Prima pagină » Local » Bombă! Avocatul Sebastian Felecanu a fost condamnat definitiv la 23 de ani de închisoare pentru omor – UPDATE

Bombă! Avocatul Sebastian Felecanu a fost condamnat definitiv la 23 de ani de închisoare pentru omor – UPDATE

03 dec. 2025, 18:39, 21 ,
Redacția BZI în Local

Avocatul Sebastian Felecanu, acuzat că şi-a ucis iubita însărcinată după ce a aruncat-o de la etajul 6 al unui bloc, a fost condamnat la 23 de ani de închisoare.

„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpatul Felecanu Sebastian împotriva sentinţei penale nr. 17 din 21 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iaşi – Secția penală şi pentru cauze cu minori. Obligă inculpatul la plata sumei de 5400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1044 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei, astăzi, 03 decembrie 2025”, au stabilit judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justitie.

UPDATE: Avocatul Sebastian Felecanu nu a fost găsit în apartamentul în care locuia, atunci când polițiștii s-au dus să-l ridice. Dispozitivul de monitorizare pe care îl purta a dat alarma.

„La data de 3 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale Iași au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei, de 23 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra unui membru de familie, emis de Curtea de Apel Iași, față de un bărbat, de 44 de ani.

În momentul punerii în aplicare a mandatului, bărbatul nu a fost identificat la domiciliu, constatându-se că, cu puțin timp înainte, dispozitivul de monitorizare montat asupra sa ar fi generat o alertă de îndepărtare.

Polițiștii s-au mobilizat, iar la scurt timp, bărbatul de 44 de ani, a fost depistat într-o anexă cu destinație de depozitare din scara blocului unde locuia.

Acesta a fost condus la sediul IPJ Iași, ulterior fiind depus în Penitenciarul Iași, în vederea executării pedepsei.

Activitățile la fața locului au fost susținute cu implicarea directă a polițiștilor Secției nr. 4 Poliție Iași, cu sprijinul altor structuri de poliție din cadrul Poliției Municipiului Iași, alături de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul IJJ Iași”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

UPDATE: Sebastian Felecanu a fost preluat de mascați și introdus în arestul IPJ Iași.

Avocatul Adrian Cuculis a transmis că Sebastian Felecanu urmează să plătească și 210.000 de euro cu titlu de daune morale.

„Ultima oră: Avocatul Felecanu Sebastian a fost condamnat definitiv la 23 de ani de închisoare pentru omorul calificat săvârșit asupra concubinei sale (de asemenea colegă avocat), prin aruncarea acesteia de la fereastra imobilului din Iași.
Monica Cioată, reamintesc, era însărcinată cu copilul lui.
Deși pe toată perioada procesului a susținut că Monica Cioată s-a sinucis, inculpatul s-a contrazis și a mințit în permanență.
De asemenea, Felecanu urmează să plătească și 210.000 de euro cu titlu de daune morale”, a precizat, în mediul online, av. Cuculis.

Moartea avocatei Monica Cioată, o tragedie

Tânăra avocată Monica Cioată (26 de ani) a murit după ce a căzut de la etajul 6 al unui bloc din centrul Iașului. Echipajul medical deplasat la fața locului a constatat că victima era avocata Monica Cioată, din cadrul Baroului Iași. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru tânără, decât să declare decesul. Doctorii au mai constatat că tânăra avocată era însărcinată.

A fost declanșată ancheta și oamenii legii au constatat că tânăra a căzut de la etajul 6 al imobilului, din locuința avocatului ieșean Sebastian Felecanu. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă), iar avocatul Felecanu a fost audiat timp de câteva ore cu privire la incident. Mai mult, ușa de la intrarea în apartament a fost sigilată vreme de mai multe zile. Deoarece nu existau date care să arate că ar fi fost vorba despre vreun omor, oamenii legii nu au reținut vreo persoană atunci.

Potrivit expertizelor efectuate în dosar, nu a fost vorba despre un suicid, ci despre o omucidere, victima fiind împinsă.

În schimb, anchetatorii ieșeni au cerut efectuarea mai multor expertize care să arate dacă Monica Cioată a căzut, s-a aruncat ori ar fi fost împinsă de la geamul respectiv. Surse judiciare au arătat că, recent, expertizele au fost finalizate și, din câte se pare, avocata Monica Cioată ar fi fost împinsă de la geamul apartamentului de la etajul 6 al blocului „AJOFM”, din zona Târgu Cucu.„

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • O veste bună

    În sfârșit puțină dreptate.

  • Felicitari domnule avocat Cuculis.

  • De ce bomba? Ca merg lucrurile normal? Cf legii Talionului, idiotul trebuia defenestrat.

  • Dumnezeu există și face dreptate fiecăruia. Acest criminal trebuie să putrezească în pușcărie.

  • avocatul diavolului

    Conform condamnării de 23 ani, după 17,3 ani poate fi discutat în comisia de liberare condiționată. Perioada de arest preventiv (1,7 ani) și arestul la domiciliu (1,10 ani) se consideră perioadă executată. Având în vedere că a și muncit pe perioada arestului preventiv (în mod ilegal) și că va munci în continuare după ieșirea din maximă siguranță, înseamnă că undeva prin 2038 îl vom vedea plimbându-se liniștit pe stradă.

  • avocatul diavolului

    Conform condamnării de 23 ani, după 17,3 ani poate fi discutat în comisia de liberare condiționată. Perioada de arest preventiv (1,7 ani) și arestul la domiciliu (1,10 ani) se consideră perioadă executată. Având în vedere că a și muncit pe perioada arestului preventiv și că va munci în continuare, înseamnă că undeva prin 2038 îl vom vedea plimbându-se liniștit pe stradă.

  • Incredibil!
    Da’ cum e posibil să mai fie și ceva dreptate în țara asta?!
    Mai mafioata familia bietei fete decât mafiotul ăsta ordinar, altfel nu-mi explic.

  • Dacian Roman

    „expertizele au fost finalizate și, din câte se pare, avocata Monica Cioată ar fi fost împinsă de la geamul apartamentului de la etajul 6”
    Așadar, Justiția Română condamnă pe principiul „din câte se pare”?

    • DACIAN ROMAN… da un search pe rejust si vezi la CA tg mures unde s a stramutat un anumit caz, in baza a ce dovezi au condamnat la detentiune pe viata.

  • Si doar i-am zis la prostovan s-o lase mai.moale cu faina…

  • nu a avut bani sa fuga in italia sau e prost? :))) sa putrezeasca in bulau cu gaozu cat canalul

  • Și pe doamna doctor cine o mai rezolva ?

  • duca-se. un bazat mai putin

  • Este foarte posibil sa nu fie vinovat
    Nu am încredere în experții care își dau cu părerea
    Posibil sa fie influențat expertul de anchetatori

  • Prostii, a fost condamnat pe nedrept. Dupa ce a murit fufa aia dementa si care se droga cu el, la un an distanta s-au gandit eu sa rascoleasca si sa faca expertize si sa-l gaseasca vinovat. Sper sa iasa cat mai repede!!!

  • Prea putin pentru 2 vieti. Un psihopat sociopat care ar repeta crima oricand.

  • DECI EL ERA CU 18 DE ANI MAI BOȘOROG FAȚA DE EA! SA BUCURAT DE CORPUL EI TANAR! EA ERA AVOCATA LA FEL CA EL! AI A OMORATO!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 decembrie 2025
11 decembrie 2025