Biologia somnului (15): Cum transformă somnul exercițiul în performanță

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În articolele precedente, am descoperit că somnul joacă un rol esențial în consolidarea memoriei și în procesul prin care creierul selectează informațiile care merită păstrate, lăsându-le pe cele mai puțin relevante să se estompeze treptat. Am văzut că, în timpul nopții, creierul nu doar conservă experiențele zilei, ci le organizează, le rafinează și pregătește terenul pentru noi procese de învățare.

În această nouă reflecție, facem încă un pas înainte. De această dată, nu vom vorbi despre memoria faptelor sau a informațiilor, ci despre un alt tip de memorie, la fel de important, dar adesea trecut cu vederea: memoria mișcării. Cum reușim să învățăm să cântăm la pian, să mergem pe bicicletă, să executăm o lovitură precisă în tenis sau să perfecționăm gesturile fine necesare unui chirurg? Cercetările din neuroștiințe sugerează că răspunsul nu se află doar în orele de antrenament, ci și în ceea ce se întâmplă în creier după ce antrenamentul s-a încheiat.

Biologia somnului (15): Cum transformă somnul exercițiul în performanță

În reflecțiile anterioare, am explorat modul în care somnul consolidează ceea ce numim memoria declarativă, adică acea formă de memorie care ne permite să reținem nume, concepte, formule sau informațiile învățate dintr-un manual.

Însă, memoria umană este mult mai complexă. Pe lângă memoria faptelor, creierul dispune și de o altă formă extraordinară de învățare: memoria deprinderilor și a mișcărilor, cunoscută în neuroștiințe sub denumirea de memorie procedurală sau memorie motorie. De fiecare dată când învățăm să cântăm la pian, să mergem pe bicicletă, să executăm un serviciu la tenis sau să perfecționăm mișcările fine necesare unui chirurg, unui dansator sau unui sportiv de performanță, apelăm la această formă de memorie.

Iar cercetările prezentate de Matthew Walker în „Why We Sleep” (2017) sugerează că somnul nu este doar benefic pentru acest proces. El este indispensabil.

Una dintre cele mai fascinante observații descrise în carte provine chiar din experiența unui pianist. Acesta remarca faptul că pasajele muzicale care păreau dificile seara deveneau surprinzător de fluide și naturale după o noapte întreagă de somn.

Această observație ridică o întrebare interesantă: Este suficient să exersăm pentru a deveni mai buni? Sau performanța apare abia după ce creierul are ocazia să proceseze ceea ce am exersat? Tot mai multe cercetări înclină spre cea de-a doua explicație.

În timpul somnului, creierul nu se limitează la păstrarea secvențelor motorii nou învățate. El le reorganizează și le rafinează, îmbunătățind viteza, precizia, coordonarea și eficiența mișcărilor, fără ca persoana să mai exerseze încă o dată.

Cu alte cuvinte, o parte din progres nu are loc în sala de antrenament, în sala de repetiții sau în laborator. Are loc în timpul somnului.

În mod remarcabil, aceste îmbunătățiri sunt asociate în special cu stadiul al doilea al somnului NREM și cu așa-numitele fusuri de somn (sleep spindles), care devin deosebit de abundente în ultimele ore ale unei nopți complete de aproximativ opt ore.

Este vorba tocmai despre intervalul de somn pe care mulți oameni îl sacrifică atunci când aleg să se culce târziu sau să se trezească prea devreme.

Implicațiile sunt importante. În cazul sportivilor, lipsa somnului este asociată în mod constant cu timpi de reacție mai lenți, o precizie redusă, o coordonare mai slabă, scăderea rezistenței fizice și un risc semnificativ mai mare de accidentare. La polul opus, un somn suficient și constant contribuie la îmbunătățirea performanței într-o gamă largă de discipline sportive.

Matthew Walker merge chiar mai departe și afirmă că este posibil să nu existe un „stimulent al performanței” legal mai eficient decât somnul. Rolul său nu se oprește însă aici. Cercetările sugerează că somnul contribuie și la recuperarea neurologică după accidentul vascular cerebral, ajutând creierul să reorganizeze circuitele nervoase și să redobândească treptat funcțiile motorii afectate.

Poate și mai impresionant este ceea ce se întâmplă în primii ani de viață. Neurologii au observat că numărul fusurilor de somn din stadiul al doilea NREM crește spectaculos exact în perioada în care copiii fac trecerea de la mersul de-a bușilea la primii pași. Este ca și cum creierul ar continua să exerseze mișcările în timpul somnului, înainte ca acestea să fie stăpânite complet în stare de veghe.

Privit din această perspectivă, somnul nu este o perioadă pasivă de odihnă. Este un proces biologic activ prin care creierul perfecționează performanța, stabilizează învățarea, optimizează coordonarea și transformă, în liniște, exercițiul în abilitate.

Poate că excelența nu se construiește doar prin ore nesfârșite de repetiție. Poate că ea ia naștere și în timpul nopții, prin munca invizibilă pe care creierul o desfășoară după ce exercițiul s-a încheiat.

Dr. Bogdan Matei, medic specialist psihiatru în Franța