Bilanțul PNRR. Alb sau negru?

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După cinci ani, putem trage linie pentru a vedea cum stă România în ceea ce privește realizările și nerealizările din Programul Național de Redresare și Reziliență. Ce a fost bun și ce a fost rău. Și, într-un context mai larg, cum stăm în raport cu cheltuielile presupuse de apartenența noastră la Uniunea Europeană și beneficiile pe care le avem. Mai jos prezint cât se poate de sintetic datele.

Fostul președinte Klaus Iohannis, în repetate rânduri, a insistat, încercând să ne convingă, la începutul acestui program PNRR, că România urma să acceseze 80 de miliarde de euro. În realitate, la cinci ani de la încheierea acestui program, totalul plăților încasate de România a fost de doar 12,97 miliarde de euro, reprezentând 60% din cei 29,2 miliarde, granturi și împrumuturi. În materie de procente, e bine să reținem că, dintre cele 400 de miliarde plătite de UE membrilor săi, Italia a accesat 194 de miliarde, având o performanță de 85,4%. Polonia – ca să mai dau un exemplu – a primit 60 de miliarde, cu un randament de 62,4%. În schimb, Austria a avut un randament de 92,3%, iar Irlanda, de 80,5%. Ce rezultă? În primul rând, inegalități semnificative în ceea ce privește tratamentul acordat statelor în raport cu numărul de cetățeni, dar mai ales în ceea ce privește reducerea diferențelor dintre diverse țări în general și, în special, între cele din nucleul dur UE și statele din Europa Centrală și de Est. În al doilea rând, reiese clar faptul că, din diferite motive pe care le putem analiza cu alt prilej – incompetență, corupție, servilism etc. –, România nu a fost capabilă să acceseze decât 60% din puținul care ne-a fost oferit. Să reținem, deci, un total de 29,2 miliarde finanțare, dintre care 13,57 miliarde granturi, adică bani dați aparent gratuit, și 7,84 miliarde împrumuturi. Prin urmare, cum am ieșit din ciclul celor cinci ani?

La prima vedere, România este în câștig. La prima vedere, pentru fiecare euro dat sub formă de cotizație Uniunii Europene, noi am încasat în cei cinci ani 3 euro. În spatele acestui raport se ascund însă o serie întreagă de realități, unele de-a dreptul dramatice. Pentru a primi bruma de bani pe care i-am primit de la UE și pe care, în bună parte, i-am irosit pe obiective de importanță minoră, statul român, rând pe rând, a cedat statelor puternice din UE o bună parte din bogățiile naturale ale solului, subsolului și platformei continentale, precum și sectoare întregi de activitate din domenii strategice, adică vitale. Din această perspectivă, pierderile sunt uriașe și, mai devreme sau mai târziu, vor fi făcute cuvenitele analize și bilanțuri. Banii pe care i-am putut accesa de la Uniunea Europeană au fost luați în urma îndeplinirii de către România a unor angajamente constând în obiective și jaloane legate de energia verde, de energia termică, de companiile de stat, de infrastructura feroviară etc. Unele dintre aceste jaloane ne-au costat la greu. Cu titlu de exemplu, să consemnăm faptul că jalonul 114 privind termocentralele pe bază de cărbune ne-a costat aproape 500 de milioane de euro anual, deci peste 2 miliarde de euro în cei cinci ani. Dacă facem suma costurilor presupuse de îndeplinirea tuturor jaloanelor, ajungem cu certitudine la un bilanț negativ în raport cu banii primiți de la UE. Mai e necesar să menționăm și faptul că o parte din banii încasați vor fi inevitabil returnați. Pentru că nu toate obiectivele angajate vor fi finalizate până la sfârșitul anului. Există un termen de grație de câteva luni anul viitor, în care bugetele locale aflate în grea suferință vor trebui să suporte costurile presupuse de finalizarea lucrărilor, iar dacă, după expirarea acestui termen, ele tot nu vor fi finalizate, atunci toate sumele încasate de la UE pe PNRR vor trebui returnate, desigur, cu dobânzile aferente.

În rest, îi rog pe cei care citesc această scurtă analiză să verifice afirmațiile de mai sus și să aprecieze singuri dacă, după cei cinci ani, am ieșit bine sau rău din programul PNRR.