lea, comercianții au început să producă ceară de calitate inferioară și să o vândă ca fiind de calitate superioară, înfășurând bastoanele într-un strat fals.

Sigiliul trebuiau să aibă monograma și stema ta, și nu stema familiei. O ștampilă simplă cu inițialele expeditorului era cea mai potrivită pentru uzul comun, în special pentru scrisorile de afaceri. Îndrăgostiții foloseau adesea ștampile parfumate sau plicuri parfumate. Cu toate acestea, folosirea unei ștampile parfumate era considerată nepotrivită în alte circumstanțe.

Semnificația culorilor ștampilelor de ceară

Pe măsură ce diferite culori de ceară au inundat piața în anii 1800, semnificația din spatele culorilor ștampilelor de ceară a început să prindă contur. Spre exemplu, era obișnuit ca bărbații să folosească un sigiliu roșu, iar femeile să folosească un sigiliu roz. Dacă erai în doliu sau scriai cuiva aflați în doliu, scrisoarea trebuia să aibă o ștampilă neagră.

Nuanțele variate de albastru exprimau toate nuanțele pasiunii. O ștampilă roz era potrivită atunci când expeditorul oferea felicitări. Sigiliile de ceară violet erau potrivite pentru exprimarea compasiunii. Invitațiile la nunți erau în mod tradițional sigilate cu ceară albă. Invitațiile la cină erau adesea sigilate cu ceară ciocolatie. Scrisorile private erau sigilate cu ceară verde închis sau roșie. Îndrăgostiții logodiți foloseau sigilii rubinii atunci când corespondau.

La începutul Revoluției Industriale, producerea ștampilelor de ceară a luat o întorsătură modernă. Până în mijlocul secolului al XIX-lea, mașinariile special concepute au eficientizat producția, ducând la apariția plicurilor pre-lipite. Sigilarea cu ceară a intrat într-un declin pe măsură ce devenea mai puțin practică și mai costisitoare. Aceast dezinteres a continuat până în secolul al XX-lea, atunci când interesul a început din nou să crească. Acestea sunt acum recunoscute ca o formă postmodernă de corespondență. Cei care scriu scrisori cu sigilii de ceară caută să se conecteze cu practicile tradiționale și istorice. Mulți susțin necesitatea unei comunicări mai încetinite și tangibile.

Într-o lume în care majoritatea dintre noi petrecem mai multe ore pe zi online, rămânem cu dorința unor moduri mai lente și tangibile de comunicare, precum este scrierea scrisorilor, o practică veche de secole. Șigiliul de ceară a devenit, de asemenea, extrem de popular pentru invitațiile la evenimente. Acest lucru se datorează, probabil, esteticii atemporale și tradiționale care se potrivește atât de bine cu evenimente precum nunțile.