Actualitate

Avertizarea ANM. Un nor toxic va acoperi Bucureştiul, după incendiul de la depozitul de deşeuri

Publicat: 02 iun. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Avertizarea ANM. Un nor toxic va acoperi Bucureştiul după incendiul de la depozitul de deşeuri
În urmă cu două săptămâni, focul s-a manifestat în interiorul halei incineratorului, pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați, cu degajare de fum dens în atmosferă, ca urmare a arderii necontrolate a deșeurilor din incintă

Incendiul de la hala de deşeuri periculoase din Parcul Industrial Brazi va avea consecinţe grave. Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare de ultima oră, precum că un nor toxic va ajunge deasupra Capitalei României.

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a transmis însă, într-o intervenție telefonică la postul de televiziune Antena 3, faptul că este puțin probabil ca norul toxic să afecteze Bucureştiul. Mai mult decât atât, aceasta a precizat că există posibilitatea ca norul să fie disipat.

Vă reamintim faptul că norul toxic ar acoperi Capitală din cauza izbucnirii unui incendiu care a avut loc în această noapte, 2 iunie 2021, la o hală de deșeuri periculoase din Parcul Industrial Brazi.

Acest nor toxic ar urma să ajungă deasupra Bucureștiului în următoarea perioadă, precizează Antena 3, citând o declarație emisă de Administrația Națională de Meteorologie.

Incendiu la o hală de deșeuri periculoase din judeţul Prahova

În noaptea de marţi spre miercuri, o explozie a avut loc într-un depozit de deșeuri periculoase al firmei Ecoburn din Parcul Industrial Brazi. Forţele de intervenţie din județul Prahova s-au luptat de mai bine de șase ore cu flăcările care au cuprins clădirea.

În interiorul halei, al cărei plafon s-a prăbușit, s-ar afla și o persoană. Până în momentul de faţă nu a fost descoperit vreun cadavru, însă anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze. Două dintre acestea ar fi o sinucidere, respectiv persoana respectivă s-ar fi adăpostit peste noapte în hală și, în încercarea de a se încălzi dând foc la deșeuri, ar fi provocat incendiul.

De asemenea, potrivit Antena 3, există două supoziții. În primul rând, există posibilitatea ca un om să fie blocat sub plafonul căzut și, de asemenea, există posibilitatea ca un om să se fi sinucis și să fi aruncat în aer incineratorul când a ales să-și curme viața. Mai multe surse afirma faptul că, în cursul nopții, un individ ar fi pătruns în interiorul clădirii.

Mesaj RO-ALERT, emis cetăţenilor din zona

Conform declaraţiilor reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, incendiul a izbucnit în comună Brazi, la o hală de depozitare a unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate colectarea şi incinerarea deşeurilor periculoase.

Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 400 mp, iar la faţa locului au fost mobilizate nu mai puţin de şase maşini de stingere, două autoscări, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. În urma incendiului au rezultat degajări mari de fum, cetăţenii din zonă primind mesaj de tip RO-ALERT.

Fenomene extreme s-au anunțat și la Iaşi! Un nor de praf saharian a ajuns în municipiu

Fenomene meteo extreme au fost anunțat și la Iași în urmă cu mai mult timp. Praful Saharian ar fi ajuns şi la Iaşi, iar specialiştii trăgeau un semnal de alarmă. Reputatul cercetător, Silviu Gurlui explica faptul că praful saharian a traversat România într-o singură zi.

”De la această oră şi până mâine la ora 12, un strat de praf va traversa România dinspre vest, nord-vest, spre sud est. Constantă este ultima localitate atinsă pe la amiază. Stratul conţine praf Saharian, particule micrometrice care se vor redepune la sol. După amiază se schimbă vremea, apar şi precipitaţi, chiar şi posibil grindina la sol şi rafale de 80 km/h (0.4-1cm)”, menţiona la acel moment Silviu Gurlui.

Adauga un comentariu