Prima pagină » International » Atac masiv în Marea Neagră! Ucraina a lovit 12 nave într-o singură noapte
Atac masiv în Marea Neagră! Ucraina a lovit 12 nave într-o singură noapte

Atac masiv în Marea Neagră! Ucraina a lovit 12 nave într-o singură noapte

17 iul. 2026, 13:20,
Redacția BZI în Bzi.ro

Forțele ucrainene au lansat un nou val de atacuri cu drone asupra navelor rusești din Marea Neagră, vizând, potrivit Kievului, 12 ambarcațiuni într-o singură noapte. Informația a fost făcută publică de comandantul forțelor de drone ale Ucrainei, Robert „Magyar” Brovdi, printr-un mesaj publicat pe Telegram.

Potrivit acestuia, printre țintele lovite s-au aflat nouă cargouri, un petrolier, o navă pentru transportul gazelor și un remorcher. Oficialul ucrainean a publicat inclusiv o hartă cu locațiile unde ar fi avut loc atacurile.

Robert Brovdi susține că, în ultimele 12 zile, Ucraina a atacat în total 159 de nave rusești: 117 în Marea Azov și alte 42 în Marea Neagră.

Ucraina susține că a atacat 159 de nave rusești în doar 12 zile

Într-o altă postare, comandantul ucrainean a afirmat că ofensiva a afectat serios transporturile maritime ale Rusiei, susținând că navigația pe canalul Azov–Don a fost întreruptă chiar la începutul sezonului agricol 2026-2027. Potrivit acestuia, prin această rută este exportată până la 30% din producția de cereale a Rusiei.

Operațiunea poartă numele de „MoLoChKa”, un acronim explicat recent de Robert Brovdi ca însemnând „Moscova va cădea prin Crimeea”.

Ucraina desfășoară atacuri asupra navelor rusești din Marea Azov încă de la începutul lunii iulie, iar în această săptămână și-a extins operațiunile și în Marea Neagră. Kievul urmărește astfel să perturbe logistica militară rusă și să izoleze Crimeea, anexată de Moscova.

Potrivit unor surse citate de Reuters, atacurile ucrainene au determinat Rusia să restrângă traficul maritim în Marea Azov, rută prin care tranzitează aproximativ un sfert din exporturile sale de cereale. Tensiunile din regiune au influențat și piețele agricole, prețul grâului în Europa înregistrând o creștere de aproximativ 8% în această săptămână, pe fondul temerilor privind blocajele din principalele coridoare de export.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul donațiilor raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că, în 2025, românii au oferit în medie 0,9% din veniturile lor sub formă de donații, dacă sunt cumulate banii acordați organizațiilor caritabile, sprijinul oferit direct persoanelor aflate […]
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 septembrie 2026
04 septembrie 2026