Prima pagină » Eveniment-Social » Atenție, părinți! Nu completați acest formular prin care vi se solicită datele personale ale copiilor. Ce spun oficialii de la ISJ

Atenție, părinți! Nu completați acest formular prin care vi se solicită datele personale ale copiilor. Ce spun oficialii de la ISJ

01 aug. 2025, 02:00,
Iulia MARIA în Eveniment-Social

Mai mulți părinți din Iași au semnalat primirea unui formular intitulat „Informații necesare pentru SIIIR”, în care li se solicită date personale ale copiilor. Ministerul Educației nu a confirmat o astfel de campanie, iar reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean susțin că nu au cunoștință despre existența acestei inițiative

Un val de îngrijorare a cuprins, în ultimele zile, comunitatea de părinți din Iași, după ce au primit un formular online prin care se cereau informații personale despre elevi. Documentul purta titlul „Informații necesare pentru SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România) solicitate de Ministerul Educației și Cercetării” și era distribuit sub forma unui Google Forms, fără semnătură oficială sau antet instituțional.

Părinții din Iași, puși să completeze cu datele copiilor un formular suspect care a venit din partea Ministerului Educației

Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, a declarat că instituția nu a fost implicată în vreo acțiune de colectare de date printr-un astfel de document.

„Aceste date se găsesc deja în SIIIR, platforma la care MEC are acces. Noi nu știm de o astfel de solicitare”, a declarat Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Platforma SIIIR este un sistem electronic național, în care sunt înregistrate datele elevilor din învățământul preuniversitar, colectate în mod oficial de școli, prin secretariate, în momentul înscrierii. Solicitarea repetată a acestora, în special printr-un instrument neoficial cum este Google Forms, ridică semne de întrebare în privința protecției datelor cu caracter personal.

Faptul că asemenea date pot fi colectate în mod fraudulos, fără acordul informat al părinților, poate reprezenta o încălcare gravă a legislației privind confidențialitatea.

Părinții sunt îndemnați să nu completeze formularul

Mai mulți părinți au exprimat îngrijorarea că datele pot fi folosite în scopuri neclare, mai ales în lipsa unui document oficial din partea unității de învățământ sau a ISJ.

Este recomandat ca părinții să nu furnizeze astfel de date prin formulare care nu sunt emise de școală sau prin canale oficiale, și să verifice cu dirigintele sau conducerea instituției autenticitatea oricărei solicitări. În plus, orice colectare de informații personale despre minori trebuie să respecte legislația în vigoare, inclusiv prevederile GDPR, iar părinții trebuie să fie în deplin acord și informați clar despre scopul exact al utilizării acestor date.

Momentan, nu este clar cine a inițiat formularul și de ce a fost transmis părinților prin cadrele didactice.

Amintim că, recent, o altă fraudă s-a încercat pe internet, când prin conturi false, care pretindeau a fi studenți din Iași, se cereau bani pentru a se întreține pe parcursul studiilor. De fapt, în spatele conturilor se afla aceeași persoană: un bărbat care profita de empatia oamenilor pentru a obține bani prin metode înșelătoare.

Părinții din Iași au fost puși să completeze un formular Google suspect, cu datele copiilor. Până la clarificarea situației, părinții sunt sfătuiți să nu completeze formularul și să ceară detalii doar din surse sigure, pentru a evita riscul ca datele personale ale copiilor să ajungă în mâini nepotrivite.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026