Coronavirus

Autoritățile italiene, măsuri pentru reducerea aglomerației

Publicat: 06 iul. 2020

În Italia, pe măsură ce este reluat turismul și viața revine la normal, autoritățile din două provincii extrem de afectate de pandemie au intervenit, cerând impunerea de măsuri pentru evitarea aglomerațiilor. Nu este o urgență, însă, trebuie să se intervină – consideră guvernatorul Regiunii Veneto, Luca Zaia, nemulțumit de faptul că lumea nu mai respectă interdicția de a evita aglomerațiile.

În acest sens va lansa luni o ordonanță cu noi reguli în vederea reducerii impactului pandemiei COVID-19. Decizia a fost luată cu atât mai mult cu cât în regiune și în special la Veneția au început să vină deja tot mai mulți turiști străni. O ordonanță asemănătoare va fi anunțată mâine și în Regiunea Toscana de guvernatorul Enrico Rossi, după apariția câtorva mici focare de infecție, cauzate de cetățeni străini sau rezidenți reveniți în teritoriu din străinătate, care, conform măsurilor actuale, nu mai sunt obligați să rămână în autoizolare.

La Veneto a devenit faimos așa-zisul focar al îngijitoarelor, opt femei care au venit din România cu același autocar și au fost descoperite infectate, guvernatorul introducând încă de o săptămână obligatorie testarea tuturor femeilor care revin din România sau Republica Moldova la familiile care îngrijesc bătrâni. Una dintre primele două zone roșii din Italia, instituită la sfârșitul lunii februarie a fost chiar în Regiunea Veneto, în localitatea Euganeo.

Pacientul zero ar fi contractat infecția cu coronavirus în cadrul unei călătorii efectuate în Serbia

Luca Zania a anunțat că va cere procurorilor să deschidă o anchetă privind posibile infracțiuni comise de un om de afaceri asociat cu focarul de infecție cu coronavirus din regiune. Barbatul denumit de presă pacientul zero, ar fi contractat infecția cu coronavirus în cadrul unei călătorii efectuate în Serbia și la revenirea în Peninsulă nu s-a autoizolat, în ciuda faptului că avea simptome și a fost testat pozitiv pentru COVID-19.

Se crede că omul de afaceri a participat la un dineu cu câteva sute de persoane, persoane pe care autoritățile italiene le caută și continuă să le testeze.

Situația provocată de pandemia de coronavirus din Italia, din ce în ce mai ușoară

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 34.869 de morţi în Italia, cu opt decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al persoanelor infectate se apropie de 242.000. Ministerul italian al Sănătăţii a comunicat, luni după-amiază, că bilanţul epidemic este de 34.869 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus raportate până acum a ajuns la 241.819.

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 208 noi cazuri de coronavirus şi opt decese, potrivit Ministerului italian al Sănătăţii, citat de agenţia Adnkronos. Numărul total al persoanelor vindecate a ajuns la 192.241. În momentul de faţă, în Italia sunt 14.709 persoane care au coronavirus.





Adauga un comentariu