Rețeta de brioșe cu broccoli reprezintă o alternativă excelentă la gustările clasice, ce sunt bogate în fibre, vitamine și proteine și care sunt preparate din doar câteva ingrediente.
Acește brioșe se remarcă prin conținutul ridicat de legume, fiind o metodă excelentă de a introduce broccoli-ul în alimentația copiilor sau a persoanelor care nu îl consumă frecvent.
Rețeta de brioșe cu broccoli
Pentru 10-12 brioșe, vei avea nevoie de 250 grame de broccoli proaspăt sau congelat, de 3 ouă, de 150 grame de iaurt grecesc sau smântână, de 120 grame de făină albă sau integrală, de 80 grame de cașcaval ras, de 40 ml ulei, de 10 grame praf de copt, de 5 grame de sare și de jumătate de linguriță de piper.
Broccoli se rupe în buchețele mici și se fierbe 3-4 minute în apă cu sare, apoi se scurge foarte bine și se toacă mărunt. Într-un bol se bat ouăle cu sarea și piperul, apoi se adaugă iaurtul și uleiul. Se încorporează făină amestecată cu praful de copt, obținându-se o compoziție omogenă.
La final, se adaugă broccoli-ul tocat și cașcavalul ras, amestecând ușor. Compoziția se împarte în forme de brioșe tapetate sau din silicon, umplându-le aproximativ pe trei sferturi. Brioșele trebuie puse la copt în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius timp de 25-30 de minute, până când devin aurii și trec testul scobitorii.
După coacere, se lasă câteva minute la răcit înainte de servire și apoi sunt gata de savurat. Acestea sunt perfecte chiar și a doua zi și sunt versatile, așadar, dacă dorești, mai poți adăuga ingrediente după bunul tău plac. Află și cum poți să faci ciorbă de roșii cu leuștean.
Trucuri pentru un preparat perfect
Pentru ca brioșele să iasă perfect de fiecare dată, există câteva sfaturi ce merită să fie luate în considerare. În primul rând, este important ca broccoli-ul să fie bine scurs după fierbere. Excesul de apă poate face brioșele dense și umede la interior.
Dacă vrei o textură mai crocantă, poți sota broccoli-ul rapid într-o tigaie, fără apă, înainte de a-l adăuga în compoziție. Un alt sfat este să nu amesteci excesiv aluatul după adăugarea făinii. Amestecarea ușoară ajută la obținerea unor brioșe mai pufoase. De asemenea, cașcavalul poate fi înlocuit sau completat cu alte tipuri de brânză, precum feta, mozzarella sau telemea, pentru un gust diferit.
Pentru un plus de aromă, poți adăuga condimente precum usturoi granulat, boia dulce, oregano sau busuioc. Dacă vrei o variantă mai bogată în proteine, poți include bucăți mici de șuncă, piept de pui gătit sau semințe de floarea-soarelui sau dovleac.
Aceste brioșe se păstrează foarte bine la frigider, într-un recipient închis, timp de 3-4 zile. Pot fi congelate și reîncălzite rapid la cuptor sau la microunde, fiind ideale pentru mesele pregătite din timp. Află cum poți să faci și vinete prăjite la borcan pentru iarnă.
Broccoli este recunoscut pentru aportul său de vitamina C, vitamina K, fibre și antioxidanți, iar combinat cu ouă, brânzeturi sau făină integrală, rezultă un preparat echilibrat și hrănitor. Aceste brioșe pot fi adaptate pentru diverse regimuri alimentare și sunt perfecte pentru mesele rapide.
Aceste brioșe cu broccoli sunt o alegere ideală pentru cei care își doresc o gustare sănătoasă, sățioasă și ușor de preparat.