Experții BNR avertizează că salariile și pensiile românilor sunt în pericol. Această situație riscă să împingă România spre un rating de țară nesigur, ceea ce ar însemna costuri mai mari de finanțare, devalorizarea monedei naționale și o scădere semnificativă a încrederii investitorilor străini.
Salariile și pensiile românilor sunt în pericol
În ultimii ani, statul român a adoptat o politică fiscală caracterizată prin creșteri constante de cheltuieli, fără o acoperire solidă în venituri proprii. S-au majorat pensii și salarii, s-au realizat angajări masive în sectorul public și s-au promis investiții care, în mare parte, au fost susținute din împrumuturi. În lipsa unor venituri suplimentare semnificative, această practică a condus la acumularea unei datorii considerabile și la o gaură tot mai adâncă în bugetul statului.
Oficialii Băncii Naționale semnalează că autoritățile au ignorat reguli cheie în gestionarea finanțelor publice. Una dintre aceste reguli este menținerea unui buget echilibrat, mai ales în perioadele de creștere economică, pentru a putea face față mai ușor recesiunilor. În schimb, România a ajuns să înregistreze un deficit bugetar de aproape 3% din PIB în primele patru luni ale anului, într-un context în care creșterea economică abia atinge 0,2% comparativ cu primul trimestru din 2024.
În paralel, Guvernul a decis creșteri succesive ale salariului minim, de trei ori în doar doi ani, punând astfel presiune suplimentară pe cheltuielile publice. Salariul minim brut a crescut cu 25%, de la 3.000 de lei în ianuarie 2023 la 4.050 de lei în prezent. Această decizie a avut efecte în lanț, generând automat creșteri în veniturile altor categorii bugetare.
Riscăm să pierdem fonduri importante de la Comisia Europeană
Pensiile au reprezentat un alt factor major de dezechilibru. Mentalitatea conform căreia fiecare pensionar trebuie să primească echivalentul contribuțiilor sale nu reflectă realitatea sistemului actual. Pensiile sunt plătite în prezent din contribuțiile angajaților activi, iar raportul dezechilibrat dintre cei 4,5 milioane de pensionari și cele aproximativ 5,6 milioane de persoane angajate pune presiune uriașă pe bugetul asigurărilor sociale. Recalcularea pensiilor a generat cheltuieli suplimentare de sute de milioane de lei, bani acoperiți în bună parte din împrumuturi la dobânzi tot mai ridicate.
România se confruntă acum cu riscul de a pierde fonduri importante de la Comisia Europeană, din cauza nerespectării angajamentelor asumate. Autoritățile nu au îndeplinit peste 85% din reformele convenite, iar lipsa unei discipline fiscale stricte pune în pericol granturi nerambursabile și împrumuturi avantajoase oferite prin programe europene. Astfel, resursele externe devin importante pentru acoperirea deficitului și pentru menținerea funcționării statului.
Experții în fiscalitate atrag atenția că o reformă fiscală majoră este inevitabilă. Oricare ar fi măsurile adoptate de viitorul guvern, acestea vor avea un impact negativ asupra nivelului de trai al populației. Fie că este vorba de creșterea TVA sau a contribuțiilor sociale, efectul final va fi resimțit direct în buzunarul românilor și în costurile suportate de companii.
Fără o redresare fermă și o abordare responsabilă a politicilor bugetare, România riscă să alunece într-o zonă economică instabilă, cu efecte pe termen lung asupra populației și a mediului de afaceri. Astfel, experții BNR avertizează că salariile și pensiile românilor sunt în pericol.
Sa lasam cifrele sa vorbeasca :
– pensii 9,6% din PIB
– salarii bugetari 9,4% din PIB
– buget consolidat 34% din PIB
Si atunci, de ce nu sunt bani? Pentru ca „statul si-a depasit capacitatea investitionala de trei ori ” – zice Kelemen Hunor, si el stie ce spune pentru ca finantele sunt la UDMR.
Pe scurt, ne imprutam in draci pentru un plan faraonic de investitii.
E ca si cum vrei simultan si masina noua, si renovarea apartamentului, si schimbarea completa a instalatiilor, si electrocasnice si electronice noi. Si te miri ca n-ai ce manca si cu ce plati factura la electricitate.
Ce interesant cine a facut angajari la stat? Cine a dat legi pentru pensii necontibutive nesimtite? Cine a donat resursele naturale ale tarii ca si cum e tarlaoa voastra? Cine a mers in excursii de lux? Cine e milionar in euro? Cine da banii romanilor ucrainienilor? Cine a scris PNRRUL? cine nu taxeaza multinationalele bancile si mi vinde apa si energia bogatiile noastre care trebuie sa le luam de la straini? SA RASPUNDA noi nu CONTRIBUIM NU NE SOLIDARIZAM SI NU NE INTERESEAZA
Faraonul de la BNR a contribuit din plin la devalizarea Romaniei.
De ce nu l-a avertizat pe OLIGOFRENUL Muc cel Mic sa nu-i trimita cele 93 de milioane de euro in Ucraina Nazista Drogatului Poponar Zelenski ?
Imbuibatul asta de bani vorbeste?Sa incepa de la el si camarila lui sa le scada salariile.Asa cum are pensia nesimtit de mare,are si salariul nesimtit de mare.
La ce te poti astepta de la o Romanie condusa de mafioti de 35 de ani? Mai nou bananele sunt „MADE IN ROMANIA”…asa scrie pe etichetele din supermarket. Banane 🍌 si MUCI 🤧 de inalta calitate gasesti doar in Romania.
Sunt in pericol si pensiile speciale sau salariile voastre nesimtite?ca din cauza voastra s-a ajuns aici.Voi ati cheltuit cat pentru a plati si nepotii nostri si tot pe omul amarat de rand il scoateti vinovat.