Prima pagină » National » Bebeluș de trei luni, mort într-un accident la ieșirea din Brașov, în urma impactului dintre un autoturism și un autocamion

Bebeluș de trei luni, mort într-un accident la ieșirea din Brașov, în urma impactului dintre un autoturism și un autocamion

10 nov. 2026, 23:40,
Andreea Ciobanu în National

Accident mortal la ieșirea din Brașov spre Feldioara. Un copil în vârstă de 3 luni și-a pierdut viața în urma impactului dintre un autoturism și un autocamion.

În jurul orei 21:00, un accident rutier foarte grav a avut loc pe DN 13, în zona Hanul din Ardeal, când un camion și un autoturism s-au tamponat.

„Din primele date obținute până la acest moment, se pare că accidentul s-a produs ca urmare a pătrunderii pe sensul opus de mers a unui autoturism, în condiții ce urmează a fi lămurite în cadrul anchetei, moment în care acesta a intrat în coliziune cu un autocamion care circula din sens opus”, au transmis polițiștii Brașoveni.

A fost necesară intervenția echipajului de descarcerare

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere cu apă și spumă, trei echipaje SMURD și o ambulanță SAJ.

„În autoturism se aflau patru persoane, fiind necesară intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea a trei dintre acestea. De asemenea, s-a intervenit pentru acordarea asistenței medicale victimelor și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la fața locului.
Din păcate, în urma accidentului, un copil în vârstă de 3 luni și-a pierdut viața.
Celelalte trei persoane implicate în accident, respectiv un bărbat în vârstă de 35 de ani, care prezenta dureri abdominale și la nivelul membrelor inferioare, un bărbat în vârstă de 27 de ani, care prezenta traumatism cranio-cerebral, precum și o femeie în vârstă de 22 de ani, care acuza dureri la nivelul coloanei cervicale, vor fi transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate și efectuarea investigațiilor suplimentare”, au transmis salvatorii de la SMURD Brașov.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia
Un șofer român de camion a fost reținut în Bulgaria după cele două accidente în lanț de pe autostrada Trakia. 11 persoane au murit, 51 au fost transportate la spital, iar anchetatorii verifică împrejurările primului impact. Bărbatul a fost audiat o dată, însă urmează să fie din nou interogat, cu ajutorul unui traducător, pentru stabilirea […]
Șofer român reținut după carambolul cu 11 morți din Bulgaria. Camionul său ar fi fost implicat în declanșarea tragediei de pe autostrada Trakia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
13 noiembrie 2026
13 noiembrie 2026