În ediția BZI LIVE de marți, 12 martie, prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, avocat și candidat AUR la Alegerile Europarlamentare 2024 a discutat în premieră despre procesul Roșia Montană, cine plătește pentru toată această manipulare și ce se afla în spatele deciziei date ce, aparent, „pare” favorabilă României.
„Cred că istoria cu această afacere, aceasta investiţie, are pe puţin 20 de ani şi are tot felul de evenimente, care mai de care mai interesante şi suculente pentru presă şi pentru societatea civilă.
Însă, cronologic vorbind, complet neaşteptat, premierul României vine în dată de 31 ianuarie şi ne anunţă că sunt şanse foarte măr isa pierdem procesul. După care, vine şi domnul Bolos şi spune ceva care amplifică aceasta temere şi începe şi da nişte cifre: de la 2 miliarde de dolari se ajunsese la 6,7 miliarde de dolari şi mai mult, domnul Bolos plusa atât de jenant încât ajunsese să dea impresia că singura soluţie pe care o mai avem în momentul de faţă, adică acum o săptămână, este să ne ploconim în fata canadienilor, “investitorilor canadieni” să ne dea o eşalonare şi eventual, dacă se poate, să ne rugăm de domnii să ne dea şi o soluţie nefinanciara, după cum zicea domnul Boloș. Soluţie care, ţineţi minte, să li se ofere pe tavă, gratuit, un titlu de “dare în plată” investitorilor canadieni, licenţa de exploatare şi drepturile de exploatare gratuite pe tot minereul de aur şi alte metale rare care sunt la Roşia Montana.
Nu este estimarea mea, este estimarea pe care am auzit-o pe la televizor, deci nu ştiu dacă este neapărat clară, dar vorbeşte despre faptul că aceste minereuri de aur şi respectiv de metale rare de la Roşia Montana se cifrează la 140 de miliarde de dolari.
Mai există o cifră pe care de asemenea, nu pot să o confirm, dar stilul de exploatare ale acestor minereuri în valoare de 140 de miliarde de dolari este unul absolutamente aberant, pentru că după părerea mea, nu va reuşi niciodată în Europa să fie admis. Ar fi trebuit să fie râs de pe suprafaţa Pământului un munte de aproximativ 340 de hectare şi să se construiască acolo un lac de decantare, cu cianură, de peste 100 de hectare”, a spus prof. univ. dr. Gheorghe Piperea.
Avocatul Gheorghe Piperea la BZI LIVE
Gheorghe Piperea, avocat și candidat AUR la Alegerile Europarlamentare 2024, a discutat în ediția BZI LIVE de marți, 12 martie, despre secretele din spatele procesului Roșia Montană.
„Repet, din punctul meu de vedere, aşa cum cunosc eu legislaţia europeană, din punctul meu de vedere ca cetăţean al acestei ţări, o asemenea metodă de exploatare a acelui aur, nu doar că nu ar fi fost niciodată acceptată, dar e pur şi simplu criminal. Acesta este şi motivul pentru care eu, dintotdeauna, de când am auzit de acest business, m-am împotrivit. Şi acest început este inclusiv o serie de procese pe care le-am făcut în calitate de avocat, procese de datează din 2010.
Eu nu am văzut niciodată, vreun buldozer cumva, care să pregătească terenul pentru exploatarea acelui minereu. Eu nu am văzut niciodată vreun utilaj care să fie montat acolo, pentru a începe acea exploatare. Niciodată nu am văzut vreo taxă, vreun impozit, vreo sumă pe care să o fi investit această societate pentru a obţine avizele de mediu. Aceste avize de mediu întotdeauna au fost desfiinţate de instanţă, să obţină licenţele necondiţionate şi aşa mai departe. Dar nu acesta este lucrul cel mai important de spus şi nu asta mi-a determinat mie acea acţiune din 2010.
Această societate, Roşia Montana Gold Corporation, care era deţinută în procent de 80% de acest Gabriel Resources, era o pierdere de peste 500 de milioane de lei. Iar acei 500 de milioane de lei de atunci nu mai înseamnă 500 de milioane de lei de acum. Este bine de spus că între timp, valoarea şi puterea de cumpaare a leului a crescut de o dată şi jumătate. Dar important este că acele pierderi erau atât de mari în raport de capitalul social subscris de această societate, încât, conform legii societăţilor comerciale, ar fi trebuit să fie dizolvată acea societate, inclusiv la cererea unei terţi. Deci firma aceasta, încă din 2009 era o fantomă! În consecinţă, fiind o fantomă, nu ar fi putut să pretindă nimic!
Nici licenţa, nici avize de mediu, şi cu atât mai puţin, acea despăgubire de 6,7 miliarde de dolari”, a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Piperea.
Totodată, avocatul și candidatul AUR la Alegerile Europarlamentare 2024 Gheorghe Piperea, subliniază faptul că această societate ar trebui să fie în faliment încă din anul 2009.
„În anul 2023, societatea aceasta ajunsese din nou într-o situaţie de asemenea manieră încât pierderile uriaşe pe care le suferă în raport de capitalul social vărsat duc de asemenea la dizolvare. A fost de asemenea un auditor, nu voi spune care este numele său, care anul trecut a spus că există acest pericol de lichidare şi ştiţi ce au făcut acţionarii? L-au demis pe auditor. Zilele acestea, aflu din ziarele de specialitate că în momentul de faţă, această societate mai are în cont doar 2 milioane de dolari canadieni! Suma care este insuficientă pentru a achita cele aproape 10 milioane de dolari pe care trebuie să le plătească statului român cu titlu de cheltuială de judecată şi probabil că vor face cheta publică pentru a continua acest proces.
Deci este lichidare, este faliment, aşa cum ar fi trebuit încă din 2009.
Cum să investeşti, cât de naiv să fii să investeşti în aceste acţiuni încât din 31 ianuarie 2024 şi 10 martie 2024, costurile acestor acţiuni să crească de 3 ori, pur şi simplu?! Cât de naiv să fii?
Eh, naiv sau nu, puteai să ai o astfel de siguranţă că vei câştiga foarte mulţi bani, cu o condiţie. Ştiţi care e? Să mituieşti pe cine trebuie şi să manipulezi piaţă!”, a conchis prof. univ. dr. Gheorghe Piperea.