Odată cu urcarea pe tron a Prinţului Charles, fiul său cel mare a devenit prinţ moştenitor, Prinţ de Wales şi al 25-lea Duce de Cornwall, relatează The Guardian, care precizează că, astfel, Prinţul William moşteneşte automat Ducatul de Cornwall, care a reprezentat o sursă de venit pentru tatăl său timp de mai bine de jumătate de secol, potrivit News.ro.
Acest lucru se datorează deţinerii unei proprietăţi funciare de peste 52.000 de hectare ceea ce îl face şi unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din Anglia, averea fiind estimată la un miliard de lire sterline.
Ducatul Cornwall deţine terenuri în 20 de comitate din Anglia şi Ţara Galilor – majoritatea nu în Cornwall – care se întind de la Devon la Kent şi Carmarthenshire până la Nottinghamshire.
Averea fabuloasă moștenită de prințul William
O mare parte din proprietate cuprinde terenuri agricole, dar include şi case şi proprietăţi comerciale, păduri, râuri, zonă de coastă şi aproximativ o treime din parcul naţional Dartmoor, unde cândva existau staniu şi cupru.
Unele dintre cele mai neobişnuite proprietăţi includ terenul de cricket Oval din centrul Londrei – care a fost închiriat de clubul de cricket din comitatul Surrey din 1874 – precum şi închisoarea Dartmoor şi o pepinieră a Lostwithiel în Cornwall.
Activele nete ale ducatului erau evaluate la mai mult de 1 miliard de lire sterline la sfârşitul lunii martie, cea mai mare parte a acestora provenind din investiţii imobiliare.
Originile Ducatului sunt plasate în urmă cu aproape 700 de ani, în 1337, când Edward al III-lea a înfiinţat o proprietate privată pentru a oferi independenţă fiului şi moştenitorului său, Prinţul Edward. O cartă de la acea vreme a stabilit că fiecare viitor Duce de Cornwall va fi fiul cel mai mare al monarhului.
Charles al III-lea nu a fost doar moştenitorul tronului de la vârsta de trei ani, ci a fost şi cel mai longeviv Duce de Cornwall din istorie, după ce s-au împlinit 50 de ani de administrare a proprietăţii în 2019. El a preluat conducerea şi a primit dreptul de a primi venitul integral la vârsta de 21 de ani.
Sub conducerea sa, veniturile anuale de milioane de lire ale moşiei au fost folosite pentru a finanţa „activităţile publice, private şi caritabile” ale lui Charles, potrivit site-ului web al ducatului.
Conform aceleiaăi surse, Charles a cerut ca proprietatea să fie gestionată într-un mod care să fie „sustenabil, viabil financiar şi cu valoare semnificativă pentru comunitatea locală”.
Interesele sale personale au influenţa activitatea ducatului, prin interesul său pentru arhitectură şi durabilitate, inclusiv agricultura ecologică.
Charles a fost, de asemenea, în spatele creării Poundbury, satul de lângă Dorchester în Dorset, care găzduieşte peste 3.000 de oameni.
El a înfiinţat, de asemenea, compania alimentară Duchy Organics în urmă cu mai bine de trei decenii, în 1990, iar mulţi consumatori pot asocia numele proprietăţii cu produse alimentare cu marca Duchy, inclusiv fructe, legume şi carne.
Acum ducatul a trecut la William şi se pune problema căii pe care o va alege şi cum poate modela proprietatea.
De asemenea, moşteneşte proiectul rezidenţial de la Nansledan, o extindere a oraşului Newquay din Cornwall, unde se construiesc peste 4.000 de case şi o stradă principală într-un proiect care se preconizează că va dura trei decenii.