Dosarul stimulatoarelor cardiace refolosite de la persoane decedate la pacienţi vii nu s-a încheiat. Audierile continuă astăzi, 10 martie 2023, fiind chemați pacienți, aparținători și alți medici, însă se pare că „se omit” persoanele importante din această anchetă.
De ce nu sunt audiaţi directorul medical şi Dan Timofte care se afla la acea vreme pe poziţia de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” din Iaşi? Se pare că cei care au fost cu adevărat răspunzători în acea perioadă au fost şterşi de pe lista inculpaţilor.
Dan Timofte, managerul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi, nu este audiat în dosarul stimulatoarelor cardiace
Deşi s-a creat un adevărat scandal şi situaţia a luat o cu totul altă întorsătură, adevăraţii vinovaţi de această tragedie nu sunt traşi la răspundere. Se pare că deşi Dan Timofte ocupa funcţia de manager la acea vreme, el nu trebuie să fie audiat. De ce? Care este adevăratul motiv?
Vă aducem aminte că ministrul Sănătăţii, dr. Alexandru Rafila, este acuzat că îl ţine pe Dan Timofte ilegal în funcţia de manager al unităţii medicale ieşene.
De asemenea, în acelaşi context, Emanuel Ungureanu, deputatul USR care a făcut, de-a lungul anilor, multe dezvăluiri asupra sistemului de sănătate românesc, a susținut o conferință de presă la Iași, în fața Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”, în care a prezentat ilegalitățile comise de managerul unității medicale, Dan Timofte. Deputatul a cerut public demisia acestuia de la conducerea unităţii spitaliceşti, însă de pe postul călduţ nu-l poate scoate nimeni pe manager.
Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi a ajuns într-o situaţie deplorabilă din toate punctele de vedere din cauza lui Dan Timofte. Mai mult decât atât, în acest scandal halucinant a avut o reacţie şi Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor, care consideră că este imposibil ca managerul să se detașeze complet de acest scandal și să declare că el și-a făcut datoria, pur și simplu constatând situația, deoarece atrocitățile s-au întâmplat în unitatea medicală la conducerea căreia se află.
La Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași era de așteptat să se întâmple o nenorocire și acestea nu se vor opri, din păcate. De când dr. Dan Timofte a ajuns la cârmă, unitatea medicală se află într-un declin fără precedent. Cel mai mare spital din Moldova a ajuns să fie arătat cu degetul de toată Europa, fiind o pată neagră a sistemului sanitar din România.
Deşi a depus un jurământ, ultima grijă a lui Dan Timofte este pacientul ieşean, goana după putere și bani reprezentând principala preocupare. Având în vedere că este medic de profesie, Timofte ar fi trebuit să fie preocupat de asigurarea unui act medical de calitate și a unor condiții cât mai bune pentru bolnavii care se internează aici. De asemenea, în celelalte clinici, situația este pe punctul de a exploda din cauza lipsurilor, dar și a stării de tensiune create de Dan Timofte și grupul de oameni din jurul lui, aleși după chipul și caracterul lui.
Pacat de oamenii ăștia, de manager și de doamna director medical ca au lângă ei o ciobanca precum cristina chiriac. Mizerie de om ca aia, nu mai exista.
Manager era Barliba, dar director medical era Danut, saracul! Managerul coordoneaza activitatea sub toate aspectele, dar directorul medical trebuie sa fie centrat pe coordonarea activitatilor medicale, deci?!?!?!?? Timofte a fost director medical, apoi manager…
Cat despre intoarcerea rotii, speram sa se intoarca si pentru Timofte, Cristina Chiriac si mizerabila de Nechifor Daniela!!!!
Un alt „erou în halat alb”. Sa i se dea o prima pt ca a făcut economie. In curând, vor scoate și plombele și implanturile dentare de la morți și le vor refolosi. Niște nemernici care, din păcate, nu vor plăti niciodată pentru nimic
Ce bine seamana la fizionomie cu Craus!
Oare cine era Director la CAS IAȘI în perioada aia și le deconta aparatele chiar dacă erau de la persoane decedate.
Nu cunva dl DIR de
la un alt spital din IS?
Crima nu se prescrie pedeapsa o sa vina!