Prima pagină » Sanatate » Sfatul medicului » Boala Alzheimer si premenopauza. Cum schimba creierul premenopauza

Boala Alzheimer si premenopauza. Cum schimba creierul premenopauza

11 nov. 2019, 10:32,
în Sanatate

Boala Alzheimer poate fi declansata la femei in premenopauza? Asta incearca sa demonstreze dr. Lisa Mosconi, ale carei studii privind depistarea precoce a bolii la persoanele cu risc sunt bine cunoscute. Afla cum iti schimba menopauza creierul si ce putem face pentru a incetini declinul cognitiv.

Studiile arata ca femeile au un risc dublu de Alzheimer decat barbatii, iar potrivit statisticilor, aproape doua treimi dintre pacientii cu aceasta boala sunt femei. Mai mult, cercetari realizate la Universitatea Hertfordshire din Marea Britanie au indicat faptul ca si progresia bolii este mai rapida in cazul femeilor, comparativ cu barbatii. Este oare asta o intamplare? Unii cercetatori spun ca o explicatie ar putea fi diferentele dintre cele creierul masculin si feminin. Altii, intre care si prof.dr. Glenda Gillies, sustin ca efectul hormonilor sexuali asupra creierului nu trebuie neglijat.

Dr. Lisa Mosconi, director The Women’s Brain Initiative si director asociat al clinicii de prevenire a Alzheimerului la Weill Cornell Medical College exploreaza o alta teorie. Ea se afla in primele etape ale unui proiect de cercetare care poate dovedi ca boala Alzheimer ar putea fi declansat la femei cu ani inainte ca orice semn de boala sa apara, in timpul premenopauzei. Este acea perioada care face tranzitia la menopauza.

Dr. Mosconi detine un doctorat in neurostiinta si medicina nucleara. Cercetarile ei sunt bine cunoscute in ceea ce priveste depistarea precoce a bolii Alzheimer la persoanele cu risc, in special la femei. Ea a folosit in studiile sale tehnici de imagistica a creierului, cum ar fi tomografia cu emisie de pozitron (PET) si imagistica prin rezonanta magnetica (RMN).

Premenopauza, estrogenul si atrofia creierului

Efectele menopauzei asupra creierului rozatoarelor au fost studiate de zeci de ani. Insa, potrivit lui Mosconi, ideea a fost foarte putin cercetata la om. „Fiecare femeie stie ca pe masura ce ajunge la menopauza, parul si pielea se usuca. Putini oameni sunt constienti ca acelasi lucru s-ar intampla si in creier. Celulele noastre cerebrale incep sa imbatraneasca mai repede”, sustine Mosconi.

Mosconi a efectuat multiple scanari RMN la femei aflate in premenopauza pentru a urmari atrofia creierului, leziunile vasculare si conectivitatea. De asemenea, efectueaza scanari PET pentru a examina nivelurile de energie ale creierului si prezenta placilor specifice in Alzheimer. Datele sale publicate pana acum au aratat ca creierul femeilor de varsta medie prezinta semne ale unui risc mai mare de Alzheimer decat barbatii. „Barbatii in varsta de 40 pana la 60 de ani se descurca bine. Pentru femei, exista o scadere marcata a energiei creierului si o crestere a placilor Alzheimer, deoarece acestea merg de la premenopauza la menopauza completa”, adauga medicul.

De ce se intapla asta? Pe scurt, este vorba de estrogen. In premenopauza si menopauza, estrogenul scade dramatic. „Estrogenul este un hormon neuroprotector. Cand scade, creierul este mai vulnerabil”, completeaza dr. Mosconi. De asemenea, femeile care au trecut printr-o histerectomie au un risc mai mare de Alzheimer.

Boala Alzheimer si menopauza

Roberta Diaz Brinton, directorul Centrului pentru inovatie in stiintele creierului de la Universitatea din Arizona, impartaseste acest punct de vedere. In urma cu 30 de ani, a fost primul cercetator care a studiat epuizarea estrogenului in creierul rozatoarelor in timpul tranzitiei dintre perimenopauza si menopauza. „Menopauza este ca pubertatea”, spune Brinton. Schimba creierul pentru totdeauna. „Pierderea de estrogen inseamna ca metabolismul glucozei din creier, combustibilul principal, este redus cu aproximativ 20 pana la 25%”.

Mosconi si Brinton nu reclama o cauzalitate. Mai degraba, munca lor arata o asociere intre menopauza si o aparitie timpurie a Alzheimerului in creierul feminin in comparatie cu creierul masculin. „Menopauza este mai mult ca un declansator decat o cauza”, spune Mosconi. Si nu doar pentru Alzheimer, ci si pentru ceata cognitiva in general.

Mosconi considera ca este necesara o schimbare de paradigma. Ea crede ca ar trebui dezvoltate metode de tratament si de prevenire a Alzheimerului pentru femeile care sunt inca puternice cognitiv si care se apropie de menopauza. In loc sa se urmareasca tratamentul atunci cand femeile sunt mai in varsta. Miza este personala pentru ea: are un istoric familial de Alzheimer.

Vestea proasta este ca raman obstacole in calea depistarii precoce si a tratamentului preventiv, in special a lipsei de informatii publice.

Tratament experimental pentru Alzheimer

Recent, dr. Mosconi si Brinton si-au unit eforturile pentru ca prima sa poata proiecta parti ale studiului ei uman pe baza a ceea ce a doua stie despre rozatoare. De asemenea, au inceput sa exploreze un nou tip de terapie cu estrogen. Administrarea hormonului in timpul premenopauzei si menopauzei „poate restabili functia cognitiva”, a spus Brinton. Dar ea a subliniat ca timpul si tipul de terapie hormonala sunt cruciale: „Estrogenul sau terapia hormonala combinata dupa menopauza este putin probabil sa fie benefica. Introducerea terapiei cand apar simptome este cel mai probabil sa aiba beneficii.”

Exista insa probleme in terapia traditionala cu estrogen. Estrogenul luat pe cale orala, in conformitate cu ambii medici, nu numai ca este garantat cu greu sa ajunga la creier, dar ar putea creste riscul de cancer. Pentru a evita acest lucru, Brinton dezvolta un supliment de estrogen care poate fi injectat direct in creier. De asemenea, dr. Mosconi a conceput o noua tehnica de imagistica a creierului pentru a monitoriza efectele acestei injectii. Pentru a testa noul supliment, dr. Mosconi a spus ca, inainte de a experimenta cu alte femei, il va testa pe ea.

Paradiz iasi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`