Prima pagină » International » Atac armat în Franța! Un polițist a fost rănit cu un cuțit. Atacatorul a fost prins
Atac armat în Franța! Un polițist a fost rănit cu un cuțit. Atacatorul a fost prins

Atac armat în Franța! Un polițist a fost rănit cu un cuțit. Atacatorul a fost prins

08 nov. 2021, 10:44,
în International

Un poliţist a fost rănit luni dimineaţa într-un atac cu cuţitul la Cannes, în sudul Franţei. Atacatorul a fost „neutralizat”, a anunţat ministrul francez de interne Gerald Darmanin, precizând că este avută în vedere „pista teroristă”, transmit Reuters şi AFP.

Potrivit postului BFM TV, care citează o sursă din poliţie, atacatorul a deschis portiera unei maşini de poliţie care staţiona în faţa unui comisariat şi l-a înjunghiat pe ofiţerul care se afla la volan, după care a încercat să atace şi un alt poliţist aflat în vehicul, dar un al treilea coleg al lor din maşină a tras cu arma din dotare, rănindu-l grav pe agresor.

Poliţistul înjunghiat a fost salvat de vestă antiglonţ, au indicat surse din poliţie citate de AFP, potrivit cărora agresorul a afirmat că acţionează „în numele profetului”.

Ministrul Darmanin a menţionat pe Twitter că se va duce „imediat” la faţa locului pentru a-şi oferi sprijinul „poliţiei naţionale şi oraşului Cannes”.

Atacul survine în contextul în care criminalitatea şi terorismul se numără între principalele preocupări ale alegătorilor francezi, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din primăvara anului viitor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026