Prima pagină » Actualitate » AUR va ieși din sală „cel mai probabil” la votul pentru Guvernul Mureșan! Petrișor Peiu: „Pentru ce să hrănim această butaforie?”

AUR va ieși din sală „cel mai probabil” la votul pentru Guvernul Mureșan! Petrișor Peiu: „Pentru ce să hrănim această butaforie?”

25 sept. 2026, 09:12, 6 ,
Bogdan TROFIN în Actualitate

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat parlamentarii AUR va ieși din sală „cel mai probabil” la votul pentru Guvernul Mureșan. Niciun parlamentar AUR nu susține Guvernul Mureșan, iar la votul de învestitură vor părăsi sala de plen. Petrișor Peiu a adăugat că acest vot este o „butaforie”, deoarece Siegfried Mureșan nu va strânge majoritatea parlamentară de care are nevoie. Liderul senatorilor AUR nu a exclus formarea ulterioară a unei majorități PSD-AUR, dacă social-democrații contactează conducerea AUR înaintea unor noi consultări la Palatul Cotroceni.

AUR va ieși din sală „cel mai probabil” la votul pentru Guvernul Mureșan!

Liderul AUR Petrișor Peiu a respins informațiile că ar exista un curent de susținere pentru Guvernul Mureșan între parlamentarii AUR.

„E o mulțimă vidă, ca să spun așa. Adică sunt zero membri printre parlamentarii noștri care vor să voteze guvernul Mureșan. Nu votează nimeni guvernul”, a spus liderul senatorilor AUR.

Acesta a adăugat că, „cel mai probabil”, după intervențiile de la începutul dezbaterilor, parlamentarii AUR vor părăsi sala.

„Cel mai probabil nu vom sta în sală. Pentru ce să hrănim această butaforie? Hai să fim serioși. Va fi cel puțin un reprezentant care va urmări desfășurarea votului. Restul, unde au treabă”, a spus el.

Petrișor Peiu a anticipat că guvernul Mureșan va pica, iar în funcție de ce decizie va lua Nicușor Dan, există scenariul desemnării unui nou premier. Liderul senatorilor AUR nu a exclus formarea unei majorități cu PSD.

„Cu sinceritate, așteptăm dacă vreunul din partide, în speță PSD, dorește să formeze o majoritate cu noi, logic este ca PSD care este primul partid din țară ca număr de parlamentari să ne contacteze pentru a avea o discuție despre această majoritate înainte de consultările de la Cotroceni, de după căderea previzbilă a Guvernului Mureșan.

Dacă ne contactează înainte de consultări. Dacă nu vorbm nimic înainte și după consultări vine domnul președinte Dan și spune îl desemnez pe Ionescu pentru că așa vreau eu o să ni se pară o forțare de mână”, a spus el.

Nici PSD nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan

Petrișor Peiu a reiterat că nu există „nicio posibilitate să votăm un guvern din care nu facem parte”.

„Dacă vine un partid și spune hai să discutăm poate ne putem înțelege o majoritate parlamentară, nu este sub nicio formă politic și înțelept să spui nu. Mregem și vedem dacă putem găsi o cale de compatibilizare”, a spus el.

Iar, spre deosebire de ceilalți lideri politici care au admis că există posibilitatea declanșării anticipatelor, dar spun că nu este o soluție, Peiu susține în continuare că „soluția alegerilor anticipate este o soluție rațională și rezonabilă pentru ieșirea din criza politică”.

Și Sorin Grindeanu a anunțat că PSD nu va vota Guvernul Mureșan și a făcut din nou apel la premierul desemnat să își depună mandatul deoarece nu va strânge majoritatea necesară pentru învestitură.

Președintele PSD a adăugat că, după ce acest guvern va pica, „mingea se întoarce la președinte”, care are două variante: fie declanșează procesul pentru alegeri anticipate, fie face o nouă desemnare. Sorin Grindeanu a reiterat că, dacă va fi nominalizat în funcția de prim-ministru, va purta discuții cu toate partidele, fără să excludă AUR.

Altfel, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat parlamentarii AUR va ieși din sală „cel mai probabil” la votul pentru Guvernul Mureșan. Niciun parlamentar AUR nu susține Guvernul Mureșan, iar la votul de învestitură vor părăsi sala de plen. Petrișor Peiu a adăugat că acest vot este o „butaforie”, deoarece Siegfried Mureșan nu va strânge majoritatea parlamentară de care are nevoie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Comentarii
  • Nu-l mai bagati in seama pe senatorul Petrisor ! Posteaza prea des, mai rareste ritmul,guralivule cu cioc mare !

  • Parlamentarii lași, parasesc plenul la ordinul capilor din partide ca nu cumva sa „trădeze” vreunul și să voteze „greșit”
    Manevră clasică .

  • Am votat AUR și regret. Am votat deputatul și senatorul meu și i-am trimis în Parlament, la locul de muncă pentru patru ani.
    Când dau de greu , chiulesc de la muncă? Așa au promis?
    Cum rămâne cu demnitatea și corectitudinea trâmbițată în campanie?
    Mai doriți votul meu?

  • Alegeri anticipate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
30 septembrie 2026
30 septembrie 2026