Incident în județul Iași. O femeie gravidă, în vârstă de 28 de ani, a suferit un accident în curtea sa. A fost transportată cu elicopterul la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.
Fiind însărcinată în 40 de săptămâni, femeia a fost supusă de urgență la operația de cezariană și a adus pe lume o fetiță de 3.300 g și nota 9-10.
„În UPU, în roşu, a fost o pacientă de 28 ani, C.V.E., adusă de echipajul EPA (la ora 21.03) de la domiciliu (din loc. Fântânele), gravidă în 40 săptămâni gestationale (3G2P) prezentând fractura 1/3 medie femur stâng cu deplasare în urma unei căderi accidentale de la acelaşi nivel în cursul zilei în grădina locuinței sale, cu impact al coapsei stângi pe un corp contondent – bolovan de pământ.
Pentru rezolvarea cazului în echipa multidisciplinară (anestezist, ortoped, ginecolog, neonatolog) a venit echipa de la Spitalul Cuza-Vodă, un medic obstetrician și un neonatolog care au venit în UPU pentru efectuarea cezarienei în urgență. Pacienta a primit aviz de internare de la Ortopedie, efectuându-se intervenția chirurgicală multidisciplinară în sala de operație de la ortopedie.
Transportul nou-născutului de la Spitalul Sf Spiridon la Maternitatea Cuza-Vodă este asigurat cu ambulanţa TINN de la ISU”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.