Prima pagină » Eveniment-Social » Au făcut echipă și au discutat cu sute de elevi. Iată care a fost motivul
Au făcut echipă și au discutat cu sute de elevi. Iată care a fost motivul

Au făcut echipă și au discutat cu sute de elevi. Iată care a fost motivul

25 oct. 2019, 04:00,
Dragos Savin în Eveniment-Social

Polițiștii de la prevenire își continuă activitățile la Iași. În cadrul Proiectelor „Meriți să trăiești fără teamă” și „Hărțuirea nu este un flirt”, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași, împreună cu reprezentanți ai D.G.A.S.P.C., D.A.S. și I.S.J. Iași au desfășurat mai multe activități de informare, la Colegiul Școlar Agricol „Vasile Adamachi”, din municipiul Iași. În cadrul întâlnirilor au fost oferite informații cu caracter informativ-preventiv pe linie de delincvență juvenilă, victimizarea minorilor și violență domestică. Cei prezenți au primit sfaturi și recomandări utile ce trebuie respectate pentru siguranța personală, elevii fiind îndrumați să apeleze la sfatul părinților sau al cadrelor didactice atunci când se află în situații dificile, accentul fiind pus pe importanța drepturilor victimelor violenței domestice. Întâlnirile cu elevii au avut un caracter interactiv și au îmbinat problematica preventivă cu situații concrete, informațiile și mesajele transmise de polițiști fiind adecvate vârstei și nivelului de înțelegere al elevilor. La activități au participat 13 cadre didactice și aproximativ 350 de elevi și au fost distribuite afișe și pliante cu tematica abordată

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
05 noiembrie 2026
05 noiembrie 2026
Articole similare
Invitație la finisajul expozițieipersonale intitulată V e r s u s. Stand-up Tragedy. ActMMXXVI”, semnată de artistul Mihail Voicu, Galeria de Artă „Studio 7/9” a U.A.P.R.– Filiala Iași
11:27
Invitație la finisajul expozițieipersonale intitulată V e r s u s. Stand-up Tragedy. ActMMXXVI”, semnată de artistul Mihail Voicu, Galeria de Artă „Studio 7/9” a U.A.P.R.– Filiala Iași
Iranul interpretează înfrângerea lui Trump drept un vot împotriva războiului. Președintele SUA avertizează că el va decide când se încheie conflictul
11:24
Iranul interpretează înfrângerea lui Trump drept un vot împotriva războiului. Președintele SUA avertizează că el va decide când se încheie conflictul
Bob Dylan, apariție surpriză la Vatican! Ce cadou neașteptat i-a oferit Papei Leon al XIV-lea
11:20
FOTO Bob Dylan, apariție surpriză la Vatican! Ce cadou neașteptat i-a oferit Papei Leon al XIV-lea
Cristina-Emanuela Dascălu, la Sesiunea Științifică Anuală a Universității „Apollonia”: „Cercetarea trebuie să formeze oameni, să creeze punți și să răspundă nevoilor societății”
10:45
Cristina-Emanuela Dascălu, la Sesiunea Științifică Anuală a Universității „Apollonia”: „Cercetarea trebuie să formeze oameni, să creeze punți și să răspundă nevoilor societății”
Călin Georgescu, o nouă încercare de a ieși din arest! Ce le cere judecătorilor de la Tribunalul București
10:40
Călin Georgescu, o nouă încercare de a ieși din arest! Ce le cere judecătorilor de la Tribunalul București
Moșii de toamnă și sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Părintele Calistrat Chifan discută despre rugăciune, pomenire și ocrotire, la BZI LIVE
10:37
Moșii de toamnă și sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Părintele Calistrat Chifan discută despre rugăciune, pomenire și ocrotire, la BZI LIVE
Aura Serea, consultant de business, cum construiești o companie care funcționează fără fondator?
10:36
Aura Serea, consultant de business, cum construiești o companie care funcționează fără fondator?
Denise Rifai, din nou pe micile ecrane! Primele detalii despre emisiunea pe care vedeta o va prezenta
10:32
FOTO Denise Rifai, din nou pe micile ecrane! Primele detalii despre emisiunea pe care vedeta o va prezenta
Fostă concurentă de la „Puterea Dragostei”, arestată preventiv în lipsă într-un dosar de trafic de droguri. Substanțele ar fi fost aduse din Olanda și ascunse într-o pernă
10:31
FOTO Fostă concurentă de la „Puterea Dragostei”, arestată preventiv în lipsă într-un dosar de trafic de droguri. Substanțele ar fi fost aduse din Olanda și ascunse într-o pernă
Mirela Vaida, dezvăluiri neașteptate după 21 de ani de relație cu soțul ei! De ce nu ar putea locui în aceeași casă cu soacra
10:30
FOTO Mirela Vaida, dezvăluiri neașteptate după 21 de ani de relație cu soțul ei! De ce nu ar putea locui în aceeași casă cu soacra