Actualitate

Bernard Lévy, filosof francez: ”Nu trăim numai o pandemie, ci și o mondializare a fricii”

Publicat: 08 iun. 2020

Umanitatea se confruntă nu numai cu o epidemie virală, ci și cu una a fricii generaizate la nivel mondial, este de părere filosoful Bernard-Henri Lévy, în cartea pe care a publicat-o recent – «Ce virus qui rend fou» («Acest virus care înnebunește»).

Filosoful francez se declară uluit în fața acestui fenomen, pe care îl descrie ca o ”mondializare a fricii”.

”Am fost și eu uluit. Dar ceea ce m-a uluit cel mai mult nu a fost pandemia. Pentru că acest tip de dezastru a existat întotdeauna. Gripa spaniolă, cu cele cincizeci de milioane de morți, a provocat cu un secol în urmă mai multe victime decât va face Covidul.

Dacă rămânem la vremurile noastre, cele pe care am vârsta să mi le amintesc, am experimentat după mai 1968 celebra gripă din Hong Kong, când un milion de pământeni au murit cu buze cianotice, hemoragii pulmonare sau sufocați.

Cu zece ani mai devreme a fost gripa asiatică care, din nou, a venit din China, a trecut prin Iran, Italia, estul Franței, America și a ucis două milioane de oameni, dar a fost ștearsa și ea din memoria colectivă.

Nu, cel mai uluitor este modul foarte ciudat în care am reacționat de această dată. O epidemie nu numai de Covid, ci de frică s-a abătut peste lume.

Am văzut temperamente îndrăznețe, brusc paralizate. Am auzit intelectuali, care au văzut și alte războaie, preluând retorica inamicului invizibil, vorbind despre combatanții din prima și a doua linie, de războiul total pentru sănătate.

Am văzut Parisul golindu-se, ca în Journal de l’Occupation de Ernst Jünger. Am văzut cum orașele lumii devin orașe fantomă cu bulevardele lor tăcute ca drumurile de țară, unde zilele, cum spunea Hugo, erau ca nopțile.

Am văzut în imaginile primite din Kiev și Milano, New York și Madrid, dar și de la Lagos, Erbil sau Qamishli, rari trecători grăbiți care păreau să fie acolo doar pentru a reaminti existența unei specii umane, dar care traversau pe trotuarul celalălt, cu ochii în pământ când le apărea o altă ființă umana în cale.

Cu toții am văzut, de la un capăt al planetei la celălalt, în țările cele mai sărace dar si în ​​marile metropole, cum popoare întregi tremură și sunt aruncate în locuintele lor, uneori cu lovituri de bastoane, ca niste animale în vizuina lor.

Protestatarii din Hong Kong, parcă prin magie, au dispărut. Peshmerga, acești războinici al căror nume spune că știu să înfrunte moartea, s-au bunkerizat în tranșeele lor. Saudiții și houthii care purtau un război interminabil în Yemen, când au fost anunțate primele cazuri, au încheiat imediat un acord de încetare a focului.

Hezbollahul s-a izolat. Hamas, care a anunțat apoi opt cazuri, a declarat că are un singur scop de război, acela de a obține măști de la Israel: ”Măști! Măști! Regatul nostru pentru măști! Vom veni, dacă este necesar, să tăiem respirația a șase milioane de israelieni.”.

Statul Islamic a declarat Europa o zonă de risc pentru luptătorii săi care au plecat să-și sufle nasul, în servetele cu parfum de eucalipt, în fundul a cine stie ce peșteri siriene sau irakiene. Panama, pentru că a fost detectat un caz suspect, a izolat în jungla 1.700 de oameni disperați care mergeau spre granița cu Statele Unite.

Nigeria, de unde trimisesem un raport cu câteva săptămâni mai devreme despre masacrele satelor creștine de către jihadiștii Peul, număra, la mijlocul lunii aprilie, potrivit AFP, 12 decese cauzate de virus, dar 18 au fost ucisi de forțele de securitate pentru încălcarea regulilor izolării.

Bangladeshul, unde mă aflam pentru un reportaj, cu câteva ore înainte ca Franța să își închidă granițele, a acumulat toate calamitățile; acolo oamenii mor de febră dengue, holeră, ciumă, rabie, febră galbenă și virusuri necunoscute; dar iată că au găsit câteva cazuri de Covid și întreaga țară, ca un singur om, s-a baricadat în izolare.

Și iată că, întreaga planetă, țările bogate și sărace, cei care puteau rezista și cei care urmau să crape, s-au repezit pe această idee a unei pandemii inedite care era pe punctul de a extermina rasa umană.

Deci? Ce s-a întâmplat? Viralitatea, nu numai a virusului, ci a discursului despre virus? Orbire colectivă ca în romanul lui José Saramago, unde o epidemie misterioasă lovește un întreg oraș orbind locuitorii?

Victorie a colapsologilor care, de când tot prezic sfârșitul lumii, acum au simțit că va veni și ne-au lasăt o ultimă șansă pentru a ne pocăi și reseta? Cel al stăpânilor lumii văzând această mare izolare – traducerea engleză a ”marii închisori” teoretizata de Michel Foucault în textele în care a înfățișat sistemele de putere ale viitorului – ca o repetiție generală a unui nou tip de introspecție și arest?

O mare frică, ca cea din 1789, comploturi și, într-o zi, revolte fără speranță? Invers? Semnul liniștitor că lumea s-a schimbat, că în cele din urmă omenirea a sacralizat viața și că între viață și economie, a decis să aleagă viața?

Sau, altfel: o fugă colectivă, agravată de canalele de știri și rețelele de socializare care, repetând zi de zi, numărul celor vindecați, a muribunzilor și a morților, ne-a plasat într-un univers paralel unde nu mai existau nicăieri alte informații și, literalmente, ne înnebuneau: până la urmă, nu așa funcționează tortura chinezeasca?

Nu este stabilit faptul că sunetul picăturii de apă, repetat la nesfârșit, devine un dragon amenințător? Și cum am reacționa dacă cei responsabili de siguranța rutieră ar decide să plaseze, la fiecare kilometru, difuzoare uriașe care transmit, continuu, accidentele mortale ale zilei?

Era prea devreme pentru a decide. Chiar și astăzi, pe măsură ce scriu aceste rânduri și începem să „iesim din izolare”, este prea devreme să spargem, nu numai codul virusului, ci pe cel al fricii pe care a trezit-o.

Este timpul însă să vorbim despre efectele tuturor acestor lucruri în societățile noastre și în mintea noastră. Este timpul să spunem ce a început să se producă în relațiile noastre.

Și dacă este adevărat că, așa cum îi plăcea să spună, nu fără ironie, marelui doctor german de la sfârșitul secolului al XIX-lea, tatăl anatomiei patologice, Rudolf Virchow, ”o epidemie este un fenomen social care are cateva aspecte medicale „, este momentul, acum sau niciodată, să ne revenim și să încercăm să descriem câteva dintre aspectele non-medicale ale acestei povești.

Unii sunt fericiți. Am trăit adevărate momente de civilitate și ajutor reciproc. Și nu putem niciodată să ne bucurăm suficient de mult că am devenit în sfârșit conștienți, nu numai de existența dar și de demnitatea eminentă a unui popor de umiliți (personal medical, casieri și vânzători, fermieri, transportatori, gunoieri, curieri…) care au apărut într-o altă lumină.

Dar altii sunt supărați. S-au spus cuvinte, s-au luat măsuri, s-au întors reflexe care m-au îngrozit. Principiile la care țineam și care erau tot ceea ce societățile occidentale aveau mai bun, au fost atacate de virus și de virusul virusului, în același timp în care mureau oameni.

Și pentru că și ideile mor, pentru că sunt din aceeași materie ca și oamenii și s-ar putea foarte bine ca, pe măsură ce epidemia să scadă, ele să rămâna, pe țărm, precum meduzele[..] Prima Frică mondială (la fel cum se spune despre război): bilanț de etapă […]

Viața, așadar. Dar o viață goală.

[…] Prin urmare, viața. Viața pe care ni s-a spus să o salvăm în toate felurile, rămânând acasă și rezistând demonului relaxării. Dar o viață goală.

[…] O viață îngrozită de ea însăși și ascunsă într-o vizuină desprinsă din Kafka si transformată într-o inchisoare. […]

O lume a tehnicienilor aparatelor de ventilat, supraveghetori generali ai stării de urgență, delegați în agonie. O societatea în care, în loc de lumea care doare prea mult, avem geluri hidroalcoolice, balcoane în care cântam, câini care se plimba de două ori pe zi înzestrati cu certificatele Covid și orașele golite de mulțimea umană ca o sală de operație curățată de infecțiile nosocomiale.

Nu-i așa că viața e frumoasă?

Nu aveți tot ceea ce aveți nevoie (nevoile esențiale, dar și, în cele din urmă, sex, imaginație, moarte) pe site-uri și pe Netflix? Din nou acest „net”, care este celălalt sens al vieții…

Aceasta este lecția virusului. Acesta este motivul furiei mele. […]”





Adauga un comentariu