Scena artistica din Romania

Bianca Brad a fost diagnosticată cu cancer la sân în urmă cu șase ani. Tragediile prin care a trecut de-a lungul vieții

Publicat: 29 sept. 2021
Bianca Brad ingandurata dupa ce a flat ca are cancer la san
Bianca Brad a aflat in urma cu sase ani ca are cancer la san

Actrița Bianca Brad a fost diagnosticată cu cancer la sân în urmă cu șase ani, iar din nefericire aceasta nu este singura dramă prin care a trecut. Artista a pierdut și o sarcină cu puțin timp înainte de a afla de nemilosul diagnostic pus de medici.

De fiecare dată a reușit să meargă mai departe cu ajutorul lui Dumnezeu.

Bianca Brad a fost diagnosticată cu cancer la sân și a pierdut o sarcină

Acum 13 ani, actrița și-a pierdut fetița, inima acesteia, aflată încă în pântece, s-a oprit cu puțin timp înainte de a veni pe lume. Bianca Brad a suferit un șoc în acel moment și cu greu și-a mai revenit. Depresia a măcinat-o ani de-a rândul și doar gândul că Emma este alături de ea a făcut-o să reușească să treacă peste acele momente.

S-a apropiat de Divinitate, care a ajutat-o să treacă peste o altă dramă a vieții, când medicii au diagnostica-o cu cancer la sân.

“În urmă cu șase ani am fost diagnosticată cu cancer la sân, în 2015. A fost un șoc mare. Inițial am vrut să fac tratamentul convențional dar în urmă unei întâmplări, m-am răzgândit și am mers cu medicina alternativă. Șase ani de zile nu am spus nimic pentru că am vrut să o protejez pe mama mea, care a aflat azi, chiar înainte să vin aici, la acest eveniment! Șase ani de zile am fost pe terapii, am trecut prin perfuzii peste perfuzii, milioane de bani, milioane de suplimente, totul făcut în tăcere… am fost singură! De câte ori am crezut că nu mai pot, m-am rugat!”, a povestit Bianca Brad, la Prima TV.

Bianca Brad nu se teme că maladia ar putea reveni

Bianca Brad a continuat seria dezvăluirilor și a spus că nu îi este teama de faptul că maladia ar putea reveni deoarece totul în viață se întâmplă cu un scop.

“Am fost operată pe 8 aprilie cu reconstrucție imediată. Acum sunt foarte bine. Nu mă mai interesează ce spune lumea, că o să revină cancerul. Important e să lași frica în voia lui Dumnezeu. Dacă crezi în Dumnezeu, frica nu are loc. Încercările ne sunt date în viață spre binele nostru. Și eu am fost revoltată. Întâi am zis că mi-a luat fetița. În 2013 am avut alt șoc, de la care mi s-a tras această boală. Dar am reușit s-o înving numai cu ajutorul lui Dumnezeu”, a mai spus Bianca Brad.

În 2013, Bianca Brad a mai trecut printr-un șoc. În 2013, soțul ei, Aurel Frățilă, a fost arestat și extrădat în SUA, sub acuzația de terorism. A fost eliberat un an mai târziu.

Recent, aceasta a trecut din nou prin clipe grele atunci când nu și-a putut vizita mama care era internată.





Adauga un comentariu