Local

Atenție! CTP Iași face modificări în traseele de autobuz. Călătorii fără mască de protecție vor primi una gratuită de la angajații CTP și polițiștii locali

Publicat: 10 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Atenție CTP Iași face modificări în traseele de autobuz. Călătorii fără mască de protecție vor primi una gratuită de la angajații CTP și polițiștii locali
CTP Iași a modificat temporar mai multe trasee

CTP Iași face o serie de modificări în traseele de autobuz pentru a permite desfășurarea unor lucrări pe carosabil în zona Nicolina. Echipaje mixte formate din angajați CTP Iași și polițiști locali patrulează prin autobuze și tramvaie, iar călătorii fără mască de protecție vor primi una de la autorități

Compania de Transport Public CTP Iași face modificări în traseele de autobuz și totodată intensifică verificările în mijloacele de transport pentru a preveni răspândirea COVID-19, iar călătorii fără mască vor primi una de la autorități. Astfel, circulația mijloacelor de transport pe traseul 23 este modificată, în zilele de 10, 13 și 14 iulie 2020, în timpul desfășurării lucrărilor de reabilitare a carosabilului pe șoseaua Tudor Neculai. Pe tronsonul cuprins între Belvedere și intersecția dintre șoseaua Tudor Neculai – Calea Galata, pe sensul de mers Miroslava – Podu Roș, autobuzele vor circula deviat, astfel: Primăria Miroslava – Complex Sun City – șos. Voinești – Calea Galata – Str. Pantelimon Halipa – Str. Bradului – Pod Nicolina – Podu Roș. De precizat și faptul că traseele de autobuz 28, 44 și 47 au revenit pe vechiul traseu din zona Cerna – Pantelimon Halipa și nu mai circulă deviat pe bulevardul Nicolae Iorga.

Călătorii fără mască de protecție vor primi una de la angajații CTP și polițiștii locali

De asemenea, acțiunile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19 în mijloacele de transport au fost intensificate.

„Zilnic, echipaje mixte formate din angajați CTP Iași și polițiști locali patrulează prin autobuze și tramvaie pentru a se asigura că toate persoanele poartă mască atât pe gură, cât și pe nas, pe toată durata călătoriei. De asemenea, controlorii CTP Iași verifică, în mod aleatoriu, și temperatura corporală a călătorilor, care nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius, pentru ca aceștia să poată rămâne în mijlocul de transport”, au explicat reprezentanții CTP Iași.

În plus, angajații CTP Iași oferă gratuit câte o mască de protecție persoanelor depistate de către polițiști nerespectând regulile de călătorie.

CTP Iași oferă transport gratuit elevilor și în timpul vacanțelor școlare

De precizat faptul că mijloacele de transport public din Iași pot fi folosite gratuit de către elevi și în timpul vacanței școlare.

Prin accesarea aplicației 24pay și scanarea oricarui cod QR, fie a celui afișat pe site-ul CTP Iași, fie a celor din stații ori din mijloacele de transport, va putea fi procurat un abonament gratuit pentru 30 de zile. În situația în care elevii înscriși la școlile din oraș solicită eliberarea abonamentelor gratuite de la tonetele CTP Iași, este necesar ca beneficiarii domiciliați în municipiul Iași să prezinte carnetul de elev care să conțină și numărul matricol. De asemenea, cei proveniți din alte localități trebuie să depună o adeverință eliberată de instituția la care studiază. Pentru a evita parcurgerea acestor etape anevoioase, CTP Iași recomandă alternativa modernă și rapidă – aplicația 24pay. Din august 2018, CTP Iași a comercializat peste 1,1 milioane de titluri de călătorie digitale, prin intermediul aplicației 24pay, Iașul fiind în topul orașelor din România în ceea ce privește numărul cetățenilor care aleg instrumentele digitale pentru folosirea transportului public.

Adauga un comentariu