Biologia somnului (VII): Somnul NREM & REM

Continuăm seria de articole semnate dr. Bogdan Matei, dedicată biologiei somnului.

În articolul anterior, ne-am oprit asupra unei întrebări esențiale: este somnul tău cu adevărat odihnitor? Am explorat semnele subtile care indică un somn insuficient sau de slabă calitate.

Astăzi, mergem mai departe și privim dincolo de suprafață, pentru a înțelege de ce nu toate nopțile de somn sunt egale. Răspunsul se află în arhitectura internă a somnului și în dinamica celor două stadii fundamentale – NREM și REM – care, împreună, modelează modul în care ne refacem, învățăm și ne reglăm emoțional.

Biologia somnului (VII): Somnul NREM & REM

Somnul nu este o stare pasivă. Este un proces activ și inteligent, un dialog atent orchestrat între diferite etape care modelează modul în care gândim, învățăm și simțim.

În reflecția de astăzi, inspirată de volumul „De ce dormim” (2017) al lui Matthew Walker, îmi propun să explorez un concept fascinant, şi anume ciclul somnului și povestea din spatele celor două stadii fundamentale pe care le numim astăzi somn NREM și REM. În fiecare noapte, creierul nostru parcurge cicluri de somn de aproximativ 90 de minute, care se repetă. Iată un aspect esențial, adesea înțeles greșit: atât somnul NREM, cât și somnul REM apar în fiecare ciclu de 90 de minute. Ceea ce se schimbă pe parcursul nopții nu este prezența lor, ci predominanța fiecăruia. În prima parte a nopții, ciclurile sunt dominate în mare măsură de somnul NREM, frecvent asociat cu conceptul de somn profund. Aceasta este faza legată de „curățarea” neuronală, în care conexiunile inutile sunt eliminate, ajutând creierul să se reseteze și să creeze spațiu pentru învățarea viitoare.

Pe măsură ce noaptea avansează, somnul REM devine tot mai dominant în cadrul acelorași cicluri de 90 de minute. Adesea numit „somn activ”, acest stadiu este asociat cu visarea, reglarea emoțională și reluarea lentă a amintirilor, proces care consolidează învățarea pe termen lung. Cu alte cuvinte, fiecare ciclu conține ambele stadii, însă echilibrul se deplasează treptat, de la refacerea profundă către integrarea cognitivă și emoțională.

Povestea din spatele acestor denumiri este la fel de fascinantă. În 1952, profesorul Nathaniel Kleitman și studentul său doctorand, Eugene Aserinsky, au observat participanți în stare de somn și au remarcat mișcări oculare diferite sub pleoapele închise, ceea ce a dus la descoperirea somnului cu mișcări oculare rapide sau REM.

De ce contează acest lucru astăzi? Pentru că, atunci când mergem la somn prea târziu și ne scurtăm noaptea, nu pierdem doar timp. Întrerupem etape specifice de „mentenanță” ale creierului. Scurtarea nopții înseamnă adesea reducerea ciclurilor bogate în REM, care predomină în orele dimineții.

Poate că o întrebare pertinentă nu este cât de puțin somn putem tolera, ci, mai degrabă: ce procese esențiale întrerupem atunci când ne scurtăm nopţile?

Dr. Bogdan Matei, medic specialist psihiatru în Franța