Titlurile zilei

Asfaltarea din municipiul Iași a ajuns pe mâna penalilor! Aproape 4 milioane de euro în contul unui afacerist arestat de DIICOT

Publicat: 11 ian. 2020

După ce a fost arestat într-un dosar DIICOT, un afacerist din București a primit contracte imense la Iași. Tonul l-a dat Consiliul Județean Iași, cu 100 milioane euro. Ieri, Primăria Iași a anunțat că a fost semnat contractul cu firma arestatului, în valoare de 4 milioane de euro. Trebuie să asfalteze mai multe artere din municipiu. Surse din piața construcțiilor spun că nu este întâmplătoare relația patronului Alpenside SRL cu președintele Consiliului Județean Iași.

„Momentan sunt în concediu, mă întorc luni. Dacă am semnat contractul (în municipiul Iași -n.r.), cu siguranță vom face față. Aveți întrebări serioase? Văd că ați început cu stângul (când a fost întrebat despre relația cu președintele CJ Iași -n.r.) Am un birou de presă unde puteți trimite orice întrebare”, a declarat Vlad Vameșu, patronul Alpenside

În cursul zilei de ieri, Primăria Iași a publicat anunțul privind semnarea unui contract pentru reabilitarea mai multor străzi din oraș. Licitația a fost câștigată de către un controversat om de afaceri, Vlad Ionel Vameșu, acuzat de mai multe infracțiuni. Acesta a câștigat procedura cu societatea Alpenside SRL, din București, desprinsă din Straco Grup, celebră pentru contractele scandaloase cu instituțiile publice. Oferta Alpenside SRL a fost de 17.488.376 lei, fără TVA, față de prevederea bugetară de 19,2 milioane lei, fără TVA, adică 4 milioane de euro. Culmea, Vameșu a surclasat oferta de pe al doilea loc cu doar 30.000 lei. La procedură au mai participat Conest SA, Geiger Transilvania SRL și Asocierea Con Ted Company SRL – Transmir SRL – Construcții Gabap SRL.

Afaceristul: „Am un birou de presă. Ați început cu stângul”

Surse din domeniul construcțiilor susțin că Vameșu nu se află întâmplător în Iași, fiind un apropiat al președintelului Consiliului Județean, Maricel Popa. În luna noiembrie, asocierea Alpenside SRL – General Trust Argeș SRL a semnat cu CJ Iași un contract de peste 100 milioane euro, pentru reabilitarea axei Iași – Suceava.

„El este omul lui Popa. Nu știu cum se va descurca la Iași, unde va avea baza, pentru că trebuie să se ocupe și de axă. Oferta financiară este în regulă. Pe axă au niște oferte de zici că trebuie să vină cu bani de acasă”, spun surse din piața de construcții. Contactat telefonic, Vlad Vameșu s-a arătat iritat de întrebările reporterilor BZI. „Momentan sunt în concediu, mă întorc luni. Dacă am semnat contractul (în municipiul Iași -n.r.), cu siguranță vom face față. Aveți întrebări serioase? Văd că ați început cu stângul (când a fost întrebat de relația cu președintele CJ Iași -n.r.) Am un birou de presă unde puteți trimite orice întrebare”, a declarat Vameșu.

În 2015, Vlad Ionel Vameșu, frații Alexandru si Traian Horpoș, patronii de la Straco Grup, au fost arestați într-un dosar DIICOT pentru spălare de bani, delapidare și evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului a fost estimat la aproape 8 milioane euro. Maricel Popa nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.

Ce trebuie să facă?

Contractul cu Primăria Iași presupune supralărgirea bulevardului Tudor Vladimirescu și asfaltarea străzilor Viticultori, I.I. Mironescu, Luca Arbore, Roșcani, Țicăul de Jos, Timpului, Șt.O.Iosif și Dochia.

„În momentul de față, infrastructura stradală din cartierele Copou, Canta, Moara de Vânt, Tudor Vladimirescu și Țicău este insuficient dezvoltată sau prezintă un grad ridicat de deteriorare, îngreunând astfel desfășurarea unui trafic fluent în zonă. Structura rutieră a străzilor nu mai corespunde din punct de vedere al capacității portante, constatându-se deficiențe și degradări ale suprafeței de rulare devenită improprie circulației rutiere și pietonale în condiții de siguranță și confort”, se arată în caietul de sarcini.

În total, va fi reabilitată o lungime de aproape 7 kilometri.





Comentarii
Adauga un comentariu