Bugetul Europei și oamenii care au plecat. Doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu, între Palatul Parlamentului și Casa España (P)

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ziua de 16 iulie a adus în agenda doamnei deputat Cristina-Emanuela Dascălu două evenimente care par să vorbească limbi diferite, deși vorbesc, în fond, despre același lucru. Dimineața, în Sala Nicolae Bălcescu a Palatului Parlamentului, s-a discutat despre arhitectura financiară a Uniunii Europene după 2027, despre coeziune, competitivitate și despre banii care vor decide cum arată comunitățile locale din România în următorul deceniu. La prânz, la Casa España by Alioli, s-a discutat despre oamenii care au plecat din acele comunități și care își împart astăzi viața între două țări, între două limbi și, de cele mai multe ori, între două feluri de acasă.

Summitul Comunităților Locale, dedicat conturării viitorului buget european, a fost organizat de Europuls, Centrul de Expertiză Europeană, în parteneriat cu Comisia pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaților, din care doamna deputat face parte, și a reunit reprezentanți ai administrației publice locale și regionale, ai instituțiilor naționale și europene, ai mediului de afaceri, ai organizațiilor patronale și sindicale, alături de experți în politici europene și de oameni din societatea civilă. Scopul asumat al evenimentului, acela de a consolida o viziune națională coerentă privind prioritățile României în arhitectura viitorului buget european, spune deja destul de mult despre punctul din care pornim, pentru că o viziune care abia urmează să fie construită este, în cel mai bun caz, o viziune care până acum a lipsit, iar negocierile pentru cadrul financiar multianual nu au obiceiul să aștepte statele care își descoperă interesele pe parcurs.

Prima sesiune a summitului a fost consacrată coeziunii și planurilor de parteneriat național-regionale, instrumentul care urmează să devină pilonul de bază al viitorului buget european, și a formulat una dintre întrebările incomode ale zilei: va reuși România să construiască un model în care regiunile au un rol real în definirea investițiilor sau vom asista la o recentralizare discretă a deciziei, ambalată de această dată în vocabularul generos al parteneriatului? Tema trecerii de la PNRR la noile planuri de parteneriat, împreună cu inevitabila întrebare despre lecțiile învățate, atinge exact subiectul pe care doamna deputat l-a urmărit constant în activitatea sa parlamentară, inclusiv în audierile miniștrilor desemnați, unde a cerut cifre și responsabili nominali pentru miliardele care riscă să rămână neatrase. Lecțiile PNRR, discutate acum la timpul trecut într-o sală elegantă din Palatul Parlamentului, au toate șansele să fie repetate la timpul viitor dacă rămân simple concluzii de conferință.

Cea de a doua sesiune a mutat discuția către poziționarea României în noua arhitectură a competitivității europene, construită în jurul Fondului European pentru Competitivitate, unul dintre cei trei piloni centrali ai bugetului post-2027. Miza a fost formulată fără menajamente, întrucât întrebarea privind modul în care industria națională, ecosistemul digital și antreprenoriatul românesc pot ajunge în prima linie a beneficiarilor depinde mai puțin de entuziasmul declarativ și mult mai mult de pregătirea instituțională făcută în următorii doi ani. A treia sesiune a fost dedicată coeziunii sociale, într-un context european în care deficitul de competențe, polarizarea și așteptările unei generații tinere care cere mai mult decât promisiuni se lovesc de presiunea bugetară generată de securitate, competitivitate și tranziția verde, toate concurând pentru același spațiu financiar. Pentru un membru al Comisiei pentru Afaceri Europene, prezența la o astfel de dezbatere are o utilitate directă, pentru că statele care ajung la masa negocierilor cu prioritățile deja definite obțin, de regulă, mult mai mult decât cele care ajung acolo cu un dosar de bune intenții.

În aceeași zi, la Casa España by Alioli din București, doamna deputat a participat la conferința „Cum trăiești între două țări: România și Spania”, evenimentul care a marcat lansarea oficială a platformei Mediafax Diaspora, ediția Spania, primul produs media național construit cu expunere directă către marile comunități de români din afara granițelor. Alegerea Spaniei ca punct de plecare are o logică pe care nimeni nu o poate contesta, de vreme ce vorbim despre una dintre cele mai numeroase comunități românești din Europa, o comunitate despre care clasa politică românească își amintește cu o punctualitate remarcabilă la fiecare campanie electorală și cu o discreție la fel de remarcabilă în restul timpului.

Prima reuniune a proiectului a fost dedicată pilonului „Lifestyle, sănătate, turism și conectivitate” și s-a concentrat pe aspectele practice ale vieții transfrontaliere, de la servicii utile și mobilitate până la dubla cetățenie și turism, adică tocmai acele lucruri concrete de care depinde viața de zi cu zi a sute de mii de familii și despre care se vorbește cel mai puțin în discursurile festive. La dezbatere au participat Ambasadorul Regatului Spaniei în România, Consulul General al României la Barcelona, reprezentanți de top ai mediului de afaceri din sănătate, turism și mobilitate, precum și membri marcanți ai diasporei românești din Spania, din lumea antreprenoriatului și a jurnalismului.

Intervenția susținută de Cristina-Emanuela Dascălu a schimbat unghiul obișnuit din care se discută despre diaspora. România nu își pierde oamenii atunci când aceștia pleacă peste hotare, ci își extinde prezența prin fiecare român care reușește să transforme competența, caracterul și cultura într-o carte de vizită a țării sale, iar dincolo de statisticile care măsoară mobilitatea se află destine, familii, profesioniști, cercetători, antreprenori și tineri care demonstrează în fiecare zi că apartenența nu este limitată de geografie.

Argumentul a fost construit pornind de la propria experiență. Cei cincisprezece ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, activitatea universitară desfășurată în mediul academic american, cele două programe de master și studiile doctorale au însemnat pentru doamna deputat mai mult decât un traseu profesional reușit, fiind în egală măsură o experiență de formare intelectuală și umană. Anii petrecuți la catedră, alături de studenți și colegi proveniți din numeroase spații culturale, i-au confirmat că educația rămâne limbajul universal prin care oamenii se apropie și că identitatea națională nu se estompează prin deschiderea către lume, ci se afirmă cu și mai multă claritate.

De aici a decurs și concluzia intervenției. România rămâne prezentă acolo unde un profesor predă cu aceeași pasiune cu care a învățat acasă, unde un medic își exercită profesia cu responsabilitate, unde un antreprenor își construiește reputația prin cinste și unde un părinte își învață copilul să vorbească românește, iar acolo, spune doamna deputat, începe adevărata geografie a unei națiuni. Comunitatea românească din Spania a devenit, prin muncă, prin profesionalism și prin respectul câștigat în societatea spaniolă, o punte vie între cele două state, motiv pentru care orice inițiativă care întărește această legătură are o valoare care depășește comunicarea, întrucât înseamnă memorie, identitate și responsabilitate. Intervenția s-a încheiat cu o trimitere la Nicolae Iorga, care scria în urmă cu aproape un secol că o națiune trăiește prin conștiința ei, o conștiință care astăzi poartă și chipul românilor din Spania, iar cât timp aceștia își vor păstra limba, credința, cultura și dragostea pentru România, patria nu va fi niciodată despărțită de copiii săi.

Privite împreună, cele două evenimente ale acestei zile descriu aceeași preocupare, exprimată în registre diferite. La Palatul Parlamentului s-a vorbit despre resursele care vor determina dacă România își dezvoltă comunitățile locale sau doar își administrează rămânerea în urmă, iar la Casa España s-a vorbit despre oamenii care au plecat, în bună măsură, tocmai pentru că acele comunități nu le-au oferit la timp ceea ce căutau. Bugetul european și diaspora sunt, în realitate, două fețe ale aceleiași politici publice, iar un stat care reușește să atragă și să cheltuiască inteligent fondurile disponibile este și statul în care întrebarea despre cum se trăiește între două țări încetează să fie o necesitate și devine, treptat, o simplă alegere personală.

Munca în comisii și diplomația parlamentară nu produc titluri spectaculoase în fiecare zi, în schimb produc contacte, informație de primă mână și poziții pregătite din timp, iar într-o perioadă în care România are nevoie de o voce mai clară în Europa și de o relație mai onestă cu proprii cetățeni de peste hotare, prezența constantă în aceste spații de dialog contează mult mai mult decât pare la prima vedere.