Biserica „Sfântul Gheorghe” – Lozonschi va fi restaurată și consolidată. Licitația are o valoare de aproape 5 milioane de lei și a fost lansată la data de 26 noiembrie 2025. Firmele își vor putea depune ofertele până la data de 15 decembrie 2025, ora 15:00.
Biserica „Sfântul Gheorghe” – Lozonschi va fi restaurată și consolidată
Biserica „Sfântul Gheorghe” – Lozonschi din Iași, monument istoric, categoria B, va fi restaurată și consolidată. Prin această investiție se dorește protejarea și punerea în valoare a obiectivului istoric. Lăcașul de cult a fost ctitorit în anul 1800, de către boierul Iordachi Lozonschi și soția sa, Ecaterina, pe locul unei biserici mai vechi, cu același hram.
„Obiectivul general: realizarea lucrărilor de construcție în restaurarea și în scopul protejării și punerii în valoare a patrimoniului construit și a creșterii atractivității zonei centrale a mun. Iași, zona cu potențial turistic. Obiectiv specific 1: Scoaterea din pericol a monumentului istoric categoria B – Biserica «Sf. Gheorghe și Sf. Ecaterina» – Lozonschi prin realizarea lucrărilor de restaurare și consolidare a acestuia la finalul implementării proiectului. Obiectiv specific 2: Valorificarea monumentului istoric prin angajarea comunității locale și a partenerilor în acțiuni de informare și promovare, până la finalul implementării proiectului. Obiectiv specific 3: Includerea în circuitul turistic a obiectivului de patrimoniu, restaurat la finalul implementării proiectului”, se arată în caietul de sarcini.
Amintim că și Biserica „Sfântul Gheorghe” din Hârlău, ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare, va fi conservată și restaurată. Contractul are o valoare de 8.431.697 de lei, fără TVA.
Ce lucrări vor fi efectuate în cadrul procesului de restaurare și consolidare
Firma care va câștiga licitația va avea de efectuat mai multe lucrări în ceea ce privește arhitectura lăcașului de cult.
„Din punctul de vedere al arhitecturii, lucrările de restaurare constau în: restaurarea fațadelor conform studiului de arhitectură și a studiului istorico-arheologic – se vor elimina din operă tencuielile exterioare neconforme; restaurarea învelitorii cu materiale adecvate pentru monumente istorice; restaurarea spațiilor interioare: pardoseli, finisaje pereți, bolți, arce conform elementelor originare. Se restaurează pardoseala interioară și piatra de mormânt a ctitorului Gheorghe Lozonschi; se reface sistematizarea verticală. Lucrările exterioare la fațade: desfacerea tencuielilor exterioare pentru a permite ventilarea zidăriei de piatră în scopul eliminării umezelii cauzate de efectul de condens, produs între zidăria de piatră și cămășuielile existente – se vor desface cămășuielile exterioare, executate în cadrul proiectului din anul 2000. Desfacerea tencuielii la soclu și hidrofobizarea acestuia până la cota de fundare pentru a-l proteja de infiltrațiile de apă: se vor face injectări de hidrofobizare pentru a elimina apa ascensională din fundații și soclu. Desfacerea trotuarului perimetral și sistematizarea terenului cu realizarea de drenuri și rigole pentru a colecta excesul de apă ce afectează structura și finisajele interioare/exterioare ale clădirii; îngroparea terminațiilor burlanelor și racordarea lor la canalizare”, se arată în caietul de sarcini.
Lucrări de restaurare și consolidare se vor efectua și la interiorul lăcașului de cult.
„Se vor executa lucrări de decapare a tencuielii interioare cu protejarea zonelor în care există pictură acoperită de zugrăveală (conform sondajelor realizate care au confirmat existența picturii despre care se vorbește în surse bibliografice). Aceste operațiuni se fac cu acceptul și supravegherea pictorului restaurator. Se vor realiza slituri în zonele fisurate și crăpate pentru injectări și lucrări de consolidare, conform indicațiilor din proiectul de structură. Aceste operațiuni se vor executa cu acordul și supravegherea pictorului restaurator. Restaurarea tencuielilor și finisajelor interioare se va face cu materiale conform celor originare acolo unde nu sunt suprafețele pictate. Catapeteasma, amvonul și balustrada cafasului vor fi protejate și puse în siguranță în vederea restaurării ulterioare a acestora. Se va desface pardoseala existentă în pridvor, pronaos, naos, altar și în zona de depozitare, aflată sub cafas. Se va realiza o nouă pardoseală, cu suprafața de calcare piatră naturală (similară celei originale sau din cea recuperată în urma desfacerilor pardoselii existente), lăsându-se perimetral zonele de ventilație a fundațiilor (pentru a permite ventilarea zidăriei din piatră și eliminarea posibilității de producere a condensului, respectiv de menținere a umezelii). În cafas se restaurează pardoseala din lemn. În tainiță se montează pardoseala din lemn (dușumea) pe material granular, după operațiile de curățare și consolidare a extradosului bolții de peste pronaos”, se arată în caietul de sarcini.
Nu doar Biserica „Sfântul Gheorghe” – Lozonschi va fi restaurată și consolidată, ci și Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – Tălpălari va fi supusă unui proces de restaurare și consolidare.