Prima pagină » Titlurile zilei » Bătaie de joc într-o comună din Iași! Elevii ajung cu picioarele ude și pline de noroi la școală. Părinții sunt revoltați: „Copiii se înglodează până în cap. Rușine!”

Bătaie de joc într-o comună din Iași! Elevii ajung cu picioarele ude și pline de noroi la școală. Părinții sunt revoltați: „Copiii se înglodează până în cap. Rușine!”

10 oct. 2025, 02:00, 12 ,
Iulia MARIA în Titlurile zilei

Părinții din comuna ieșeană Schitu Duca sunt exasperați de starea drumurilor din localitate. Elevii merg prin bălți și noroaie pentru a ajunge la școală, iar oamenii acuză autoritățile locale că nu iau nicio măsură. Primarul promite intervenții, însă doar după ce vremea se va îmbunătăți

Drumurile din comuna Schitu Duca, județul Iași, au devenit un adevărat coșmar pentru elevii care merg, zilnic, la școală. După ploile din ultimele zile, ulițele s-au transformat în bălți și noroaie adânci, iar copiii sunt nevoiți să înainteze prin mocirlă pentru a ajunge la ore. Părinții sunt revoltați și acuză primăria că nu ia nicio măsură concretă pentru rezolvarea problemei, în timp ce primarul promite intervenții „când vremea o va permite”.

Drumuri pline de bălți și noroaie: elevii ajung la școală cu picioarele ude

Situație revoltătoare în comuna Schitu Duca, județul Iași. Deși suntem în anul 2025, copiii din localitate sunt nevoiți să înfrunte, zilnic, noroaie adânci și drumuri pline de bălți pentru a ajunge la școală. În urma ploilor din ultimele zile, ulițele din sat s-au transformat în adevărate mlaștini.

Părinții și locuitorii din zonă și-au exprimat nemulțumirile, acuzând primăria că nu a intervenit pentru a remedia problema.

„Cam așa arată drumurile din satul Schitu Duca. Copiii care merg dimineața la școală se înglodează până în cap. Rușine!”, a transmis Andrei V., un părinte din localitate.

Imaginile surprinse arată clar că drumurile nu pot fi folosite în condiții normale, iar cei mici ajung la ore cu hainele și încălțămintea ude.

Nemulțumirea părinților nu se rezumă doar la drumurile dezastruoase. Oamenii susțin că, în timp ce primăria montează camere de supraveghere, infrastructura locală este lăsată în paragină.

„Daʼ drumurile nu le văd! Ne-au montat camere de luat vederi, pe la porțile oamenilor – să filmeze, să spioneze oamenii. Dar drumurile? Oare sunt chiori pe camere? Poate le văd…”, a declarat Nicoleta C., mamă din localitate.

Pentru unii, această situație nu este nouă.

„Cam așa arătau și acum 20 de ani, când eram eu la școală. Păcat că, în acest timp, nu s-a schimbat nimic”, a spus Alina B., o altă mamă.

Primarul promite intervenții, dar dă vina pe vreme

Contactat de reporterii BZI, primarul Grigore Corciovă a explicat că lucrările pentru apă și canalizare sunt cauza principală a stării deplorabile a drumurilor din comună.

„Drumurile sunt așa pentru că s-a săpat pentru apă și canalizare, și ele urmează să fie refăcute. Dar, acum, plouă și nu se poate face nimic. Acolo este un segment mai urât, dar s-a săpat pentru canalizare – s-a pus o stație de pompare și, după ce au pus piatra, s-a surpat drumul, dar va fi refăcut. Oricum, există alternative, adică lumea are pe unde merge, nu doar pe drumurile alea. Acolo, drumul are o structură mai nisipoasă și, din această cauză, s-a făcut așa. Dar astăzi (n.r. – 9 octombrie), am văzut că vremea e mai calmă, și mâine (n.r. – 10 octombrie), la fel. Și, cel mai probabil, de mâine vom interveni”, a declarat Grigore Corciovă, primarul comunei Schitu Duca.

În paralel, reporterii au încercat să obțină un punct de vedere și de la Alina Olariu, directoarea Școlii Gimnaziale Poieni din comuna Schitu Duca, pentru a afla dacă s-au făcut solicitări către primărie pentru a sprijini transportul elevilor. Până la închiderea ediției, aceasta nu a oferit niciun răspuns.

Părinții din Schitu Duca spun că se confruntă cu această situație de ani de zile, iar intervențiile promise de autorități nu s-au concretizat. În timp ce edilul vorbește despre lucrări de infrastructură și condiții meteo nefavorabile, elevii continuă să înoate prin noroaie în fiecare dimineață.

Copiii din comuna Schitu Duca merg prin bălți și noroaie pentru a ajunge la școală, iar părinții cer, cu insistență, soluții concrete, nu doar promisiuni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • Cizme lungi din cauciuc ,dragilor!
    Așa s-au construit fabrici , uzine , hidrocentrale și sist energetic in tara aceasta.
    Când veți lucra pe șantiere in China ,Rusia cum credeți că va fi!??!

    • Pentru tine ușa și fereastra este acelasi lucru…ce treabă are industria cu zona rezidențială…tu ești împotriva dezvoltării?Consideri că drumurile care unesc comunități și aduc beneficii tuturor cetățenilor și de la oraș și din rural nu sunt necesare…ești pentru a muta pământul din rural în oraș?Pentru că cei cu auto din Popricani și din alte comune cu siguranta aduc mult pământ în oraș.

  • Și în Popricani situația e dezastruoasă in timp ce multe drumuri sunt impracticabile primăria cu un sediu imens plătește 20000€/an pentru arhivarea documentelor…echivalentul a 1700€/luna…

  • Asa arata si in Lunca Cetatuii

  • votati ca oile in continuare psd pnl udmr … votul tau conteaza rotativa functioneaza

  • “Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi. De asta numai eu am fost în stare.” Petre Tutea

    mai votati inca 35 ani PSD PNL mai nou panarama de AUR, un partid satelit PSD-ului. o sa stati in mocirla inca 100 ani de acu incolo. USR care face treaba pe bune si taie in carne vie balaurul politic PSD-PNL-UDMR-AUR nu va place. doar mucusor, gay, blugi, banane asta stiti de la ROMANIA TV REALITATEA PLUS si ANTENA 3.

  • Apa si canalizarea cand urmeaza sa fie livrate?

  • Ati vrut schimbarea!!! Ati vrut PNL!!! A venit Grigore Cioară si v-a dat-o sus la papacioc!!! Nu era bun Mihalache Mistretu, sa stati in glod inca 20 ani

  • Asa cum vara nu-i ca iarna, nici satul nu-i ca orasul.

    • Foarte adevarat. Se aplica si la oameni. Ceea ce pentru unul este horror, pentru altul este un inconvenient trecator.

  • Mare kkt de articol copiat de pe Facebook cu tot cu comentarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 decembrie 2025
22 decembrie 2025