Local

Bate vântul la Transagropolis. Spitalul COVID de la Lețcani va fi livrat peste termenul limită. Imagini dezolante cu zona unde trebuiau să apară sute de medici din toată Moldova – FOTO

Publicat: 11 mai 2020

Mult așteptatul spital mobil pentru COVID-19 de la Lețcani va fi montat după ce trece pandemia din țara noastră. La împlinirea termenului limită pentru aducerea containerelor mobile, pe terenul de la Parcul Transagropolis bate vântul. Maricel Popa, președintele Consiliului Județean, refuză să explice situația achiziției spitalului. Din Casa Pătrată au început să apară tot mai multe informații despre ce se întâmplă cu adevărat acolo

Platforma parcului agroindustrial Transagropolis de la Lețcani, unde ar trebui montate containerele spitalului mobil pentru tratarea pacienților cu COVID-19, este goală. Deși contractul cu firma turcă SDI Global LLC A.Ș a fost semnat acum trei săptămâni, containerele par că s-au pierdut pe drum, iar zona parcului de la Lețcani este complet goală. Nici așa-zisa platformă din jurul parcului ce trebuia amenajată pentru montarea containerelor nu a fost realizată. Doar câteva mormane de balast au indicat faptul că acolo ar trebui construit ceva. Turcii s-au ales cu 13,2 milioane de euro în urma licitației, însă între CJ și SDI Global LLC au apărut fricțiuni. Firma din Turcia a cerut 30 la sută din bani în avans, așa cum este trecut și în caietul de sarcini, însă ei nu au vrut să dea garanția de 10 la sută, așa cum le-a cerut CJ.

Surse din Consiliul Județean au arătat că abia la finalul acestei săptămâni ar urma să apară containerele, după ce părțile au căzut la o înțelegere. Culmea, spitalul va ajunge la Iași după ce România va ieși din starea de urgență cauzată de pandemia de COVID-19.

Dezastrul bate la ușă. Nimic pe platforma parcului

Aleșii PNL din Consiliul Județean au fost ieri la Lețcani pentru a vedea dacă au fost aduse containerele, mai ales că termenul limită din contract pentru livrarea acestora a trecut. La parcul agroindustrial nu era absolut nimic.

„Acolo nu este nimic, terenul este viran. Nu este niciun teren de amenajare a fundațiilor, de amenajare cu piatră. Nu am găsit niciun container, niciun echipament. M-am interesat și am înțeles că spitalul va veni, dar va ajunge cu întârziere. Ori asta poate fi o încălcare a caietului de sarcini, unde termenul de livrare este de 20 de zile calendaristice de livrare a echipamentelor. Acesta a fost și criteriu de departajare în proporție de 40 la sută. Niciun fel de mișcare nu era la Transagropolis”, a menționat Romeo Vatră, liderul de grup al aleșilor județeni PNL.

Primăria comunei Lețcani a emis autorizația de construcție și asta după ce zile la rând nimeni de la Consiliul Județean nu s-a dus la autoritatea locală pentru acest lucru.

Ce se întâmplă cu situația parcului Transagropolis?

Pe de altă parte, nu a fost luată în calcul situația parcului agroindustrial, proiect derulat cu fonduri europene și aflat în monitorizare până în 2021.

„E greu de crezut că în șapte zile se face amenajarea spitalului și a terenului concomitent. Cred că vom avea spitalul, dar cu întârziere. Va fi gata și funcțional după ce ieșim din vârful de pandemie. La Transagropolis au fost supendate contractele de închiriere pe perioada stării de urgență. Însă trebuie lămurită și situația cu spitalul aflat în vecinătate. Se intenționează să se facă o separare între cele două, dar se ridică problema în ce măsură nu se afectează parcul. Să nu fie vorba de schimbarea destinației. Am adresat întrebări conducerii Consiliului Județean, dar nu au formulat un răspuns. Această achiziție este înconjurată de opacitate și asta nu este normal. Vorbim de bani publici și președintele Maricel Popa trebuia să explice zilnic ce a făcut pentru spital. Nu a făcut însă acest lucru”, a mai spus Romei Vatră.

Aleșii PMP au cerut explicații de la Maricel Popa

Și reprezentanții PMP din Consiliul Județean Iași au cerut explicații pentru întârzierea derulării proiectului spitalului mobil pentru tratatea pacienților cu COVID-19 de la Lețcani.

„Am votat cu toată încrederea achiziția spitalului mobil de la Lețcani. Am condiționat votul de o transparență maximă și proceduri respectate la punct și virgulă. Dar, în ultimele zile, s-a văzut clar că modul în care a fost gestionată procedura ridică semne de întrebare asupra legalității acesteia, iar abordarea președintelui CJ, Maricel Popa, este una dezastruoasă, și din punctul de vedere al comunicării cu ieșenii, dar și al supervizării acestui proiect. Nu cred că este normal să nu ofere transparență mai ales consilierilor județeni, care au votat și au girat această achiziție în beneficiul ieșenilor”, a spus Adrian Acostoaie, consilier județean PMP Iași.

Turcii au fost băgați înainte de licitație?

Firma turcă a câștigat procedura ofertând 13,2 milioane de euro cu 20 zile de livrare și 7 de montare. La achiziția spitalului au contribuit atât CJ Iași, cât și CJ Neamț, valoarea inițială alocată fiind de 17,4 milioane euro. Cu câteva săptămâni înainte de licitația derulată de ADI Euronest, George Lazăr, prefectul județului Neamț, a prezentat o ofertă a turcilor ajunsă la doar 10 milioane de euro pentru un spital mobil asemănător.

„Vreți să faceți un Spital modular cu 17,6 milioane de euro în condițiile în care acest Spital costă doar 10,2 milioane de euro. Întreb și întreabă foarte mulți cetățeni, diferența de 7,4 milioane de euro unde se duce?”, a spus prefectul județului Neamț.

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, nu a răspuns apelurilor telefonice ale redactorilor BUNå ZIUA IAȘI pentru a comenta situația.





Comentarii
Adauga un comentariu