Ideea unei familii din Erbiceni, județul Iași, care căuta o metodă inedită de relaxare în natură, s-a transformat într-un proiect de succes denumit ATVibe. Prin intermediul unui proiect finanțat de GAL Belcești-Focuri, tânărul originar din comuna Erbiceni, Cosmin Minea, împreună cu mama sa, Eugenia Minea, a început să organizeze trasee ghidate cu ATV-ul. Primele feedbackuri din partea participanților sunt pozitive, iar proiectul atrage tot mai multe persoane dornicesă încerce experiențe noi.
Un proiect de succes derulat la Iași este ATVibe, care presupune participarea la trasee ghidate cu ATV-ul. Finanțarea provine din fonduri europene și este în valoare de 40.000 de euro.
Unul dintre proiectele de succes din comuna Erbiceni, județul Iași, este ATVibe
Tot mai multe persoane caută metode noi de relaxare în natură, iar de curând, la Erbiceni, comună ce se află la 31 de kilometri de Iași, a apărut o modalitate nouă de a petrece timpul liber. Cei care vor să se aventureze în locuri noi, dar și să încerce experiențe locale cu producătorii din zonă, o fac plimbându-se cu ATV-ul. Cosmin Minea și mama sa, Eugenia Minea, se ocupă de drumețiile celor care vor să încerce această experiență în natură.
„Ideea ATVibe a pornit de la o nevoie pe care am observat-o la nivel local și regional: dorința oamenilor de a avea mai multe variante de recreere și de a-și petrece timpul liber într-un mod diferit, în natură. Împreună cu familia, am identificat oportunitatea de finanțare oferită prin GAL (n.r. – grup de acțiune locală, GAL Belcești-Focuri), prin măsura «Start-Up pentru tineri și femei», și am decis să transformăm această idee într-un proiect concret. După depunerea proiectului și obținerea finanțării, ATVibe a început să prindă contur, de la achiziția ATV-urilor și pregătirea traseelor până la construirea întregii experiențe oferite clienților. Pe 29 august am avut deschiderea oficială, iar reacția oamenilor ne-a confirmat că există interes pentru acest tip de activitate. Participanții au fost deschiși și încântați de ideea de a petrece timpul liber altfel, în aer liber, descoperind natura din zonă dintr-o altă perspectivă”, susține Cosmin Minea, reprezentant ATVibe, în vârstă de 30 de ani, de profesie IT-ist.
Un astfel de proiect de succes a mai fost implementat în alte comune din Iași, în urmă cu câțiva ani.
Persoanele care vor să participe la traseele ghidate cu ATV-ul se pot înscrie
Valoarea proiectului este de 40.000 de euro, iar prima tranșă, de 80% din suma totală, a fost deja virată în contul beneficiarului și administratorului ATVibe, Eugenia Minea. Termenul de finalizare a proiectului este 25 mai 2027.
„Eu sunt din această comună, Erbiceni, născut și crescut aici. Am observat că tinerii din zonă nu prea au activități în natură. Inclusiv prietenii mei spuneau că nu prea au ce să facă și, astfel, ne-a venit ideea să încercăm asta, să le oferim oamenilor posibilitatea de a petrece timpul liber în natură printr-o plimbare cu ATV-ul. Atragem clienți din jurul Iașului, dar și din Iași. Am observat că nu este foarte mare concurența și încercăm să promovăm resursele locale. Într-o perioadă în care tehnologia și rutina ocupă tot mai mult din timpul nostru, ATVibe își propune să ofere o alternativă simplă: câteva ore petrecute în natură, cu aventură, mișcare și timp de calitate alături de prieteni, familie sau grup. Nu funcționează ca un serviciu de simplă închiriere a ATV-urilor. Experiențele sunt organizate sub forma unor tururi ghidate, pe trasee pregătite în prealabil. Pentru conducerea ATV-ului este necesar permis de conducere categoria B, în timp ce pasagerii nu au nevoie de permis. În prezent, flota este formată din 4 ATV-uri. Pe termen mediu, ne dorim să extindem flota și să adăugăm treptat noi servicii în pachetul nostru de recreere, astfel încât experiența oferită clienților să devină tot mai completă. Participarea se face pe bază de rezervare, direct pe site sau telefonic, iar clienții pot verifica variantele de traseu și disponibilitatea online”, mai spune Cosmin Minea.
Autoritățile locale vin în sprijinul acestei inițiative.
„E vorba de un proiect al unui tânăr din comuna Erbiceni, care a accesat banii prin intermediul unui GAL. Se organizează trasee ghidate cu ATV-ul. Deja s-au organizat câteva drumeții”, susține Răzvan Bulancea, primarul comunei Erbiceni.
Unul dintre proiectele de succes din comuna Erbiceni, județul Iași, este ATVibe, care presupune trasee ghidate cu ATV-ul.
Raluca COSTIN